Lucruri personale

La ultimul meci pe teren propriu din tur, galeria Timişoarei a afişat pe bannere numele celor morţi în decembrie ’89. Nu are legătură directă cu fotbalul, ci cu spiritul locului. „De 20 de ani, numele voastre înseamnă libertate”, au scris […]

La ultimul meci pe teren propriu din tur, galeria Timişoarei a afişat pe bannere numele celor morţi în decembrie ’89. Nu are legătură directă cu fotbalul, ci cu spiritul locului. „De 20 de ani, numele voastre înseamnă libertate”, au scris fanii bănănţeni.

După 20 de ani, nu sîntem nici mai liberi, nici mai limpezi decît avem, fiecare în parte, curajul să fim. Mesajul fanilor, cu litere de tipar, negru pe alb, nu se pronunţă asupra stării naţiunii. Aminteşte. Că avem, pe lîngă o ţară de oameni, şi o ţară de nume. O sumă de lucruri, strict personale şi de neînlocuit, care nu se negociază şi nu se uită. O sumă de lucruri care ne-au fost dăruite în decembrie ’89.

Există aceste nume, unele lîngă altele, rînduri-rînduri, aşa cum au stat atunci în piaţă. Există acest sacrificiu, deasupra capetelor noastre. N-au murit pentru ca moartea lor să servească, peste 20 de ani, drept momeală electorală. Aceste nume reprezintă adevărul nostru cristalin. Identitatea noastră neîndoielnică, nenuanţată. Nume pe care să le invocăm în momentele tulburi. Nume pe care să le chemăm cînd nu ştim încotro mergem.

„Numele voastre înseamnă libertate”, au scris fanii bănăţeni. Dar, dacă le citim de suficiente ori, dacă le scriem de suficiente ori, pînă le înţelegem, 20 de ani şi încă 20, ar putea însemna şi altceva. Ar putea însemna speranţă. Speranţă care, observa sobru Vaclav Havel, n-are nimic de-a face cu optimismul. „Nu e convingerea că lucrurile vor merge spre bine, ci siguranţa că ele au un sens, orice s-ar întîmpla”.