Kafka să ne judece!
Dosarele din fotbal sînt palpitante pînă ajung pe masa judecătorilor
Două minute. Atît a durat ultima înfăţişare din Dosarul Transferurilor. Care, surpriză, s-a amînat. Pentru a 17-a oară. Procurorii au muncit doi ani, iar judecătorii – două minute. Cele trei […]
Dosarele din fotbal sînt palpitante pînă ajung pe masa judecătorilor
Două minute. Atît a durat ultima înfăţişare din Dosarul Transferurilor. Care, surpriză, s-a amînat. Pentru a 17-a oară. Procurorii au muncit doi ani, iar judecătorii – două minute. Cele trei sferturi de oră de întîrziere nu se pun. Două minute, aşadar. Atît le-a trebuit magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti să observe că volumele cu dosarul cauzei se aflau în altă parte, cîteva cartiere mai încolo, la Curtea de Apel.
Două minute reprezintă un record! S-ar zice că justiţia s-a pus în mişcare accelerată. Pentru că şedinţa din 15 ianuarie a durat zece minute. Procesul s-a amînat atunci pe motiv de citaţii completate greşit. Rapidul a fost citat la Primăria, şi nu la Consiliul Local al Sectorului 6.
Puse cap la cap, minutele de muncă ale judecătorilor în Dosarul Transferurilor nu totalizează 24 de ore. S-ar zice că magistraţii fac totul ca să-şi justifice salariile de la buget. Problema e că lucrează repede, poate prea repede pentru ochiul uman. Ceea ce vedem e, de fapt, dreptate în slow motion, lege aplicată cu încetinitorul, zece minute azi, două minute peste o lună, să priceapă cetăţeanul pe ce dă banii. Printre altele, pe tonerul cu care se imprimă citaţiile.
În Dosarul Piteşti, ancheta e în curs. Procurorii trag încă de fire, să vadă care din ele duce la centrul de greutate al reţelei. Se fac arestări, pe uşa Parchetului se circulă ca la gară: şefi de cluburi, arbitri, şefi de arbitri, federali. Palpitant! Acţiune ca în viaţa reală şi ca-ntr-o societate normală. Dar cum îşi va urma justiţia cursul şi mai ales cu ce viteză, după ce procurorii termină de anchetat?
În faza asta, de obicei, apar blocajele. Acuzaţii se îmbolnăvesc brusc, apoi se îmbolnăvesc avocaţii lor. Străzile îşi schimbă numele, firmele îşi schimbă sediile, dosarele se plimbă prin alte curţi. Acuzaţii se însănătoşesc brusc şi se plimbă pe la televiziuni. Unde susţin că au încredere în justiţie. Singurii neîncrezători sînt cetăţenii.
Au şi motive. Procesele din fotbal îi costă mai mult decît îi costă echipele pe finanţatori. În Dosarul Transferurilor, pe investigaţie s-au cheltuit de la buget peste un milion de euro, după declaraţiile Procurorului General. Plus salariile judecătorilor din toamna lui 2008 pînă acum. Plus tonerul pentru citaţii. Plus transferul lui Kakfa, în diverse posturi.
După atîtea cheltuieli, nu ne-am ales nici măcar cu un proces. Ca să avem şi verdicte, cine ştie, trebuie să aducem judecători străini! În 20 de ani, doi şefi din fotbal au fost condamnaţi în instanţă: Vasile Drutcă, de la Poli Iaşi, şi Vasile Ianul, de la Dinamo. Primul a fost graţiat, al doilea – eliberat din motive medicale. Nici unul nu şi-a executat integral pedeapsa cu închisoarea.