Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă
Permalink to GAZETA A URMĂRIT ANTRENAMENTELE OLANDEZILOR >> Marco, bagă-l pe Timmer!

luni, 16 iunie 2008, 12:52

GAZETA A URMĂRIT ANTRENAMENTELE OLANDEZILOR >> Marco, bagă-l pe Timmer!

Cu excepţia celui de-al treilea portar şi a fundaşului stînga, rezervele lui Van Basten nu trebuie să ne relaxeze, ci să ne dea fioriUn singur lucru e clar după vizionarea antrenamentului deschis al olandezilor de pe stadionul din Lausanne. Anume că Van Basten le-a dat două-trei zile de vacanţă activă greilor care au calificat echipa după numai două meciuri. Meciuri în care finalistele ultimului Mondial au luat, împreună, de la premianţii lui Marco nu mai puţin de 7 ştiuci.

Permalink to ANALIZĂ >> Tricolorii Forest Gump

ANALIZĂ >> Tricolorii Forest Gump

Băieţii noştri s-au întrecut pe ei şi au parcurs mai mulţi kilometri decît în meciul cu FranţaImpresia artistică a fost salvată. România a jucat mai avîntat decît în meciul cu Franţa, pentru că şi adversarul a fost mai deschis. Băieţii noştri au alergat enorm, mai mult cu 3 kilometri decît în jocul de debut şi cu o viteză mai mare. Fiecare dintre ei a oferit mult echipei. Unii cu rezultate excepţionale, alţii foarte bune.

sâmbătă, 14 iunie 2008, 11:37

Permalink to Suflete, bate-mi mintea!

Suflete, bate-mi mintea!

Pe străzile Zurichului m-am hrănit cu optimism. Am stat printre români, am vorbit despre România, am făcut planuri îndrăzneţe. Am discutat despre jocul meschin, dar eficace pînă acum al arhitectului Piţurcă. Am desfăcut beri, dar şi sudoko-ul clasamentului din Grupa Morţii. Am ajuns la concluzia că putem intra în istoria turneelor finale calificîndu-ne mai departe fără gol înscris. Am zis aşa: noi- 0-0 cu Italia şi Olanda, Franţa bătută de Olanda şi egală Italiei în ultimul meci. Noi 3 puncte, francezii şi italienii cîte două. Intersant, nu?

vineri, 13 iunie 2008, 11:42

Permalink to Italienii au exersat la ultimele antrenamente jocul pe benzi: Ne pregătesc o ploaie de centrări

Italienii au exersat la ultimele antrenamente jocul pe benzi: Ne pregătesc o ploaie de centrări

Schimbările de distribuţie din trupa lui Donadoni pentru meciul cu noi aşază mult mai echilibrat squadra azzurra. Revenirea lui Zambrotta pe partea dreaptă, cea a piciorului său de bază, şi a lui Grosso în frontul opus dau o forţă suplimentară benzilor terenului. Folosirea lui De Rossi pe post de mijlocaş central îl eliberează un pic pe Pirlo de sarcinile defensive, iar posibila titularizare a lui Perrotta, alături de cea a lui Del Pierro, înseamnă pentru noi oameni în plus care ne vor călca suprafaţa de pedeapsă, în afara lui Toni.

vineri, 13 iunie 2008, 12:06

Permalink to Voiaj prin capul lui Donadoni

Voiaj prin capul lui Donadoni

CE SCHIMBĂRI VA FACE ANTRENORUL ITALIEI ŞI CUM TREBUIE SĂ RĂSPUNDEM NOICu ajutorul unor ziarişti italieni apropiaţi naţionalei am descifrat gîndurile selecţionerului cu cîteva zeci de ore înaintea meciului cu RomâniaCe schimbă DonadoniAPĂRAREA. Înfrîngerea dură în faţa Olandei va produce modificări în toate compartimentele. Cel mai afectat a fost şi cel mai devastat. Apărarea Italiei fără Cannavaro e cam ca Roma fără Colosseum. Adică fără identitate, personalitate şi vigoare. Accidentarea celui mai bun fotbalist al lumii în 2006 a tulburat groaznic zidul din faţa lui Buffon. În axul central, Materazzi va sări din schemă, locul lui fiind probabil luat de Panucci (35 ani). Presa insulară speculează cu Chiellini, dar cred că Donadoni are nevoie, lîngă Barzagli, de experienţa apărătorului Romei. Şi de simţul lui de anticipaţie. Pe dreapta va trece Zambrotta, acolo unde se simte mult mai bine, iar pe stînga Grosso.

miercuri, 11 iunie 2008, 11:43

Permalink to Mersi, Loţi, grazie, Radu!

Mersi, Loţi, grazie, Radu!

În drumul cu trenul de la Zurich pînă la Geneva, citesc presă de război. Nu cu Himmler sau Musolini, ci cu Domenech, Donadoni şi Goian. Fotbalul uneşte suflete, dar separă lumi. Presa franceză şi italiană digeră greu lipsa victoriilor şi după şocul rezultatelor urmează electroşocurile de la conferinţele de presă. La noi, Goe sare la gîtul lui Răducioiu, pentru că fostul golgeter pronosticase un eşec usturător în faţa Franţei. În aceeaşi manieră în care o făcuseră cei care muşcaseră din beregata lui Boloni, după ce ungurul caracterizase necosmetizat şi generalizat întregul popor român..Privesc relaxat guerila de acasă nu doar pentru că, pe geam, un scenograf perfecţionist derulează peisaje incredibile. Verde de iarbă grasă spart cu mult alb pe piatra crestelor muntoase, cu un albastru eclatant pus pe albia rîurilor şi cu cărămiziul aprins al acoperişurilor unor case tăiate parcă din poveştile cu Heidi. Privesc senin pentru că din punct de vedere fotbalistic, şi Răducioiu, şi Boloni n-au vitriolat cantonamentul de la St. Gall. Ei au făcut un serviciu naţionalei României, pentru care nu trebuie blamaţi, ci premiaţi.N-o spun eu, ci Arrigo Sacchi, inventatorul Milanului şi, în esenţă, al fotbalului de început de ani '90. Pasaj din Gazzetta dello Sport de ieri: 'De ce nu poate Italia să lege două turnee finale bune? Pentru că după un triumf îi lipsesc critica feroce, atmosfera de război, frica de eşec. Toate aceste elemente externe care cimentează starea noastră de spirit. Churchill spunea despre italieni că pleacă la război ca la un meci de fotbal şi la un meci de fotbal ca la război'. Aplicaţi matricea la noi după 8 ani de insuccese şi veţi constata de ce Răduciou şi Boloni trebuie trecuţi la prime alături de Goian şi compania. În caz că se vor lua.

miercuri, 11 iunie 2008, 11:43

Permalink to Andrei Vochin face analiza meciului Olanda – Italia 3-0

Andrei Vochin face analiza meciului Olanda – Italia 3-0

La fotbal cu EinsteinCampioana mondială Italia a fost distrusă de Olanda! Aveţi dreptate, domnule Einstein: totul e relativ!Cobor treptele stadionului Wank­­dorf alături de Eric Bil­de­rman, specialistul L’Equipe în “naţionala” României. “Zîmbeşti tu, dar acest 0-0 pare bun pentru voi şi prost pentru noi. S-ar putea la fi­nal să fie invers. Totul e rela­tiv”.Pe o stradă din cen­trul vechi, Kramgasse, se află Einsteinhaus, tocmai pentru că acolo a locuit Albert Eins­tein în perioada în care lucra la teoria relativi­tă­ţii.

marți, 10 iunie 2008, 12:03

Permalink to EXCLUSIV GSP / Vochin i-a spionat pe francezi stînd cu ei în hotel

EXCLUSIV GSP / Vochin i-a spionat pe francezi stînd cu ei în hotel

Spaţiul fericiriiO defensivă extrem de puternică precum cea a Franţei are o hibă importantă. Stă prea aproape de poarta lui CoupetNu există echipă pe lumea asta care să nu aibă puncte slabe. Ottmar Hitzfeld, viitorul selecţioner al Elveţiei, cîştigător de Liga Campionilor cu Bayern şi, pe deasupra, prof de matematică, n-a descoperit gaura de la covrig, dar întăreşte o lege a fotbalului. O axiomă căreia i se subordonează şi cocoşii galici.

luni, 9 iunie 2008, 12:25

Permalink to Fotbalul ca ofrandă

Fotbalul ca ofrandă

Expect emotion. Acesta e sloganul Euro 2008 pe care Kobi Kuhn, selecţionerul Elveţiei, n-ar fi vrut să-l simtă pe pielea sa în forma care l-a împresurat. De marţi, cu 4 zile înaintea celui mai important moment al carierei sale de antrenor, soţia sa, Alice, a intrat în comă. Viaţa nu se scrie cu un marker pe planiglob.La Elveţia - Cehia am avut bilete pe rîndul 7, chiar în spatele băncii de rezerve a gazdelor. Acolo unde bărbatul de 65 de ani, elegant ca personajele din Familia Guldenburg, primul serial al libertăţii noastre, îşi împletea emoţiile proprii cu cele ale întregului stadion. Cristi Oprean de la TVR stătea chiar pe rîndul doi şi îi vedea ochii. Parcă a sudat, sînt roşii, mi-a spus la pauză. Kobi nu sudase. Făcuse naveta între cantonamentul de la Feusisburg şi spitalul din Zurich. Doar pentru a-şi privi soţia dormind pe un pat la terapie intensivă şi pentru a spera.

duminică, 8 iunie 2008, 8:20

Permalink to Europeanul cu 16 favoriţi

Europeanul cu 16 favoriţi

ASTĂZI ÎNCEPE TURNEUL FINAL AL EURO 2008Fraza nu mai există echipe mici pare perimată. Realitatea e că nu mai există echipe mariCunoscătorii ştiu despre ce vorbesc. De mic copil, ador aceste ore, minutele serii de dinainte, secundele zilei mult aşteptate. Fuseseră mai mult de 6 luni de cînd începeam să număr de fiecare dată în anii pari. Fie că era Campionat Mondial, fie că era European. Şi acum am făcut la fel, cu acelaşi stoicism al copilăriei. Ca un militar în termen, înrolat în marea armată a fotbalului, am ajuns iar la AMR zero. Pentru că azi e ziua cînd italianul Rosetti va da startul turneului final din Elveţia şi Austria.

vineri, 6 iunie 2008, 11:12

Permalink to Viaţa după Vieira

Viaţa după Vieira

Franţa suferă pentru absenţa lui Vieira. România n-ar trebui să fie foarte fericităDevenită certitudine, absenţa lui Vieira din primul 11 al Franţei în meciul cu noi e ultimul extemporal din cariera de antrenor al lui Domenech. Se aştepta la subiect, după desele accidentări ale veteranului lui Inter, şi şi-a făcut temele. Meciurile de verificare dinaintea lui Euro n-au fost numai teste de selecţie pentru lotul de 23, ci şi încercarea mai multor sisteme de joc.

joi, 5 iunie 2008, 9:31

Permalink to Marica sau Marius Niculae?

Marica sau Marius Niculae?

Piţurcă are o singură dilemă ofensivă. Va judeca după ultimele prestaţii sau în funcţie de superstiţie?În drum spre Elveţia, gîndul ne-a rămas la ultimul amical al “tricolorilor”, tonica victorie cu 4-0 în faţa Muntenegrului. N-am să mă opresc azi asupra problemelor de concentrare, sincronizare şi plasament ale defensivei noastre în primul mitan, ci voi încerca o discuţie pe tema vîrfului împins care ar merita la ora asta să joace alături de Mutu în atac. Marica sau Marius Niculae? Dacă Hamlet ar fi fost selecţionerul României, cu si­gu­ranţă că aceasta ar fi fost între­barea pe care şi-ar fi pus-o.

luni, 2 iunie 2008, 11:40

Permalink to Există un plan B?

Există un plan B?

“Naţionala” are un plan A extrem de bine conturat. Am vorbit despre el în materialul de ieri şi am apreciat că el reprezintă varianta realistă din perspectiva calităţilor fotbalis­tului român în raport cu colegii lui de competiţie din “Grupa Morţii”. Este vorba despre acel sistem defensiv, format din 4 fundaşi şi 3 închizători, asezonat pe marginea dreaptă de un semi-fondist, pe stînga de sacrificiul în folosul echipei, de care ştie să dea dovadă Mutu în meciurile importante, şi de contribuţia vîrfului unic, prima piedică în dezvoltarea atacului poziţional al adversarului.Probabil că în zilele următoare se­lecţionerul va duce planul mai de­parte, lucrînd în special fazele fixe defensive, alt moment al jocului la care poarta noastră poate fi pusă în pericol. Totul în slujba ideii pri­mordiale, aceea de a nu primi gol.

vineri, 30 mai 2008, 9:45