Jos mîinile de pe copii!

Poate ne-ar trebui şi observatori străini, de vreme ce observatorii români se cred secretari responsabili cu propaganda.

Observatorul federal Gheorghe Nedelescu n-ar trebui să mai observe nici un meci de fotbal după incidentul de la Steaua – Vaslui. Nu numai […]

Poate ne-ar trebui şi observatori străini, de vreme ce observatorii români se cred secretari responsabili cu propaganda.

Observatorul federal Gheorghe Nedelescu n-ar trebui să mai observe nici un meci de fotbal după incidentul de la Steaua – Vaslui. Nu numai că n-ar trebui să mai apară la meciuri, dar nu s-ar cuveni nici să intre pe stadioane o vreme. Şi, în general, oricine aparţine sistemului LPF-FRF mai bine ar fi să stea departe de copii. Simpla prezenţă a federalilor, exponenţi ai unei republici bufetiere, este toxică.

Pe baza regulamentului, Nedelescu i-a confiscat bannerul unui suporter stelist în vîrstă de 9 ani. Regulamentul nu interzice să-i faci pe copii să plîngă. Nu interzice să le iei jucăriile. Gradul personal de umanitate decide aici. „Eu nu mă joc cu regulamentul, acolo nu scrie flexibilitate sau dacă e copil sau adult. Pentru mine, regulamentul este unul singur!”, a explicat observatorul la un post TV. În nici un text de lege nu scrie „flexibilitate”. Se subînţelege. Şi apoi, nici dacă regulamentul ar fi fost vreun text sacru, nu justifica lacrimile unui copil. Nimic din lumea asta nu justifică aşa ceva. Cu atît mai mult, cînd e vorba despre regulamentul ăla de plastilină, din care Sandu şi Dragomir fac ce vor, cînd vor, regulamentul ăla ca un basm sinistru, bun doar să sperie copiii.

Regulile trec prin oameni. Iar Nedelescu este genul de funcţionar care, să zicem aşa, are anumite nostalgii. Interzice reluările fazelor pe ecranul de la stadion, interzice cronometrul pe tabelă şi dă indicaţii preţioase despre ce trebuie şi ce nu trebuie spus la staţie. Îi place, aşadar, să interzică. Iar un copil cu un banner reprezintă o provocare pe măsura acestui tip de bun executant, fără de care nici una dintre ororile istoriei n-ar fi fost posibile.

Aşadar, observatorul care nu se joacă, care ia totul prea în serios, inclusiv propria importanţă, a venit să observe un joc, ironic, nu? Nu-şi propusese doar să aplice regulamentul. A încercat să-i facă şi educaţie copilului. Cu ce drept? Cu permisiunea cui? În calitate de ce? De responsabil cu propaganda?

Explicaţiile agitprop-ului Nedelescu nu sînt mai puţin aberante decît faptele lui. „Mi-a fost milă de acel copil”, zice el, „dar cînd l-am văzut cum se comporta în timpul jocului, scandînd «Dragomir, m…e Dragomir», nu prea mi-a mai fost milă”. Păi, nu, sigur că nu, s-a înduioşat la gîndul că imaginea şefului suferă cumplit. Nu doar că s-a înduioşat, dar l-au trecut şi toate mîniile proletare. Cine ştie în ce hal ar fi intervenit Nedelescu dacă puştiul spunea şi nişte bancuri cu Dragomir?

Micul disident venise la meci împreună cu tatăl său. Nedelescu a chemat în ajutor stewarzii. Bannerul respectiv era cel mai cuminte şi mai frumos desenat banner posibil. Nu deranja pe nimeni, în afară de observatorul federal, talibanul regulamentului. A ieşit o scenă. Să tot dai bani pe bilet, să tot vii de mînă cu copilul la meci!

Incidentul a fost relatat pe contul de facebook al puştiului. Probabil asta a impulsionat FRF să reacţioneze pe site-ul propriu. În comunicat, Mircea Sandu îl mustră delicat pe Nedelescu, spunînd că acesta a aplicat „ad litteram regulamentul”. Wow! Ce înseamnă „ad litteram” la 9 ani? O înjurătură. Vorbe.

Nedelescu şi-a păstrat locul „ad infinitum” pe lista observatorilor. Cine face un copil să plîngă trebuie să se dea singur afară, din fotbal şi nu numai. Cine justifică o astfel de faptă să facă la fel. Cu astfel de lucruri nu te joci.