Fără mască

Marele actor vorbeşte despre marii sportivi şi despre plăcerea jocului / Claudiu Bleonţ: „Dacă stau de vorbă cu patriarhul, cu o curvă sau cu un manelist, tot o experienţă e…

Un actor nu vorbeşte, pur şi simplu, despre fotbal. […]

Marele actor vorbeşte despre marii sportivi şi despre plăcerea jocului / Claudiu Bleonţ: „Dacă stau de vorbă cu patriarhul, cu o curvă sau cu un manelist, tot o experienţă e…

Un actor nu vorbeşte, pur şi simplu, despre fotbal. Un actor interpretează golurile, fazele, la fel ca pe scenă. Intră în rol şi trăieşte fotbalul. Claudiu Bleonţ joacă în „Amadeus”, în rolul lui Salieri, rivalul lui Mozart. Se pregăteşte de „Othello” şi din cînd în cînd se ridică de la masă şi-l joacă pe Messi. Pe Alina Dumitru, pe Patzaichin sau pe sine însuşi, fandînd pe planşă, ca în vremurile cînd era scrimer. Vorbeşte despre meciuri cu aceeaşi patimă ca despre spectacole. Pentru că uneori se întîmplă ceva „şi-ţi dai seama că aia e clipa, iar cei din tribune sau din sală simt miracolul”.

– Cum e să te urască o sală întreagă?
– Mă simt onorat să joc în piesa asta, pe textul ăsta, care te ia cu el, te duce şi te trezeşti spunînd „Care criză? Care boală? Care frică de moarte?”. Puterea cuvîntului, dom’le! Cu un cuvînt poţi scutura o lume-ntreagă. La montarea asta, există aşa o acumulare de energii, de furie care vrea să se descarce în sală, „Da, dă-i, arde-l!…”– Asta te-aduce spre tribunele de la fotbal…
– E pe-aproape. Eu mă uit, nenică, la ei, la ăştia cu fotbalul, nu-şi dau seama ce mişto sînt. Nu exisă un joc care să aibă mai multă filosofie şi mai mult absurd. 22 de oameni să alerge dup-o minge, mă, s-o bage între patru pari. Şi cîtă pasiune! Dacă stai şi te uiţi cum comentează, cum stau pe margine şi urlă „Huo, huo!”.

– Ce părere ai de violenţele din tribune?
– Asta va trece uşor, uşor. Apoi o să se liniştească. O să avem şi noi spectatori care stau liniştiţi pe scaun, cum vezi la alţii. O să înceapă cu „Uite-l pe ăla, care-a dat golul, trebuie să-l luăm la noi”. Se tot spune că fotbalul e un fenomen. Dar el era joc iniţiatic pe vremuri, la azteci cînd jucau cu capetele sau cu mingea de piele, era un ritual, d-aia, n-ai văzut?, unii înjură, dar mai sînt şi unii care se închină.

– La ce se închină?
– Păi, am văzut golul lui Robben, cu Bayern! Centrarea aia, nenică, din voleu şi ăla face-aşa (se ridică de la masă şi mimează). Şi dacă eşti fizician e greu de crezut că se poate duce aşa, că greutatea mingii trage într-o parte (desenează traiectoria cu latul palmei). Am rămas mască, vai de capul meu!

– Dar nu-i mai iese a doua oară la fel!
– Păi, nu, aia e clipa, iar ăia din tribune sau din sală simt miracolul. Clipa! Golul lui Hagi! Am văzut Steaua II cu Rîmnicu Sărat. Mă, şi-a dat unu’ un gol, mi-a plăcut ăla! A dat aşa, a lobat uşor şi a dat-o direct pe poartă… Ce să zic, golul doi, dat de puştii ăia de la Steaua…

„Mi-au plăcut întotdeauna românii”
– Nu se întîmplă prea rar minuni din astea?
– Nu ştiu, dar se întîmplă. Poţi să rîzi de Becali, de Iordănescu, cu icoanele, da’ e un joc cu misterul. Te poţi duce la fotbal cu o atenţie de a privi… hazardul. Eu mă mai uit la chestiile astea. Abia aştept să înceapă Campionatul Mondial, să urmăresc cum se aşază energiile, că ştiu cum joacă nemţii, brazilienii, preferaţii mei.

– De români ce părere ai?
– Îmi place cum joacă, mi-au plăcut întotdeauna românii. Nu mi-a plăcut atitudinea românilor faţă de ei înşişi.

– Ţi-a plăcut cum au jucat la Euro?
– Mi s-a părut nedrept cum au fost comentate rezultatele noastre de la Europene. Păi, să scoţi un 0-0 şi-un 1-1 cu Franţa şi Italia e foarte bine! Cine ne credem noi, cine sîntem noi în fotbal, ce tradiţie avem? Avem tone de jucători? Nu! Avem perioade, mai bune sau mai slabe. Dacă nu ne merge fotbalul, poate se mută rezultatele la handbal. De ce numai fotbal? Poate sîntem buni şi la altceva. Dacă  izolez doar fotbalul din sport şi aştept rezultate numai de la fotbal, înseamnă că sînt limitat!

„Messi? E ca Mozart!”
– Cum ai descrie stilul de joc românesc?
 – „Naţionala” noastră de fotbal a mărturisit mereu ceva din ce sîntem noi. La fel ca şi teatrul. Noi conţinem cele două mari direcţii. Există două şcoli de interpretare, cea engleză, anglo-saxonă, în spiritul nordic, care presupune multă muncă şi răbdare. Şi există planul sudic, fantezist, solar, în care la teatru intră italienii, iar la fotbal intră toţi – spaniolii, portughezii, brazilienii, argentinienii. Ca Arsenal şi Barcelona. I-au luat la învîrtit pe ăia… Cît a fost 4-0, 4-1?

– 4-1. Seamănă Messi cu Mozart?
– Este exact ca Mozart! E mic, aşa, şi are o viteză de vibraţie, mamă, mamă! Eu nu prea le am cu fotbalul, adică le am dintr-o perspectivă mai mult contemplativă, că văd în fotbal lucruri care se întîmplă în viaţa de zi cu zi. Ca şi la mine, la teatru. Totul e în tot. Dacă stau de vorbă cu patriarhul, cu o curvă sau cu un manelist, tot o experienţă e… Şi mă uitam la Messi, cum i-a zis împăratul în film lui Mozart: „Prea multe note!”.

– De Messi nu s-a plîns nimeni…
– Păi, cum?! Se mişcă atît de repede şi ţopăie atît de mişto că le-ncurcă vibraţiile şi ăia nu-şi dau seama cum să-l prindă. Cred că se mişcă de două ori mai repede. Are un avantaj că-i mic. Şi paradoxal, n-a dat el gol cu capul în finală? Aşa e şi puştiul care-l joacă pe Mozart în piesă, Vlad Grosu. Are doar 16 ani. Un copil…

„E un trufaş imens!”
– Despre celălalt copil-minune, Cristiano Ronaldo, ce crezi?
– Ronaldo are trufie, are faţa aia „I’m good, man!”. Pe cînd la Messi vezi un tip care a alergat bine şi se bucură. Poate că la el vine mai multă energie şi poate s-o primească pentru că e o natură smerită. Ronaldo e ca Salieri, e un trufaş imens. Şi culmea e că i se întîmplă tot ce şi-a dorit. A vrut să fie capelmaistru, e capelmaistru. Balonul de Aur? Are Balonul de Aur. Dar atunci de ce-l invidiază pe Messi-Mozart?

– Şi cu care dintre ei ţii?
– E ca în piesă, îl înţelegi pe Salieri şi-l iubeşti pe Mozart. La Ronaldo, poate că nu e trufie, ci energie yang. E cal mai mîndru. Dacă erau copii, i-ar fi zis lui Messi „Hai, bă piticule!”. Dar „piticul” e ca Mozart. Mă uitam şi la Alina Dumitru, cînd am prezentat premiile de excelenţă. I-am zis: „Alina, să ştii că m-am îndrăgostit de tine în dimineaţa cînd am aflat c-ai luat medalia de aur la Beijing şi cînd te-am văzut cum arăţi!”. Ştii cum arată? E atîtica! (arată cu palma în aer) E filiformă, mă! Mi s-a făcut aşa de drag de ea. Zi-i „Fă” şi ia-o de ureche! (rîde)

– Ai văzut-o pe adversara ei din Japonia?
– Cine, namila aia? Şi Alina, cu ochişorii ei… Asta e mişto, vezi omul mic, fragil… Şi cîtă energie trece prin el! La fel şi Guardiola, mi se pare foarte bine aspectat, feminin, smerit, nu e… nu e Mourinho. 

– Mourinho e în rolul lui Salieri?
– Da, mai degrabă da. Guardiola e atît de delicat ca prezenţă, că nu vezi un tip care conduce o mare echipă.

„Mă bucur că Patzaichin are statuie”
– Din personajele de la noi, cine îţi mai place?
– Îmi place Chivu, mi se pare foarte mişto ca om. Îmi place cum dă interviuri, se dă aşa, pe spate, cînd vorbeşte. Şi prin ce încercări a trecut şi tipu’ ăsta, ba că-i sparge nasul, ba că-i fracturează capul, piciorul! 

– Şi alţii?
– Îmi plac mulţi, nu numai din fotbal. Marii sportivi ne spun o poveste despre noi, despre ceea ce sîntem. Gabi Szabo, Alina Dumitru, Patzaichin, cu pagaia ruptă. Mă bucur mult că are statuie. Eu iubesc România cu toate componentele ei, de la jos şi tot ce înseamnă negativ pînă sus, la pozitiv. Pentru că a iubi nu vrea să însemne că aştept ceva de la ea. Iubesc. Gata.

– Nu te simţi scîrbit de nimic?
– Nu.

– Dar nu simţi uneori că în cutare sau cutare meci „tricolorii” te-au făcut de ruşine?
– Păi, cum să mă facă de ruşine pe mine? Ce, alerg eu? Şi nu ştiu dacă e neapărat vorba de ruşine. Mai sînt şi momente din astea în viaţa unui sportiv. Le cunosc că am făcut şapte ani scrimă la Steaua.

– Ai avut şi rol de scrimer într-un film…
– În „Pas în doi”, da’ asta cu scrima a luat-o Piţa din viaţa mea. Eu nu pun problema aşa, că mă fac de ruşine fotbaliştii. La fiecare sportiv e vorba de negocierea lui cu el însuşi, cu viaţa lui, ce vrea el, ce poate. Iar mie îmi plac şi victoriile, şi înfrîngerile, e ceva de văzut acolo.

„Ne lipsesc viziunile”
– De noile generaţii ce crezi? N-au unde să alerge sau nu vor?
– Mă, nu e că n-au copiii unde să alerge, trebuie s-o ai în tine şi cineva trebuie s-o cultive. Dar pînă nu se mai îngraşă o generaţie de români, nu înţelegem. N-ai văzut că s-au luat acuma de tatăl puştiului ăluia care face culturism? Să vezi ce mic Van Damme o să iasă din el! Ce e rău că-şi formează muşchii de mic? Se spune că mama lui Fernando Bujones, marele balerin, îi aşeza de bebeluş picioarele în poziţia întîi de la balet. Şi aşa s-au format de frumos (desenează cu degetele în aer), are acum nişte picioare perfecte pentru dans.

– Nu e prea mult chin pentru un copil?
– Trebuie să fie şi chin! Şi mai ales trebuie să fie cineva, să-i ia de mici şi să-i crească, talentul nu ajunge. Aşa a fost şi cu Mozart, l-a pus taică-su să înveţe muzică. Da’ Paganini? La fel. Da’ Michael Jackson? Mai ajungea el mare dacă nu începea de mic? Că se pare că şi el a avut o copilărie destul de grea.

– Lipsesc taţii severi în sportul nostru?
– Nu, nouă ne lipsesc viziunile.

– Ţii cu vreo echipă anume?
– Nu le am cu astea, mi se pare aşa, nu ştiu cum, să ţin numai cu o echipă. Paradoxal, cînd eram la Steaua ţineam cu Dinamo. Acum, dacă mă întreabă cineva, spun că sînt stelist, că am fost la club. Dar nu sînt genul ăla de fan… Mie îmi place unul, altul. De Constantina Diţă, de exemplu…

– Pentru aurul de la Olimpiadă? 
– Da şi nu numai. Cînd eram copil, înainte de a-mi dori să fiu actor, mi-am dorit să fiu maratonist şi să cîştig maratonul la Olimpiadă, că e ultima probă. Să intru pe un stadion plin, să mă aplaude lumea în picioare. Eu doar am visat la asta şi uite la ea, că a reuşit!
CV Claudiu Bleonţ
Data naşterii: 17 august 1959
Carieră film: – 27 de roluri în filme regizate de Lucian Pintilie („O vară de neuitat”), Dan Piţa („Pas în doi”, „Concurs”), Mircea Veroiu, Radu Gabrea
Carieră teatru: – peste 50 de roluri, la teatre din România sau din străinătate; a lucrat, printre alţii, cu Liviu Ciulei („Deşteptarea primăverii) şi Andrei Şerban („Trilogia antică”, „Livada de vişini”)

„Sportul e trupul acestui popor, nu poate fi altfel decît spiritul lui”

„Întotdeauna vom fi frînţi între partea nordică, spre disciplină, muncă, coerciţie, şi partea latină”

„E bine să fii şi ca nemţii, dar parcă mai vrei să vezi cum îi bat unii, care joacă fără antrenor, fără schemă, uite-aşa, de plăcere”

Vezi mai multe imagini cu Claudiu Bleonţ pe scenă „Amadeus” pe site-ul regizorului Toma Enache www.tomaenache.ro