Cătălin Oprişan vede fotbalul românesc ca pe un banc cu sicilieni: „Doare numai cînd rîzi!”

Realizatorul Smiley TV povesteşte cum a ajuns de la „Arabela” la Ganea

Cătălin Oprişan e omul care aduce zîmbetul, cu al lui Smiley TV, oricît de mare ar fi supărarea din fotbalul românesc. Ca rubricand al Gazetei, aduce povestea, „chestia […]

Realizatorul Smiley TV povesteşte cum a ajuns de la „Arabela” la Ganea

Cătălin Oprişan e omul care aduce zîmbetul, cu al lui Smiley TV, oricît de mare ar fi supărarea din fotbalul românesc. Ca rubricand al Gazetei, aduce povestea, „chestia deşteaptă”. Iar ca tată, abia aşteaptă să-i spună fiului „cele şapte minuni ale lumii, povestite caterincos”.

– E amuzant fotbalul nostru?
– Dacă e să găseşti chestii amuzante din fotbalul internaţional, le găseşti imediat. Problema e că trebuie să începi cu chestiile de la noi. Dar, slavă Domnului, le găseşti şi pe alea. Şi fără Gigi, Borcea, Mititelu, care sînt la emisiunile de dinainte.

– Dacă ar fi să-i ironizezi pe ei?
– Ar fi un fel de pleonasm. Le iau aşa. Cînd el zice: „Petrică, dă, mă, pe Gsp,  nu mai ai ce să comentezi la asta! Sau: „Închide, bă, uşile, că apar la televizor şi se-aud oile!”, ce poţi să mai comentezi la asta? Zic, hai, dom’le, să vedem fără nici un fel de comentariu. No comment.

– Cînd Cîrţu dărîmă plexiglasul, comentezi?
– Nu, la asta devastezi studioul. (VIDEO / Vezi aici cum a parodiat Cătălin Oprişan gestul lui Cîrţu din Liga Campionilor)

– Ce reacţii au cei despre care comentezi în emisiune?
– Sînt unii care se supără, unii care nu se supără. Am dat despre Ganea, că a mîncat bătaie de la nişte taximetrişti, pe vremea cînd juca la Braşov. S-a bătut el parte-n parte cu un taximetrist, l-a bătut pe ăla, ăla i-a chemat pe ceilalţi taximetrişti, l-au pus pe capotă şi l-au bătut cu cozile de lopeţi, că era iarnă afară. Au scos aia de la lopată şi l-au bătut cu lemnul. Aşa ca pe vînătă l-au luat. L-au umplut de sînge. Şi el, cum stătea răstignit aşa, zicea: „Bine că, în sfîrşit, mi-am găsit şi eu naşul!”. Deci el era bucuros că-l bătuseră unii şi pe el. (VIDEO / Vezi aici povestea spusă în direct la Smiley TV)

– Şi cum a reacţionat Ganea după emisiune?
– Păi, să vezi! De curînd, la o gală de sfîrşit de an, o mînă pe umăr. Cînd mă-ntorc, Ganea. „Nepoate, zice, îţi urmăresc emisiunea, da’ ai comis-o pe aia cu taximetriştii”. Gata, zic, ori mi-o dă aicea, direct, da’ era prea multă lume, camere.

– Direct cum?
– Direct ca lui Mudura. Omul se pare că asculta emisiunea în detaliu. Chestia cu taximetriştii am spus-o pe undeva pe la mijloc. Şi zice: „Bă, e falsă. Nu s-a găsit încă taximetristul care să mă bată! Da’ uite cum facem, Oprişane, în momentul în care mă bate un taximetrist, pe tine te sun primul şi-ţi dau exclusivitate!”.

– Şi cei care se supără cum fac?
– Sînt unii care zic „Bă, ai mai băgat în ele, le-ai mai umflat” sau „N-a fost aşa”. Dar de supărat, să vină unul să zică „Bă, te omor!” n-am păţit. Mai primesc şi telefoane. „Salut. Sînt cutare de la Rapid. Ai zis de mine că am stat pîn’ la cinci în bar, n-am stat pîn’ la cinci, am stat pîn’ la două”. În emisiunea următoare, zic: „Am primit un telefon de la cutare, îl fac pe ăla încă o dată de baftă şi omul spune: <<N-am stat pîn’ la cinci, am stat pîn’ la două>>”. (VIDEO/ Vezi aici cum a comentat Oprişan excluderea din lotul Rapidului a lui Lucian Răduţă)

„O imagine cu Ganea răstignit pe capotă dă altfel, nu?”

– Bagi în ele?
– Da. Am avut un profesor la Jurnalism, la Universitate, care zicea: „Nu lăsa adevărul să ucidă un material bun”. Cristi Popescu se numea. Făceam cu el şi publicitate. „Acuma, fii atent, n-auziţi asta de la un profesor. Bă, incendiu, moare un ins. Puţin. Bagă patru, dacă-i neverificabilă”. Acuma, dacă lui Ganea i-ar fi dat două picioare în burtă şi l-au trîntit pe jos, cam slăbuţă treaba. Da’ o imagine cu Ganea răstignit pe capota unui taxi, cu 20 de inşi în jurul lui, cu bîte, ca-n Neanderthal, strigînd, el cu sînge şiroindu-i din gură şi spunînd „Mi-am găsit naşul, frate!”. Dă mai bine, nu? E ca-n bancul cu sicilienii. Stătea unul ciuruit pe jos, plin de gloanţe. Şi doi poliţişti pe lîngă el, se uitau şi unul întreabă aşa, ca să facă conversaţie: „Bă, te doare?”. Şi ăla-i răspunde: „Da, da’ numai cînd rîd”. Aşa şi-aici cu Ganea.

– La emisiune găseşti partea amuzantă, în articolele din Gazeta, vii cu partea serioasă, cu poveşti.
– Sînt Gemeni. Zodie dualistă. În primul rînd gîndesc ce-aş vrea eu să citesc. Acuma sînt rău, că mă gîndesc întîi la mine. Păi, deschid , o  revistă pentru bărbaţi, să zicem. Acolo sînt zece pagini cu gagicuţe dezbrăcate, dar sînt şi şase pagini cu nişte chestii deştepte. Dai deoparte gagicile şi-o să vezi că ăia dau în fiecare număr cele mai tari recorduri din istorie, de pildă.

– De ce să dai deoparte gagicile?
– Nu, gagicile le iau şi le dau la Smiley TV, nu aruncăm nimic. Pentru că acolo, părerea mea, omule obosit, e 11 noaptea. E totuşi un public care merge la stadion pe la cinci-şase. Dar sînt şi oameni care se uită şi pentru că ai cinci minute de chestii deştepte.

– Ce fel de chestii deştepte?
– Nu sînt expert, dar dacă într-o emisiune de 45 de minute, unul singur ştie că Thomas Alva Edison a filmat în 1894 prima imagine video de la un eveniment sportiv din istoria omenirii şi lu’ ăla îi rămîne în cap, că „Bă, Edison, ăla care ne-a dat becul, patefonul, a făcut şi un meci de box, din care se mai păstrează 30 de secunde în America”, e bine.

„Partea cu scălîmbîiala nu e deşteaptă”

– Subiectele pentru poveştile din Gazeta cum le găseşti?
– La modul cel mai sincer? Pe Google. Dau căutare cu „primul, prima”. Wikipedia te ajută, dar tot Wikipedia, care-i Biblia noastră acuma, dă că stadionul din Cluj se numeşte „Dr. Constantin Rădulescu” după numele antrenoruluui care a fondat FRF-ul. De fapt, e vorba de un alt antrenor Costel Rădulescu, din Cluj. Poţi să-ţi mai iei şi plasă cu Wikipedia.

– Şi în afară de Wikipedia, unde cauţi?
– Ca deformaţie de fost elev la „Cervantes”, liceu de limbă spaniolă, citesc pe net „Marca”, „As”,  „Mundo Deportivo”. O dată pe săptămînă, găseşti o chestie din asta: azi se împlinesc 20 de ani de cînd Mike Tyson a mîncat bătaie. Atît. Şi încep să scurm, o iau, o pun la păstrare şi m-apuc să caut, să văd cine l-a bătut pe Mike Tyson.

– Fotbalul nostru e mai sărac în poveşti decît fotbalul de prin alte părţi?
– Nu, nu. Aici e un cerc clar vicios. Inclusiv eu sînt în interiorul lui. Tu iei bani pe o audienţă. Şi pentru audienţa asta trebuie să faci circ sau să dai cu Becali, cu Borcea. Da? Şi sînt în cercul ăsta. Încerci să faci emisiuni deştepte, te sună cinci să-ţi zică „Bravo!”, apoi te cheamă şeful să te dea afară, că n-ai avut audienţă.

– Păi, atunci „deştept” e ceva de rău în televiziune?
– Da şi nu. Te scălîmbăi, te prosteşti, partea asta nu e deşteaptă. Dar dacă la sfîrşitul emisiunii dăm două minute în care zicem oamenilor că pe Titanic se juca fotbal…

„Te obligau să fii serios!”

– Cum te descurci la partea cu scălîmbăiala?
– E societatea de aşa natură. Prima dată cînd am filmat în faţa unei camere a fost în 1980, aveam patru ani. Tata lucra la Televiziune, la emisiunea Armatei, „De strajă patriei”, la etajul cinci. Lipit de ei la etajul cinci era celebra redacţie a emisiunilor pentru copii, cu Tatulici, cu Dina Sterescu.  Tata zice: „Ăsta al meu acasă mai recită poezii”, „Nu vrei să-l filmezi?”. Pe mine Revoluţia m-a prins recitînd poezii cu nea Nicu la TVR. Deci am recitat din ’80 pînă-n ’89. Miliarde de poezii. „Tovarăşă Elena Ceauşescu, savantă-n toată lumea cunoscută..”, da? Astea n-ai cum să le uiţi, dacă nouă ani asta ai făcut.

– Şi nu făceai nici o grimasă, nici o strîmbătură?
– Nu, nu puteai să te prosteşti cînd recitai, te obligau să fii serios. Ştiam doar că tata era membru de partid, că primise un telefon acasă şi i-au zis „Dom’le, ar fi bine ca fiul tău să vină să recite, fără figuri, fără nimic în cap, eşti ofiţer şi să nu existe probleme, punct”.

– Te-au încadrat în „structuri”?
– La patru ani eram şoim. Se filma pe peliculă Agfa, nu exista tehnica de-acum, digital. Recitai „Luceafărul” şapte-opt strofe şi la un moment dat auzeai un „Stop!”. I se terminase omului pelicula. Tu te speriai „Stai, mă, că n-ai greşit tu!”.

– Şi recitai numai la emisiune?
– Pînă a venit Revoluţia, am prins şapte spectacole din alea care durau ca-n basme, cîte trei zile. Cînd începea să se filmeze la TVR Revelionul se aducea Corul „Doina”, Ansamblul Primavera, erau patru sute de inşi într-un platou. Nu trei inşi ca acum sau doi şi-o cameră.

– Mai făceai şi altceva, în afară de poezii?
– Am început să prezint „Lumea copiilor”, am prezentat cinci-şase ani. Anunţai că urmează „Racheta albă”, care era film de caterincă pe vremea aia. Sau „Arabela”. Sau că în Parcul Vitan au desenat copiii cu cretă, aia era caterinca timpului ăla.

– După Revoluţie, te-ai reorientat?
– Am debutat la „Salutul” lui George Mihăiţiă, aveam 16 ani. El – caterincă nonstop. „Salutul” avea atunci 120.000 tiraj. Poză cu Michael Jackson cu autograf, Michael de gît cu George Mihăiţă. În ’92, la primul concert. Şi am luat-o încet-încet, Antena, TVR, Prima. Da’ niciodată n-am avut o emisiune din asta gen Smiley TV.

„30.000 de baterii în capul lui Hagi”

– Cum alegi subiectele din emisiune?
– Te gîndeşti să deschizi cu geamul lui Cîrţu, pleci de-acasă, pe drum afli c-a fost demis Hagi. Ce faci? O ignori, că de la opt jumate, au tocat-o televiziunile. Sau găseşti o chestie deşteaptă. Nu există să nu fie şi o chestie deşteaptă. Dă-mi ce subiect din lumea asta vrei tu! Dom’le, a fost un meci în care Hagi a fost înjurat de fanii Galatei şi unu’ la megafon le-a zis „Băăă, aţi uitat ce-a făcut Hagi, de-l înjuraţi ca tîmpiţii, în timpul meciului?”. Şi-atunci au tăcut toţi, şi-au scos bateriile de la telefoanele mobile şi au aruncat 30.000 de baterii în teren, în capul lui Hagi. Păi, să zică Hagi mersi c-a fost demis, că altfel îi frigeau două Samsung-uri în cap, murea.

– Temele din fotbalul nostru se tot repetă, ratăm calificări, cupe europene…
– Eu spun altfel. Chivu are cinci trofee anul ăsta, Radu Ştefan a fost căpitan la Lazio, Tamaş e titular la West Bromwich, Raţ joacă în Liga Campionilor. Ăştia puşi cap la cap de ce nu fac treabă bună? Interesul nu e să dai în Federaţie, da’ cît poţi să mai dai în ăia? Sau dai, şi? Mai bine-o tragi pe caterincă.

– Ajută mai mult decît critica?
– Nu, dar e haz de necaz.

– Ce-ai schimba în lumea despre care vorbeşti şi scrii?
– Aş face un site www.lucruridestepte.com. Nu neapărat cu lucruri din sport. S-ar putea la început să aibă trei citiri. Cel mai bun experiment a fost ăsta cu blogul de la Gazeta. La început, eu personal nu credeam în el. Dar comentariile au apărut, 30-40 de inşi. Te-ajută. Nu că te laudă, dar te-ajută să-ţi completezi materialul. Cîţi ştiu despre Smaranda Brăescu? 40 de inşi îţi scriu: „Oprişane, eu mai ştiu că avea şi-un frate care-a murit!”. Îţi citesc materialul, fac un efort să se logheze, nu e uşor. Sînt unii care se spălau pe dinţi la pompă-n curte şi-acum să-i ceri să se logheze… Nu-i uşor să aibă password, username. Faptul că ei fac treaba asta îmi foloseşte.

– La ce?
– Vreau ca fiu-meu cînd o creşte să ştie care sînt cele şapte minuni ale lumii. E un banc cu Bulă, care vine nervos de la şcoală, „ce-mi trebuie matematică, geografie?”  „Da’ dacă te-ntreabă o gagică?”, zice ta’su’. „Mă duc repede, intru pe Google”. „Da, bă, corect, da’ avem o problemă: dacă pînă intri tu pe Google, aia pleacă cu altul?” Păi, cu cine să plece?”, „Păi, tot cu un bou ca tine, dar care are laptop. Sau iPad, sau iPhone”.

– Vrei să ştie fiul tău minunile lumii din cărţi?
–  Nu nepărat din cărţi, dar nu de pe iPad, eu aveam cele şapte minuni alelumii în timbre, făcute de poşta maghiară. Că la 9 ani o să-i iau Ipod, că aşa-i mersul omenirii, e altceva. Noi n-am avut voie pe vremea lui nea Nicu să purtăm ceas pînă la 15 ani. Nu pot să spun că vreau să scrie tot cu creta şi cu creionul chimic muiat în gură. Aş fi absurd.  El are trei anişori. E bine, atît timp cît el poate să se uite şi eu pot să-i cumpăr din benzinărie „Scufiţa Roşie”, aia a lui Walt Disney, din ’47, nu astea noi, cu figurile astea ciudate.

– Poate cumperi „Scufiţa” pe care n-ai avut-o tu.
– Nu, c-am avut, am avut „Buratino”. Mă rog, acum nu mai poţi să-i cumperi „Nu te supăra, frate!”, cînd există laptop pentru copii. Acuma e deformaţie profesională asta cu statutul de tătic, intru într-un magazin sînt cu ochii la 360 de grade, văd cum cumpără toţi săbii laser. Revenind la sport, la scris, aş face o chestie de genul: cele şapte minuni ale lumii povestite caterincos.

– Nu-i de-ajuns că sînt minuni?
– Copilul din ziua de azi nu le-ar reţine, trebuie să-i spui povestea din spatele poveştii. Trebuie să sapi, ca-ntr-o mină. Nu găseşti întotdeauna diamante, dar dacă ăia îţi livrează sacul de cărbune, marfa brută, trebuie să fie ceva acolo. De pildă, bucătarului de la Steaua i se spune Pele al polonicului, e de 20 de ani la club, probabil face ceva acolo. Ziarele din ziare se fac. Dacă nu-mi furnizează nimic presa, m-apuc de scurmat. Edmondo de Amicis spunea aşa, părerea lui: „Viaţa noastră e influenţată de următorul lucru: dacă atunci cînd te-ai născut ai avut sau nu o bibliotecă în faţa ochilor”.

– Dar dacă ai avut în faţă un televizor?
– Aveam şi un televizor Opera, mare, uriaş, şi de jur-împrejur, numai cărţi.

– Dacă ar fi numai televizor?
– Rău, rău. Depinde şi pe ce program te uiţi. De la emisiunea mea, vreau să rămînă omul cu ceva, cu unul la sută. Vine fotbalistul X, pentru caterincă, spune c-a dormit numai prin cluburi, cluburi de noapte, jonglează cu mingea parcă-i portocală. Dar îţi spune şi că la Alma Ata banii se dau numai în pungi şi temperaturile ating constant minus 27 de grade. Nu schimb lumea, dar unul la sută dacă-mi scriu după emisiune „Oprişane, să-nnebunesc eu dacă ştiam!”. (VIDEO / Vezi aici povestea spusă de Ionuţ Luţu la Smiley TV)

– Ţine netul loc de bibliotecă?
– Da. Dar nu vreau să se ajungă acolo. Ştii că Daniel Nanu miroase ziarul? Îl ia şi-l miroase.

– Ţi-ai face băiatul fotbalist?
– Da.

– De ce?
– Cînd eram mic m-a dus tata la fotbal. Era Sătmăreanu la Steaua. S-a uitat la tata: „Domnu’ maior, le are cu cartea?”, „Da”, „Dom’le, dacă le are cu cartea, nu-l chinui”. Nu eram Messi, da’ nici nu dădeam cu stîngu-n dreptul. Poate ajungeam la FC Medgidia. Dar alegerea era clară: carte sau fotbal! Eu zic că se poate să le faci şi pe amîndouă.

CV Cătălin Oprişan
– Data şi locul naşterii: 26 mai 1976, Bucureşti
– Absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti, 1998
– jurnalist: a lucrat la „Salut”, „Sport XXI”, „Gazeta Sporturilor”, realizatorul emisiunii „Smiley TV”, de la GSP TV, rubricand la Opiniile Gazetei Sporturilor
– sales manager la SEG, firma de panotaj pe stadioane
– autorul volumului „Steaua  – legenda unei echipe de fotbal”, premită la Premiile Ioan Chirilă, Gala Fotbalului Românesc şi Gala Premiilor Fanatik