„Eu antrenează”

După înfrîngerea din Olanda, Ilie Stan a trecut prin „fiorile gramaticii”, nu prin „fiorile” demiterii.

Revelatoare transcrierea declaraţiei lui Ilie Stan, la conferinţa de presă de după meci! Nu doar pentru că a pomenit despre dublarea salariului şi prelungirea contractului. […]

După înfrîngerea din Olanda, Ilie Stan a trecut prin „fiorile gramaticii”, nu prin „fiorile” demiterii.

Revelatoare transcrierea declaraţiei lui Ilie Stan, la conferinţa de presă de după meci! Nu doar pentru că a pomenit despre dublarea salariului şi prelungirea contractului. Nu, nţ! Dar a articulat în chinuri o părere cap-coadă, într-o română mult mai precară şi mai tulbure decît cea vorbită de Bergodi şi Zenga. „Atît mie, cît şi jucătorilor mei avem de învăţat”, „vor fi jucători pe care să ne bazăm pe ei” etc.

Să nu ne grăbim totuşi să-l picăm rîzînd clasa pe antrenorul Stelei. Se întîmplă şi la case mai mari, mai elevate. La urma urmei, e treaba fiecăruia cum vorbeşte. Sigur, felul în care te exprimi dă seamă despre o anumită organizare şi „mobilare” mentală. Dar nu-i obligat nimeni să aibă ordine în gînduri şi să fie predispus la subtilităţi după o eliminare din Europa League.

Aşadar, Ilie Stan era bulversat după înfrîngere. Nu atît de bulversat încît să nu discute despre situaţia lui contractuală. Bulversat cît să nu se mai sinchisească de frazare şi regulile gramaticale. Cu cît încerca să-şi precizeze mai bine ideea, cu atît se înfunda în hăţişuri de sens. Tactica pe care o pregăteşte pentru meciul cu Mioveni a încăput într-o frază de roman experimental: „(…) şi atunci normal că adversarul va încerca să nu mai fie atît de pragmatic şi va încerca să se deschidă şi putem să marcăm gol sau goluri”. Putea s-o formuleze mai economic: „Prin pressing, vom obliga advesarul să se deschidă”. Însă nu suna la fel de avizat, de abscons.

Antrenorul Stelei nu se afla, clar, în forma maximă de comunicator. Nu e nici primul, nici ultimul antrenor de fotbal care-şi pierde şirul vorbelor, după un meci important. Însă, în general, nu doar acum, Ilie Stan are dreptul la o scutire din partea Gramaticii Academiei. În situaţia lui excepţională, de tehnician care află echipa de la televizor, recitată de patron, subiectul nu se acordă cu predicatul.

Subiectul „Ilie Stan” nu execută acţiunea din predicat, acţiunea pentru care a fost angajat. Doar o suportă. A recunoscut-o în scurta lui revoltă contra condiţiei sale butaforice: „Toată ziua numai schimbări, dar pe mine nu mă întreabă nimeni nimic!”. Prin urmare, într-o exprimare onestă şi conformă cu realitatea roş-albastră, Ilie Stan ar trebui să spună: „Eu antrenează”, „Eu face şedinţe cu jucătorii”, „Eu a ratat calificarea”, „Eu a greşit tactica”, „Eu n-a ştiut să-i mobilizeze pe jucători”, „Eu este responsabil pentru rezultate”, „Eu a făcut echipa varză”, „Eu îmi dă demisia”.

E incorect gramatical, dar corect fotbalistic. Şi mult mai demn decît scuzele impersonale cu: „Am pierdut acest joc nemeritat. A fost o greşeală pe fondul unui dezechilibru între fundaşi centrali”, „Ăsta e fotbalul” (după turul cu Twente), „Eu şi jucătorii mei sîntem foarte afectaţi pentru faptul că n-am reuşit să înscriem”, „Ăsta e fotbalul” (după retur).
De fapt, explicaţia pentru care Ilie Stan încă filosofează despre pragmatismul Mioveniului (aceşti olandezi ai României!) şi despre crearea „unor relaţii unde să aducem şi golul” (pe scurt, atac) e prea la îndemînă. Prea puţin flatantă pentru intelect. Prea modestă ca intuiţie. Prea străvezie ca profunzime: „Eu nu are cu cine să mă înlocuiască”.