Caii
Omul are televizor nou. Prinde ceva? Se foieşte în jurul lui, mişcă antena. Pe ecranul cu purici apar dintr-o dată nişte cai alergînd. „Ai văzut şi tu?”, întreabă omul. Prietenul lui se uită şi el. Prea tîrziu. Caii apar şi […]
Omul are televizor nou. Prinde ceva? Se foieşte în jurul lui, mişcă antena. Pe ecranul cu purici apar dintr-o dată nişte cai alergînd. „Ai văzut şi tu?”, întreabă omul. Prietenul lui se uită şi el. Prea tîrziu. Caii apar şi dispar în fugă. Asta se întîmplă într-un film. Un film vechi, polonez. Omul e muncitor pe şantier. Televizorul lui prinde două canale şi, din cînd în cînd, capricios, imaginea unor cai alergînd.
În paginile unui ziar, nu dai peste caii din film. Dai peste un text de Cosaşu. O priză de libertate. O schimbare de stare. O schimbare de privire. Înţelegi altfel. Citeşti altfel. Citeşti ca să dai peste astfel de rînduri. Aşa cum omul cu televizorul se va uita la cele două canale ale lui, pîndind momentul cînd ecranul se luminează de imaginea aceea simplă, neprevăzută, fascinantă.
De ce scrie Radu Cosaşu şi sport? Scriitorii sînt intimi cu jocul.