Căpitanul de la casa de marcat

Cum suportă criza fotbalul englez: atacanţii de la Portsmouth au vîndut bilete la propriu

Conform site-ului „statisticifotbal.ro”, din 2008 pînă în prezent, media de spectatori pe meci în Liga 1 a fost de 4.724. În Liga a II-a engleză, cea […]

Cum suportă criza fotbalul englez: atacanţii de la Portsmouth au vîndut bilete la propriu

Conform site-ului „statisticifotbal.ro”, din 2008 pînă în prezent, media de spectatori pe meci în Liga 1 a fost de 4.724. În Liga a II-a engleză, cea mai slabă medie de bilete vîndute pe meci în sezonul trecut, 8.988, o are Peterborough. Fotbalul englez, ce să-i faci! Fotbalul bogat în tradiţii şi nu numai.

Portsmouth se află undeva, pe la mijloc, cu 14.775 de bilete vîndute pe meci. Un club falimentar, de fapt. Se află sub administraţie judiciară, pentru a doua oară în cîteva luni, şi are o datorie de 50 de milioane de lire sterline. De curînd, a concediat 33 de oameni, inclusiv vînzătorii de la casele de bilete. Aparent, nu e o mare problemă. Pe site-ul clubului, oricine îşi poate lua bilet, îşi poate chiar alege şi locul pe stadion. La tribuna a II-a, costă 25 de lire pentru adulţi, 20 – pentru seniori şi tineri, 13 – pentru copii.

Pentru meciul de sîmbătă, cu Leeds, s-au vîndut însă bilete şi la casele clasice, de la stadion. Iar fanii care au stat la coadă au avut surpriza să-i descopere, dincolo de geamul ghişeului, pe jucătorii de la Portsmouth. Atacanţii au vîndut bilete la propriu. Însuşi căpitanul Liam Lawrence, zîmbitor în dreptul afişului „Cash Only”, a numărat bani şi a dat rest. „A fost ciudat să-l văd acolo. M-am temut să nu se accidenteze tot căutînd biletul pe care-l cerusem. Nu prea se orienta, de asta se şi formaseră cozi mai mari ca de obicei”, a povestit un puşti, în presa locală.

Jucătorii lui Portsmouth s-au descurcat, pînă la urmă, onorabil. Nu e vorba de un plus contabil substanţial. La jocul cu Leeds, în „Fratton Park”, au venit cam 3.000 de spectatori şi ceva în plus decît de obicei: 17.571 de spectatori a anunţat BBC. Scorul a fost un 0-0 la mare luptă, „casierii” s-au străduit ca marfa să merite banii.

Gestul lor înseamnă şi solidaritate cu întregul pe care-l reprezintă un club de fotbal. Înseamnă şi o reverenţă către publicul spectator, către prima raţiune de a fi a fotbalului, înainte de a deveni industrie. E un gest similar cu al echipelor care cad în genunchi, cerînd iertare fanilor pentru înfrîngeri. Sau returnează, jenate, banii pentru bilete.

Faptul că jucătorii au stat la ghişeu nu reprezintă o decădere din poster.
Dimpotrivă, probează profesionism de înalt nivel într-un sport de echipă. Nu sîntem obişnuiţi la noi cu astfel de devotamente. Sîntem obişnuiţi cu fotbalişti care se plîng de cantonamente prea lungi, de antrenamente prea obositoare. Sîntem obişnuiţi cu decizii ale cluburilor luate contra publicului: echipe mutate din stadion în stadion, meciuri programate tîrziu, pe timp de iarnă. În general, cluburile din Liga 1 nu sînt foarte convinse că ele trebuie să vină în întîmpinarea spectatorului. Iar jucătorii nu sînt foarte convinşi că, pentru spectacolul de pe teren, ei trebuie să facă sacrificii, nu plătitorii de bilete.

Falimentarul Portsmouth avea şi alte metode inedite de a produce bani. De exemplu, dacă intră pe Facebook sau Twitter, jucătorii sînt amendaţi cu 1.000 de lire pe cuvînt. Doar că nu şi-au primit salariile de două luni. Şi nu le vor primi nici în următoarele. Clubul duce mare lipsă de lichidităţi. Însă la capitolul „caractere”, cum se spune pe la noi, situaţia arată chiar înfloritor. Au fotbalişti în stare să-şi picteze jambierele, aşa cum îşi pictau femeile dunga ciorapului, în vreme de război.