Funcţia lui Lăcătuş

Fişa postului de antrenor devine tot mai vagă la Steaua

La revenirea în Ghencea, Lăcătuş şi-a negociat secunzii cu şefii Stelei. L-a cerut în staff pe Ioan Nagy, naşul lui, şi a acceptat să-i păstreze pe Edi Iordănescu („E un […]

Fişa postului de antrenor devine tot mai vagă la Steaua

La revenirea în Ghencea, Lăcătuş şi-a negociat secunzii cu şefii Stelei. L-a cerut în staff pe Ioan Nagy, naşul lui, şi a acceptat să-i păstreze pe Edi Iordănescu („E un băiat bun, m-am împrietenit cu familia lui”, a explicat finanţatorul din Ghencea) şi pe Michele Bon, preparatorul italian.

La sfîrşitul lui decembrie, Lăcătuş a aflat că va mai avea un ajutor pe bancă: Gabriel Caramarin. Nu s-a stabilit încă la ce-i va ajuta, dacă va fi scouter, consilier pe probleme de tactică sau va monitoriza adversarii, alături de Narcis Răducan şi Mihai Stoica. Dar, într-un fel sau altul, „Cara” se va face util. Teoretic, are funcţia de secund, practic, e specialistul bun la toate. În ritmul în care se divizează munca la clubul roş-albastru, vechea nomenclatură a funcţiilor se va dovedi în curînd prea puţin sugestivă. Dacă există mai mulţi preşedinţi, nu înseamnă că ocupă acelaşi post sau că au aceleaşi sarcini. Deşi se străduiesc, fiecare după puteri, să fie „creative manageri de resurse imaginare”. Poate ar trebui nuanţată denumirea, unul să fie preşedinte cu „P” mare, de la primul între egali.

Cînd se vorbeşte despre aducerea unor jucători, lucrurile sînt clare. Sînt jucători, se ştie cu ce se vor ocupa la echipă, chiar dacă unul este „febleţea lui X”, iar altul – „pariul lui Y”. Cînd se vorbeşte despre tehnicieni, apar nedumeririle. Pentru că fişa postului de antrenor devine tot mai vagă la Steaua. Mai potrivită ar fi denumirea de „principal onorific”. Sau, concis şi plin de miez, funcţia de „simbol”.

Iar pentru funcţia asta, date fiind creditul fanilor şi salariul oficial de sub 2.000 de euro, cel mai calificat este Lăcătuş. Nu decide transferurile, nu decide căpitanul, iar tactica este deliberată „live” de „principalii fortuiţi”, adică de patron şi de preşedinţi. Dar are rolul lui şi numai al lui la club. Un rol pe care nu-l putea îndeplini nici un regiment de secunzi. Este „cel-aproape-gratis-căruia-îi-strigă-numele-aproape-necondiţionat”. Iar asta îl face foarte atractiv pentru conducere dintr-un post practic incompatibil cu know-how-ul recent al Stelei. Şi mult mai complicat de clintit ca antrenor decît ca preşedinte în Ghencea.

După cum demonstrează organigrama clubului, preşedinţi supuşi şi muncitori se mai găsesc. Deşi parcă niciodată nu sînt destui, nu-i aşa?