Nişte băieţi confuzi au lovit un puc!

La hochei pe gheaţă, ne batem adversarii cu propriul lor imn După ce un cotidian central a scris despre „tricolorii” de la hochei, care au intonat imnul Ungariei, la un meci oficial, federaţia, FRGH, s-a plîns de „atacuri mediatice nemeritate”. […]

La hochei pe gheaţă, ne batem adversarii cu propriul lor imn
După ce un cotidian central a scris despre „tricolorii” de la hochei, care au intonat imnul Ungariei, la un meci oficial, federaţia, FRGH, s-a plîns de „atacuri mediatice nemeritate”. Bună, rea, mediatizarea e mediatizare. Pînă la urmă, nu putem rămîne total indiferenţi la faptul că, de cîteva zile încoace, nişte băieţi dau cu sălbăticie într-un biet puc.

„Naţionala” României este compusă în majoritate zdrobitoare din etnici maghiari, dar asta nu-i o noutate. Nici că există tensiuni interetnice în peisaj, nici că sportul reprezintă o platformă ideală pentru naţionalisme de tot felul. Se ştie. Şi încă cum! Francezii au avut şi ei o problemă cu imnul, la „naţionala” de fotbal. Întîi, au constatat cu dezamăgire că jucătorii, de diverse provenienţe etnice, nu ştiu versurile. Au fost obligaţi să le înveţe. La un amical cu Maroc, în Marsilia, în 2007, apoi la un amical cu Tunisia, la Paris, în 2008, spectatorii de mai multe etnii au fluierat „Marseilleza”. Spectatorii, nu
jucătorii.

Scandalul a depăşit sfera sportului şi a fost rezolvat printr-o decizie de bun-simţ: „naţionala” să nu mai evolueze în zonele cu risc de incidente „multiculturale”. „Delocalizare” au numit soluţia autorităţile franceze. E greu de aplicat în hocheiul nostru, pe termen lung. Dacă turneul Ice Hockey Challenge Cup se disputa la Bucureşti, probabil hocheiştii „tricolori” şi-ar fi dres un pic vocile înainte de a cînta imnul vecinilor.

Nu e o „falsă problemă”, cum crede şeful FRHG, Tanczos Barna, că jucătorii care reprezintă România trăiesc în confuzie. E o problemă. Veche, ce-i drept, dar e o problemă de atitudine, cel puţin. Imnul a fost intonat şi la sfîrşitul meciului cu Ungaria, cînd ai noştri iar au tăcut, apoi au cîntat imnul Ţinutului Secuiesc. De vreme ce nu pot fi „delocalizaţi”, cu tot cu patinoar, prin Oltenia, de pildă, ar trebui ascultaţi mai des la poezie. Se pare că memorie au. Nu-i obligatoriu să cînţi ca să joci bine. Nici nu-i obligatoriu să joci pentru România ca să fii împlinit ca hocheist.

Dar de la confuzarea unor băieţi la desfiinţarea federaţiei, a ramurii sportive, la tăierea finanţării etc e o cale lungă de un neuron. Ce vină are pucul? În cazul hocheistului agresat de colegi, la „naţionala” Under 16, şefii COSR au ameninţat cu „măsuri exemplare”, eventual desfiinţarea lotului.

Radem din temelii, nu ne jucăm! Bine că nu le-a venit şi francezilor sau nemţilor vreo idee din asta, să desfiinţeze federaţiile de fotbal, din motive de pace socială şi puritate etnică. Sigur că e mai simplu aşa, să tai cu pixul decît să anchetezi, să afli cine-a dat cu pumnul şi apoi să-l excluzi din lot. La fel, e mai simplu să desfiinţezi un sport, cu federaţie cu tot, decît să afli cine a instigat şi cine a participat la boicotarea imnului naţional. Ar fi interesant de aflat ce spun hocheiştii, ce-a fost în capul lor, ce emoţii identitare îi traversează. Şi, neapărat, unde cred că vor ajunge cu atitudinea asta, dom’ne?

Dar, pentru că vorbim de sport, nu de politică de patinoar ori sociologie de bufet, e bine să amintim că, în meciul respectiv, România a învins Ungaria, cu scorul de 4-1. Să fie ăsta secretul victoriei, să cînţi imnul adversarului la imn? Atunci promitem să nu ne supărăm dacă „tricolorii” de la fotbal fredonează cu spor imnul Ungariei, al Estoniei, al Turciei, dar, mai ales, al Olandei.