Două greşeli şi nici un martir

De şase luni a avut nevoie Ion Crăciunescu să-şi intre în rolul de şef al CCA.

Păcat că s-a renunţat atît de uşor în toamnă la varianta aducerii unui supervizor străin la CCA. Şeful arbitrilor din Rusia este italianul Roberto […]

De şase luni a avut nevoie Ion Crăciunescu să-şi intre în rolul de şef al CCA.

Păcat că s-a renunţat atît de uşor în toamnă la varianta aducerii unui supervizor străin la CCA. Şeful arbitrilor din Rusia este italianul Roberto Rosetti, cel mai bun „central” din lume în 2008. Da, costă mai scump decît Crăciunescu, în jur de 1,5 milioane de euro pentru un contract de patru ani, dar şefii de club ar economisi serios din factura de mobil. Ce rost are să-l suni şi să-l întrebi de sănătate pe un preşedinte de CCA nevorbitor de română?

După arestarea lui Vasile Avram, în septembrie, revenirea lui Ion Crăciunescu la şefia arbitrilor părea metoda cea mai la îndemînă pentru a drege temporar busuiocul. Dar nu preşedintele instituţiei „autonome” era marea problemă. Problema era şi este sistemul, lipsit de instanţe de autoreglare, lipsit de instanţe de orice fel (comisii, specialişti, PR-işti).

„Am făcut una dintre cele mai mari greşeli ale vieţii mele!”, a afirmat Crăciunescu, într-o emisiune TV, despre revenirea lui la Comisia Centrală. Această autoevaluare cu public a survenit după ce fostul arbitru a relatat cum a fost înjurat la telefon „minute în şir” de finanţatorul Stelei. Dramatizarea fişei postului a continuat cu o secvenţă de plîns şi „Dacă aveţi argumente că sînt corupt, puneţi-mă la zid, împuşcaţi-mă!”.

E greu să ţi-l imaginezi în această postură pe un Collina, de exemplu. Plîngînd, victimizîndu-se… Greu, greu! Poate italianul e un actor mai slab, incapabil să-şi exteriorizeze emoţiile. Poate Crăciunescu uzează de sincerităţi specifice mai degrabă politicienilor decît oficialilor din fotbal.

Dar, ştergînd discret cu batista acest moment de slăbiciune şi analizînd la rece, revenirea lui Crăciunescu la CCA n-a reprezentat o greşeală în sine. Greşit a fost modul în care fostul arbitru a decis să se achite de sarcinile celui mai controversat job din fotbalul nostru. Evident, „he talked the talk”, cum se vorbeşte în politica americană. Adică a spus ce trebuia să spună. Urma „to walk the walk”, să treacă la fapte.
Dar, cel puţin aparent, Ion Crăciunescu a trecut tot la vorbe. A revenit la Comisia Centrală hotărît şi pregătit să cîştige duelul verbal cu şefii de cluburi. Nu să schimbe ceea ce trebuie schimbat, fără martiraj în prime-time, în condiţii ingrate de plată şi de presiune. N-a renunţat la postura de invitat permanent la TV, şi-a comentat subalternii „live”, etapă de etapă, i-a criticat sau i-a lăudat, i-a apărat sau i-a avertizat. Cu alte cuvinte, i-a expus suplimentar şi inutil.

Singurul care-l poate schimba din funcţie pe şeful CCA este Mircea Sandu. Şi atunci de ce Ion Crăciunescu se ceartă nonstop cu finanţatorii la TV? Pe cine încearcă să convingă de competenţa lui, de buna lui credinţă, de incoruptibilitatea lui şi de ce? Cui serveşte această supraexpunere a preşedintelui CCA? Să porţi un război mediatic cu vocalii de serviciu din Liga 1, ce naivitate! Ce eroare tactică imensă să crezi că arbitrii aveau nevoie să fie apăraţi verbal, de ochii lumii, de propriile lor greşeli.

„Consider inadmisibil ca un preşedinte al Comisiei de Arbitri să fie ghena de gunoi a lor. (….) Am crezut că pot lucra şi că pot face treabă!”, spune Ion Crăciunescu. Cealaltă greşeală pe care este pe cale s-o comită ar fi să nu demisioneze de la CCA. După ce te plîngi de condiţiile degradante în care lucrezi, după ce recunoşti că nu-ţi poţi face treaba, nu mai e nimic de zis. Nici de compătimit.