Au rejucat meciul cu Manchester

Jucătorii Oţelului au traversat experienţa vieţii lor. Nu, nu grupele Ligii!

Mersul cu trenul în România seamănă cu un film rusesc. Timpul se ghiftuieşte cu ceai şi pesmeţi şi filosofează în două volume, cu note de subsol. Pentru cei nouă jucători ai Oţelului blocaţi peste 24 de ore în trenul Galaţi - Bucureşti, experienţa a fost cumva diferită. “Parcă sîntem în filmele americane! Nici măcar elicopterul nu are cum să ajungă la noi”, a povestit Silviu Ilie la Radio GSP.

Neputinţa în faţa naturii nu are vreun specific românesc. Îi persecută pe toţi. Nu doar la noi zăpada şi viscolul dau peste cap mecanismele normalităţii. Doar că la noi mecanismele astea sînt, de regulă, la fel de probabile ca vremea. Oţelul s-a întors din Cipru, unii jucători au rămas la Bucureşti, alţii au dat fuga la Galaţi, să-şi vadă rudele şi prietenii. Şi apoi, la întoarcere, au trecut prin experienţa extremă a deszăpezirii cu pluguri vechi din 1960. Cumva, restricţiile vieţii de fotbalist şi furia iernii au concurat la acest episod teribil. Cei nouă plus staff-ul medical al Oţelului au avut motivele lor să rişte venind acasă în plin viscol. Ceilalţi, aproape 1.000 de călători, probabil au fost, la rîndul lor, împinşi de treburi extrem de urgente să urce în tren.

Dar ar mai fi cîteva întrebări, din seria “CFR nu crede în lacrimi”: de ce a plecat totuşi trenul din gară? Cine şi-a dat cu părerea că drumul de fier e practicabil? “Nu am păţit şi nici nu mi-am imaginat aşa ceva vreodată. Este incredibil!”, a spus Sergiu Costin, pentru “Evenimentul zilei”. Dezamăgitoare nu este lipsa de imaginaţie a căpitanului campioanei. Ci imaginaţia limitată a autorităţilor. Cine şi-ar fi imaginat că trenul s-ar putea împotmoli în nămeţi? Mai ales pe o vreme ca asta!

În general, cei care se ocupă de trenurile româneşti nu-şi imaginează prea multe: nici căldura vara, nici frigul iarna, nici la ce ar putea folosi termostatele de la aparatele de aer condiţionat. Iar lipsa asta de imaginaţie n-o compensează, ironic, decît fantezia debordantă a hoţilor de şine. “Acum ne trebuie tuturor răbdare!”, îndemna Costin, după 20 de ore de stat în tren. Răbdare, pînă şi filmele ruseşti se termină, la un moment dat!

Punem ceai în samovar şi ne mai încălzim un pic cu legende contemporane despre trenurile japoneze. Trenurile din cealaltă parte a lumii, unde oamenii merg cu capul în jos! O întîrziere de cinci minute reprezintă ceva rar, care se lasă cu scuze, din partea conductorului, şi cu “certificat de întîrziere”. La ce-ţi trebuie un astfel de act? Putem doar să ne imaginăm.

În varianta înţeleaptă, prudentă, sinistraţii Oţelului ar fi trebuit să se afle deja în Spania, în cantonament. În varianta updatată, cei nouă au pornit cu 3 km/oră spre Bucureşti, pe o rută ocolitoare, după o zi şi o noapte de stat în tren. Cîte poveşti de viaţă, bancuri şi păreri să ai ca să-ţi ajungă atît timp? Şi-or fi amintit jucătorii lui Dorinel Munteanu şi “dubla” cu Manchester? Poate au povestit-o iar şi iar, pînă cînd, la apropierea celui de-al doilea plug de zăpadă, rezultatul tindea să fie mai degrabă favorabil şi mijea a primăvară europeană.