Facem valuri!

“Naţionala” de polo ne-a ridicat deasupra liniei de plutire în sporturile de echipă.

Poate nu sîntem chiar o ţară de înotători, cum observa premierul Ungureanu, dar iată că respirăm în polo pe apă. Nu cîştigăm trofee, nu ne cîntă imnul pe podium, dar sîntem acolo. După 16 ani în care n-am avut nici o echipă masculină la Olimpiadă, “naţionala” antrenată de Istvan Kovacs va fi prezentă la Londra.

Să fie rezultatul pompării de bani în acest sport? Judecînd după lista bugetelor federaţiilor pe 2012, pentru polo pe apă s-au alocat cam aceiaşi bani ca pentru tenisul de boicot sau pentru bob: în jur de 1.600.000 de RON.

Păi, da! E cam scump să fim salata din Salatieră, nu? Cît despre pîrtii şi săniuţe, tragem să organizăm în 2013 Olimpiada de Iarnă pentru Tineret. Şi s-ar putea, de fapt, e musai să descoperim că sîntem un popor de boberi sau că dormim cu pucul sub pernă.

Aşadar, în polo pe apă nu s-a pompat nici strictul necesar. Banii pentru salariul selecţionerului străin vin dintr-un contract cu TVR. S-a pompat, în schimb, seriozitate. “Naţionala” are acelaşi selecţioner din decembrie 2008.

Nici măcar în handbal, feminin şi masculin, nu întîlneşti atîta stabilitate. Kovacs a venit cu un program pe patru ani şi cu un obiectiv ambiţios: locurile 1-6 la Jocurile Olimpice. Şi a fost lăsat să-şi facă treaba de către conducerea
federaţiei. Federaţie care nu are acelaşi şef de 22 de ani. Şi încă un semn de normalitate: după ratarea calificării la Beijing, şi selecţionerul Vlad Hagiu, şi preşedintele George Gaiţă şi-au prezentat demisiile de onoare.

În prezent, poloul românesc este condus de un fost mare jucător, Anatolie Grinţescu. Un domn respectabil, care nu ţine să apară zilnic la TV. Recunoştea, într-un interviu pe site-ul FR Polo, că nu se consideră deloc un bun manager: “Nu mă pricep să aduc bani în federaţie!”.

Dar banii nu decid totul, iată, într-un sport care primeşte anual de la buget 381.000 de euro, ceva mai puţin decît ia Wesley de la Vaslui. Calificarea băieţilor lui Kovacs, performanţă-bornă în istoria recentă a sportului nostru, nu se explică nici prin infrastructuri extensive, nici prin şcoli intensive de la Deva. Este o poveste mult mai simplă şi, tocmai de asta, mai greu accesibilă. O poveste despre pasiune, despre civilizaţie şi despre metoda clasică de a construi lucrurile: începînd cu baza, nu cu acoperişul.

Avem cîteva cluburi cu tradiţie în polo, cîteva nuclee de valori, la Oradea, la Dinamo, la Steaua, ceva mai mult decît în handbalul feminin. Avem cîţiva stranieri titulari la echipele lor de club, un antrenor experimentat, cu trofee în Europa, şi un şef de federaţie devotat. Mult mai mult decît în fotbal. Din toate astea, adică din voinţa şi din talentul unor oameni, printre care trebuie să-i numărăm şi pe cei care au fost atît de aproape de Beijing, din toate astea, a apărut biletul pentru Londra.
Cît pe-aci să ne scape şi la Edmonton, după înfrîngerea cu Muntenegru! Dar undeva, în “visul devenit realitate”, cum îl numea unul dintre jucătorii lui Kovacs, se ascunde şi o poveste despre excelenţă în supravieţuire. Despre oameni capabili să facă valuri şi în bazine mai scurte sau umplute cu burete.

18 comments ↓

# 18 suporter on 10.04.12 at 3:28 pm

Draga Maria

Pentru inceput te-as intreba de cite ori ai mai scris despre acest sport…
Te-as mai intreba daca ai vazut in viata ta un meci de polo…
Te-as mai intreba daca stii ca in septembrie s-a desfasurat la Rijeka campionatul european de polo under 17 unde echipa Romaniei a obtinut locul 7 dupa ce a invins in sferturi Muntenegru(este prima victorie din istorie inpotriva Muntenegrului la polo) si a fost la un pas de a se califica in semifinale pierzind in fata Greciei dupa prelungiri si dupa un meci in care raportul eliminarilor a fost 15-5 pentru greci?
Te-as mai intreba daca stii ca echipa aceea a fost echipa cu media de virsa cea mai mica de la campionatul european?
Te-as intreba daca stii ca acest “ziar de sport” in care publici articolele tale nu a scris macar un cuvint despre respectiva competitie?
Ca intotdeauna “la placinte inainte”…
Ma intreb daca ai fi scris ceva in cazul in care nu ne calificam…

# 17 fantache on 10.04.12 at 2:15 pm

Se acri laptele, Mărie.

# 16 florin cutitoi on 09.04.12 at 10:09 pm

Daca bate vantul,nu in buzunare,ai ceva valuri si daca inoti de mic ignori afirmatia prim ministrului care vrand sa fie spiritualoironic econom a gafat impardonabil.Cat despre Tolea,Mircea e mic copil!O tempora!

# 15 durden on 09.04.12 at 7:48 pm

Din pacate nu ma prea pricep la acest sport si din cauza ca nu prea are deschidere in presa de la noi.mi-ar placea sa mai citesc din cand in cand cate ceva despre polo(desi,recunosc,nu la fel de mult ca despre fotbal).oricum din cate inteleg,performanta baietilor reprezinta un mare castig,motiv pt care tin sa ii felicit si sa le urez bafta si pe viitor!Hai Romania!

# 14 caine rosu 18 on 09.04.12 at 2:27 pm

Felicitari, baieti! Sa nu-i uitam, insa, nici pe Hagiu si Gaita!

# 13 CIABATTA on 09.04.12 at 9:41 am

INCOMPETENTA continua la FRF!

De cand spun sa se aduca antrenori straini la nationala?
Sa se aduca antrenori genul Hiddink, Trapatoni?

Dar la noi nu se poate, pt ca INCOMPETENTII de la FRF fac experimente pe seama poporului roman cu Gica Hagi, R Lucescu, etc!!!

DESTEAPTA-TE ROMANE!!!

# 12 brod on 09.04.12 at 9:41 am

omul sfinţeşte locul. în apă şi pe uscat. să trăieşti, nea tolea! cu eleganţa, cu hazul şi cu priceperea care te-au caracterizat o viaţă-ntreagă…

# 11 octavian on 08.04.12 at 4:54 pm

Florii…cat mai placute!

# 10 Adi on 08.04.12 at 4:25 pm

bravo pentru baietii de la polo! fara patroni cu masini imense, fara mare tam-tam pe toate canalele TV, ei reusesc sa aduca glorie Romaniei. asta inseamna sportivi dedicati. sa ia aminte toti afaceristii din fotbal, care mai mult dau din gura si valize decat se pricep la sport.

# 9 mieusa on 08.04.12 at 3:53 pm

Dara parafrazam si extrapolam o leaca spusele lui Ungureanu ar fi de presupus ca suntem un popor de ciorditori, pentru ca acolo se intreapta “talentele” mai ales la nivel inalt. Cu cateva piscine insa, putem deveni si un popor de inotatori, asa cum Jamaica are echipe de bob.

# 8 romanul din canada on 08.04.12 at 3:33 pm

felcitari,merita sincere felicitari!s-au calificat in dauna Canadei,Germaniei si Macedoniei!E ceva de vis!
sa fie mentinut antrenorul si ptr Rio de janeiro 2016 ,pt JO din Brazilia!

# 7 roman on 08.04.12 at 3:30 pm

Pai bine ca nu sunt bani, ca daca erau bani, nu ar mai fi avut federatia un presedinte capabil (care sa faca totul din devotament) si nici antrenorul nu ar fi fost numit pe criterii de performanta.
Asa ca, bine ca nu sunt bani in polo! In Romania, daca vrei bani trebuie sa faci compromisuri. Daca vrei performanta trebuie sa faci compormisuri. De aia zice romanul ca “Banii sunt ochiul dracului!”. Stie el ce zice.

# 6 seke on 08.04.12 at 3:02 pm

Bravo! Bravo! Bravo! Ceea ce fac acesti baieti e ceva admirabil! Intr-o tara in care asa zisii sportivi(si aici ma refer la jucatorii de fotbal), sunt mediatizati extrem, acesti advarati sportivi ne fac sa fim mandri ca inca mai existam in sporturile de echipa pe plan international! Cu un buget pentru federatia de polo care ar putea fi categorisit de Dragomir ca fiind de ‘o ciorba’, acesti baieti fac minuni in adevaratul sens al cuvantului! Bravo lor si sa speram ca aceste rezultate o sa trezeasca si clasa politica la realitate si sa incepem se devenim ‘o tara de inotatori’…

# 5 Dorin on 08.04.12 at 2:43 pm

Din ce stiu eu, CSU Vointa Sibiu - forbal of course- primeste de la Cosiliul Local sau Primarie 1.300.000, cu obiectiv pentru o singura echipa, cea de seniori, ramanerea in prima divizie…

Bravo poloistilor!

# 4 Un microbist on 08.04.12 at 2:37 pm

Bravo lor ! S-au aflat mereu in anticamera succesului european si mondial, asa cum nu multi sportivi au reusit.

Hai Romania la Londra !

# 3 Sorin Munteanu on 08.04.12 at 1:30 pm

Bine ca isi mai aduce amite cineva de performante, altele decit performantele lui Becali sa fie la TV GSP mai mult decit cei care fac emisiunile. De fapt performanta este a gsp-ului care poate sa-si concedieze o parte din personal pentru ca becali face jumate din emisiuni. In rest, sporturi ca judo, scrima, polo, gimnastica au buget anual cit Piturca salariu la nationala de fotbal, care daca face un egal cu Ucraina crede ca isi merita banii

# 2 kkciosuldelahamangia on 08.04.12 at 1:22 pm

traditie la steaua si dinamo ? citi ani aveti d-soara ? la ele rezultatele sunt legate de impuneri ,nu de valoare, indiferent de ce sport de echipa e vorba. revede-ti filmul despre infiintarea echipei Oltchim, de ce au ales handbalul feminin, va lamureste !
iar ca sa compari salariul lui Weslwey, platit de un PATRON, cu cersetoria de la stat, nu e Fayr Play, si un leu daca incaseaza din taxele si impozitele platite de mine ,e ENORM pt. nemunca depusa !

# 1 victor L on 08.04.12 at 12:25 pm

“Poate nu sîntem chiar o ţară de înotători, cum observa premierul Ungureanu,”
Poate i-ati dat o ideie cuiva, idee care merita exploatata, si dl are placerea.
Dar spunind asta ar trebui sa se abtina:
“Aşadar, în polo pe apă nu s-a pompat nici strictul necesar.”
Pentru ca e clar “Dar banii nu decid totul,”.
Inafara de speculatiile politice, in sport trebuie “speculat” sportivul; il ai, bine, nu il ai injuri in dreapta si cit se poate mai putin in stinga.

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.