Darul lui Hagi

“La «cuplaje», ne băgam la cărat lăzi cu sucuri şi chifle, ca să intrăm pe stadion. La Sportul Studenţesc, mergeam şi la antrenamente, să-l vedem pe Hagi”. E o amintire a scriitorului Filip Florian, din îndepărtata copilărie, din îndepărtaţii ani ‘80. A spus-o firesc, în cuvintele cele mai simple, cum găsesc numai bunii povestitori, într-un interviu pentru Gazeta.

Erau, se înţelege, alte vremuri. Aveai gaşcă la bloc. Colindai cu ea prin Bucureşti, căscînd gura la lucrurile “de văzut”. Îţi agăţai treningul în garduri de sîrmă, te strecurai într-un colţ, pe gradene, pe sub tribune, cît să prinzi un pic de fotbal.

Sportul nu era o echipă care să cîştige titluri nici pe atunci, dar îl avea pe Hagi. Hagi nu era încă Hagi, avea ireala vîrstă de 18 ani. Abia debutase la “naţională”. Dar copiii traversau lumea, cu vastele ei cartiere, ca să-l vadă antrenîndu-se.

După cum s-a dovedit mai tîrziu, în imagini televizate la ore tîrzii şi în exclamaţiile mapamondului, puştii din Drumul Taberei anilor ‘80 aveau motivele lor.

La 18 ani, atunci, acum, la 47, Hagi adună copiii lîngă el. S-ar putea ca, dincolo de măreţie, de nostalgii, de euforii şi de tristeţe, ăsta să fie, pînă la urmă, darul lui.

20 comments ↓

# 20 Liviu on 07.02.12 at 8:04 pm

@ sorin Sorine, este foarte bine ca exista si o jurnalista ca Maria Andries la un ziar de sport. Poti afla si parerea unei femei despre fotbal si sport in general. Ar fi prea monoton numai aceeasi ziaristi (nea Ovidiu, Vochin, Tolontan, etc..)

# 19 maria andries on 07.02.12 at 4:08 pm

Pt. sorin, din cite stiu, golurile, pase si driblingul nu-s in fisa postului de jurnalist :)

# 18 Razvan on 07.02.12 at 10:38 am

“…asta sa fie, pana la urma, darul lui.”
Maria, cateodata o fraza salveaza totul.
Excelent.

# 17 gilos on 07.02.12 at 9:07 am

Hagi e Hagi, este un brand recunoscut pe tot mapamondul. Sa ne traiesti, Gica !

Marea lui problema este, ca si in cazul lui Gica Popescu, asocierea cu Giovani. Relatia asta nu-i aduce nimic bun, iar fostul impresar profita si se foloseste de cate ori are ocazia de reputatia numelui lui Hagi.

# 16 caine rosu 18 on 06.02.12 at 11:37 am

@ Cristi Esti in confuzie: Aurica Radulescu, D-zeu sa-l ierte!, a murit in accident de metrou in RFG! In accidentul autocarului Sportului, pe Valea Oltului, a murit Liviu Colceriu. fost fotbalist al “bancarilor” in anii 60.

# 15 sorin on 06.02.12 at 9:45 am

Sincer Maria, uneori ma intreb de ce lucrezi tu la un ziar sportiv ? Ai talent la scris dar ce treaba ai tu cu fotbalul ? Serios te vad mai degraba la un ziar ( revista) mai culturala asa , de interes general.

# 14 Beldean on 06.02.12 at 8:05 am

Astept articolul despre Oltchim, dar si despre evolutia jucatoarei Hutupan! Sper sa fie corect si obiectiv!

# 13 Murmurel on 06.02.12 at 7:09 am

Cind a fost adus in Bucuresti, Gica era deja cunoscut. Se zvonea de citiva ani ca e un pusti la Constanta care rupe norii. Cind a debutat, am fost la meci in Regie, prima si ultima data. Urit stadion Doamne.

# 12 Catalin Cimpanu on 06.02.12 at 5:01 am

La multi ani Gica!

# 11 yakyfloyama29 on 05.02.12 at 10:34 pm

La multi ani !!!!!! Gica ne-ai bucurat foarte mult esti rege ce mai sa ai bft in tot ceea ce faci si mult norok

# 10 Liviu on 05.02.12 at 9:36 pm

Numarul 10. pentru Hagi, Nota 10 pentru articol !!!

# 9 SUN DANCE KID on 05.02.12 at 9:28 pm

@ student batrin : Singurul care s-ar putea compara cit de cit cu Hagi din cei care au jucat la sportul studentesc ar fi aurica radulescu care cel putin eu cred ca daca nu ar fi decedat in acel accident stupid poate acuma era intre cei mari : Dobrin, Balaci, Hagi..in rest ? Pai in rest nu stiu ce vorbesti caci Hagi a fost comandantul suprem al nationalei ani buni de zile , comandant suprem al sportului atit cit a jucat acolo si comandant suprem al galatasaraiului din istanbul. Nu Hagi a impiedicat sportul studentesc sa devina campionii europei stai flexat .

# 8 Lucian S H R on 05.02.12 at 8:55 pm

La MultiAni! Domnule H A G I…..

# 7 constantean on 05.02.12 at 8:40 pm

Pt.#3: echipa de care vorbesti era in anii ‘80(eram si eu prin Regie pe-atunci,vezi linkul http://fcsportulstudentesc.ro/?page=history&per=13)si rezultatele cele mai bune s-au obtinut cu Hagi in echipa(locul 2 in 85-86). Adu-ti aminte de meciul cu Nechatel/Stielike! Sau esti prea batran?!

# 6 Adi on 05.02.12 at 8:27 pm

Traiasca Hagi

# 5 Cristi on 05.02.12 at 8:23 pm

@student batran
Ca vechi fan al Sportului Studentesc, pot sa spun si eu ca “gasca nebuna” (cum ii zic astia azi) a fost tot timpul cea mai spectaculoasa echipa din Romania, de pe vremea regretatului Aurica Radulescu (mort in acel accident de autobuz al echipei), egal ca talent cu Balaci si Hagi.
O mica mentiune: Florin Grigore era extrema dreapta si Bucurescu stanga. Terhes si Coras au aparut tarziu. Si e adevarat, rezultatele mari (inclusiv acea rasturnare si eliminare epica de 0-3 cu Brondby, echipa lui Schmeichel) au venit dupa plecarea lui Hagi.

# 4 blaq jesus on 05.02.12 at 7:50 pm

esti, alaturi de geambasu, cea mai neinteresanta condeiera de la gsp

# 3 Student batran on 05.02.12 at 7:47 pm

doresc sa subliniez faptul ca Hagi a fost intr-adevar o atractie in Regie, dar cele mai mari rezultate au aparut dupa ce a plecat el de la echipa. Plus ca in anii 70, Sportul avea echipa de top, care batea pe Steaua si Dinamo cum ii prindea. Speriatu-Mihai Marian, Iorgulescu, Cazan, Ion Munteanu - Chihaia, Octavian Ionescu, Aurica Munteanu -Terhes, Sandu, Bucurescu.

# 2 Adi on 05.02.12 at 7:04 pm

Din pacate insa nu cred ca va trece mai mult de o ora si Becali va fi din nou cap de afis

# 1 Adi on 05.02.12 at 7:03 pm

Frumos articol

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.