Iar s-au egalat forţele din fotbal!

Concluziile după 2-2 cu Belarus: tehnici – nu prea, fizici – nu prea, confuzi – da

Meciul cu Belarus a sporit starea de confuzie de la „naţională”. Antifotbalul e pragmatic, dar exasperant. Dar dacă ne deschidem la joc, uite că […]

Concluziile după 2-2 cu Belarus: tehnici – nu prea, fizici – nu prea, confuzi – da

Meciul cu Belarus a sporit starea de confuzie de la „naţională”. Antifotbalul e pragmatic, dar exasperant. Dar dacă ne deschidem la joc, uite că obţinem „un rezultat neaşteptat”, cum a numit acest 2-2 presa din Belarus. Pînă acum, credeam că ne pricepem la „betoane”. Că ne închidem carapace în careu şi rezistăm 90 de minute fără gol cu echipe ca Franţa. Ei bine, iată încă un mit fals, care cade prea tîrziu ca să ne mai folosească la ceva. Nu sîntem nici pe cît de tehnici ne imaginam, să recuperezi şi să ţii de minge în faţa unui adversar care vine cu rezervele nu reprezintă cine ştie ce culme a posesiei. Bine, Piţurcă susţine că a trimis în teren „cei mai tehnici jucători”, apoi adaugă: „Iată că acest risc, la acest nivel, poate să te coste!”. Cei de la Barcelona se pare că n-au aflat la ce riscuri se expun folosind jucători supertehnici! Dar poate ei evoluează la alt nivel decît nivelul la care se referă selecţionerul României.

Iar dacă în meciul cu Albania nu mai mizăm pe jucători tehnici, pe ce mizăm? Pe „cei mai fizici”? Declaraţiile de după meci au doza lor de absurd involuntar. De data asta, au fost mai contradictorii decît de obicei. Pentru că e clar, această remiză ne încurcă. Nu în calculele calificării, să fim serioşi! Ne încurcă, ne bagă în ceaţă complet. Nu mai vedem care sînt obiectivele, care sînt priorităţile, care sînt criteriile convocărilor, ce fel de joc ne convine, ce fel de gazon?

„Asta este situaţia, am trăit o experienţă”, a constatat Victor Piţurcă. O experienţă sau un experiment, cui îi mai pasă? Nu mai contează decît pentru palmaresul şi moralul adversarilor. Apoi selecţionerul a reformulat teoria dispariţiei echipelor mici: „Nu este uşor, forţele s-au egalat în fotbalul mondial”. În cazul ăsta, ar fi util de ştiut dacă România a crescut ca să fie egala Belarusului, a dat înapoi sau a bătut pasul pe loc. Dar e greu să ne dăm seama după o remiză cu porţile deschise.

Oamenii au intrat gratis la meci şi au aplaudat gratuit. Pe undeva, jucătorii lui Piţurcă or fi simţit că încurajările erau sincere, dar nemeritate, cel puţin deocamdată. Altfel nu se explică de ce Torje, care n-a prins nici măcar cravata de şoim al patriei, a produs o zicere demnă de un pionier fruntaş: „Pe viitor, trebuie să ne facem datoria faţă de aceşti suporteri, faţă de această ţară minunată!”. Unde-o fi învăţat Torje limba de lemn? Nu pare genul care să fi crezut cinstit în comunism, dar, vorba lui Piţurcă, o fi trăit vreo experienţă. La fel ca Mutu, în rugăciune live, în faţa camerelor. Blitz, blitz, amin!

Patria, spunea cineva, este colecţia fotografiilor de jucători de la echipa naţională. Dar ce te faci cînd „naţionala” nu este decît o colecţie de poze, care de care mai tehnice, mai studiate? Dai bani pe bilet?