Scaune de închiriat avem!

Stadionul de 234 de milioane de euro se închiriază pe bucăţi. Nu în interesul Primăriei, dar spre profitul privaţilor din fotbal

Cînd închiriezi o maşină, nu poţi plăti doar pentru două locuri. Nu se închiriază terenuri de sport cu jumătatea, săli de concerte fără locurile de la balcon. Dar din Arena Naţională se va putea închiria, în curînd, şi doar cîte un rînd de scaune.

Despre concesionarea noului stadion se discuta încă din iulie anul trecut, înainte de darea în folosinţă. “Evenimentul zilei” scria că primarul Oprescu a venit în faţa Consliului General cu un proiect de concesionare, din care bugetul local s-ar fi ales cu 18 milioane de euro în 40 de ani. Prea puţin pentru o investiţie publică de peste 234 de milioane de euro! Proiectul a fost respins, iar Arena Naţională a rămas pînă în ziua de azi în grija Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.

În octombrie, “Gândul” scria de noul proiect asupra concesionării stadionului, pe 49 de ani, care a fost aprobat, cu unele modificări prin părţile esenţiale. Din cauza unei greşeli în proiect, Sorin Oprescu era gata să concesioneze întreaga Arenă Naţională, nu doar administrarea ei. “Acum o să mă trezesc cu 7.000 de firme la licitaţie!’, s-a plîns edilul. Pînă s-o vedem şi pe asta, adică licitaţia, stadionul se închiriază pe bucăţi. Nu e în interesul Primăriei, e în interesul cluburilor de fotbal, adică al unor entităţi private. Ultimul chiriaş pe listă este clubul Dinamo, care a dorit doar un inel pentru meciul cu Gaz Metan. “Ca să protejăm iarba de pe stadionul nostru!”, a explicat preşedintele Nicolae Badea.

Închirierea întregului stadion ajunge la 55.000 de euro pe meci, plus 29.000 de euro, pentru serviciile firmei de securitate. Un singur inel, în jur de 20.000 de locuri, costă 23.000 de euro. Pentru cluburi, metoda este avantajoasă. E mai ieftin decît să-şi modernizeze propriile stadioane, iar pe Arena Naţională pot încasa mai mult din bilete decît dacă ar organiza meciul pe terenul din dotare. Rapid, Oţelul, Steaua, acum Dinamo, toate invocînd diverse urgenţe, au optat pentru meciuri în condiţii Elite.

Ce înseamnă să închiriezi un inel? Fără parcare, fără loje, fără scări de acces? Fără acoperiş? Adică, doar locurile pe scaune sînt plătite de chiriaşi? Arena Naţională trebuia să fie un templu al fotbalului românesc, dar a ajuns un fel de clădire de birouri, scoasă la produs cu etajul. În ritmul acesta, de închiriere “en-detail”, investiţia va fi amortizată abia peste 10.173 de meciuri, adică peste vreo 200 de ani, la ritmul de un meci pe săptămînă. Care-i graba să fie amortizată, totuşi? Oamenii au vrut stadion modern, au plătit din greu pentru el, l-au obţinut şi, vorba primarului Oprescu: “Spălaţi-vă pe cap cu el!”. După toate semnele, Primăria nu ţine morţiş să recupereze din cheltuielile faraonice. Ar cîştiga mai mult dacă ar închiria stadionul numai şi numai integral. Sau dacă ar semna un contract-beton de concesiune. Dacă Arena Naţională ar fi administrată de o firmă, aceasta ar avea tot interesul să strîngă mai mulţi bani de la “chiriaşii” din Liga 1. C-aşa-s privaţii!

Dar, pînă atunci, probabil vor mai trece cîteva sezoane. Care-i graba? Cît va sta în administrarea Primăriei, Arena Naţională se află la dispoziţia clienţilor. De ce doar cluburi din Liga 1? De ce un inel întreg, nu jumătate de inel? Adică, ce-are dacă Ambianţa Valea Ciorii închiriază şi ea 10-20 de scaune, pentru un derby la matineu? Ce, banii lor nu sînt buni?

16 comments ↓

# 16 Felix on 29.02.12 at 8:59 am

Maria, Rapidul cand a jucat pe N. Arena nu “a invocat diverse urgente”, asa cum ai scris. Rapid nu avea unde sa joace in Bucuresti cele 3 meciuri de EL. Nu ii amesteca cu ceilalti, cel putin din acest punct de vedere. In rest, toate bune!

# 15 STEAUA.LIBERA on 28.02.12 at 7:17 pm

@Andy56: cand mergi cu RATB-ul poti cumpara jumatate de bilet? Chiar si pentru o statie sau doua, trebuie sa achiti biletul integral!
Asta e ideea!

# 14 starchild on 28.02.12 at 7:06 pm

1. Dar daca vrei sa inchiriezi un apartament, crezi ca este posibil sa inchhiriezi doar o camerea? Sau poate crezi ca analogia unui imobil cu un mobil este mai reusita decat cea cu un alt imobil?

2. Primaria decide, dar nu vad ce ar avea de castigat daca ar veni cu o oferata care nu este conforma cu cererea si cifra de afaceri anuala a ‘privatilor’. Si-ar amortiza investitia si mai greu decat si-o amortizeaza acum … giving the choice, tu ce ai face?

3. Daca cluburile private (nu stiu despre cele ‘publice’) ar avea stadioane PROPRII cum zici tu, macar concesionate pe zeci de ani, sunt sigur ca ar investii in ele. Ce-ar fi sa scriem un articold despre asta? ‘Stadioane de concesionat!’

4. Un punct adiacent. Fotbalulul nu poate fi facut decat de privati. Impresia ca ar exista si fotbal facut de publici este falsa. Cand vorbim de publici, vorbim doar de niste, in opinia mea lipitori, care folosesc fotbalul creat de privati, si o fac fara a folosi cuvintele ‘please’ sau ‘thank you’.

Ce ar fi daca Arena Nationala ar fi amortizata numai din profiturile si imaginea echipe nationale, nu ti se pare normal? Nu ziceti voi ca pentru ei s-a construit si au prioritate maxima, chiar si la amicale? Sa amortizeze, atunci. Sa o amortizeze Mutu si cu ‘ce vrei ba, tataie?’.

5. Si o propunere la final. Un meci de fotbal eveniment, intre publici si privati, unde privatii trebuie sa joace 90 de minute stand in maini si sa nu aibe voie sa atinga mingea cu piciorul, sub sanctiunea de rosu. Cel mai ieftin bilet 100 de euro si s-ar vinde toate 50 de mii. Asa se amortzeaza un stadion.

# 13 victor L on 28.02.12 at 5:30 pm

“Adică, ce-are dacă Ambianţa Valea Ciorii închiriază şi ea 10-20 de scaune, pentru un derby la matineu? Ce, banii lor nu sînt buni?”
Si sa nu cazi de pe scaun de ris?
Ca solutie de avarie: mai votati-l un ciclu pe chirurgul Oprescu, poate va alegeti si cu autostrada suspendata ;)

# 12 gs(p) on 28.02.12 at 4:01 pm

eu vreau sa inchiriez spatiul din jurul arenei, sa ma plimb cu bicla; o merge?

# 11 amicu on 28.02.12 at 3:54 pm

ma intreb ce s-ar fi intamplat daca in ziua si la ora meciului jucat de Dinamo, sa zicem Martorii lui Iehova, inchiriaza partea superioara a stadionului? S-ar zice ca nu se poate. Dar de ce sa nu se poata, atata vreme cat sunt libere. Luand doar partea inferioara a stadionului, nu cumva tine ocupat tot stadionul?

# 10 uncas on 28.02.12 at 3:49 pm

cateva vorbe despre cum are grija sorin oprescu de investitia primariei : la meciul stelei cu twente am mers, eu si alte cate mii de oameni, de la metrou pan` la stadion pe un trotuar inecat de zapada afanata care trecea usor de glezna microbistului. la finalul meciului am mers pe sosea pana la metrou trotuarul fiind in continuare inzapezit. era greu tare sa te gandesti ca majoritatea celor de pe stadin vor alege acel traseu catre statia de metrou?????

# 9 Paul on 28.02.12 at 3:42 pm

Steaua si Rapid au inchiriat deja stadionul in conditiile astea. Dar a fost nevoie sa faca si Dinamo acelasi lucru pentru a se sesiza acest aspect dubios in administrarea stadionului. Mai pe fata se poate?

# 8 Blaustein on 28.02.12 at 3:37 pm

Am eu una si mai tare: Eu nu vreau sa inchiriez nici un loc in tribune, vreau doar sa ma duc sa joc fotbal cu prietenii mei pe teren. Asta se cheama ca nu am inchiriat nici un scaun si drept urmare nu trebuie sa platesc? =)) Chiar, cat te ajunge sa inchiriezi arena fara locurile din tribune?

# 7 STEAUA.LIBERA on 28.02.12 at 3:35 pm

*pe ei

# 6 STEAUA.LIBERA on 28.02.12 at 3:35 pm

Excelent punctat, Maria! In curand creditorii din Liga I o sa inchirieze doar jumate din cabinele de toaleta! Sa faca ei, da-i dracu de suporteri…

# 5 Andy56 on 28.02.12 at 3:29 pm

senzational femeie, ce sa spui si tu altceva decat sa te iei (ca mai toti scriberii) de Dinamo!
1) DUPA MINTEA TA, ERA MAI BINE CA STADIONUL SA FIE GOL IN WEEK-END SI SA NU PRODUCA NIMIC, SAU E OK SA SE INCASEZE BANI DE PE URMA LUI, FIE CHIAR SI MAI PUTINI
2) DACA IN LOC DE DINAMO JUCA astrul ruginit dintre cimitire, mai erai asa vehementa?

# 4 vicente on 28.02.12 at 3:19 pm

sa va fie rusine ca nu scrieti nimic de meciul nationalei pe care il transmite trustul vostru

# 3 vicente on 28.02.12 at 3:15 pm

acum ati inebunit cu stadionul asta bine ca sa construit bine ca are cine sal inchrieze scrieti odata si de bine fata de cei care totusi au facut ceva necesar in bucuresti dupa atata timp

# 2 razvan on 28.02.12 at 3:05 pm

foarte frumos….

# 1 Alex Stefan on 28.02.12 at 2:54 pm

Templul fotbalului romanesc?Pai ar trebui sa avem o nationala in primele 20 in clasamentele mondiale de specialitate!Cand Sorin Oprescu a zis-o p-aia cu spalatul pe cap,chiar ca a avut dreptate!

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.