
luni, 29 septembrie 2008, 7:48
Marius Baciu: Steaua are altă echipă faţă de anul trecut
Invitat la “Zona Verde”, emisiune moderată de Andrei Vochin, pe GSPTV, fostul fundaş al Stelei, Marius Baciu, actualmente director executiv la Gaz Metan Mediaş, a vorbit despre evoluţia oscilantă a echipei, dar şi despre clubul la care a debutat în fotbalul mare: Steaua Bucureşti.Ne dorim să trecem peste acest moment, pentru că avem un joc destul de bun acasă, dar nu ştiu de ce nu putem evolua la fel şi în deplasare. Nu vreau să îi scuz pe jucători, dar sunt cîţiva care vin din liga secundă şi nu au experienţă. Sper să înţeleagă că în Liga I se joacă alt fotbal, discut cu ei şi cu antrenorul Pustai tot timpul. Au teamă de rezultate, teamă de a juca. Sunt jucători care au experienţă, dar nu pot trece peste acest şoc. Nu avem scuze pentru meciul cu Otopeni. În prima ligă dacă nu eşti atent o secundă, te costă.Despre cel mai bun jucător al Mediaşului în debutul de sezon, Baciu a spus următoarele: Curtean este un jucător foarte valoros, am încredere în el. Cred că cele trei goluri marcate în meciul cu Timişoara nu i-au făcut bine, trebuia să le dea pe rînd. Cred că poate trece peste această perioadă. De el s-au interesat Steaua, Hertha Berlin, dar el nu ar fi trebuit să afle despre aceste oferte. Poate ajunge la o echipă mare, dar pînă în iarnă trebuie să demonstreze.Fostul fundaş al roş-albaştrilor a rememorat şi povestea transferului său în Ghencea. Jucam la echipa naţională de tineret, eram la Inter Sibiu, cînd m-am transferat la Steaua. Eram coleg cu Lobonţ, Tararache, Iencsi, Miu…o generaţie de excepţie. Mă aşteptam să ajung la o echipă mare, făcusem meciuri bune la tineret. Retrogradasem la acea vreme cu Inter Sibiu, dar a venit Giovanni Becali şi mi-a spus de oferta Stelei, cluburile se înţeleseseră deja, eu decît m-am dus şi am semnat. Tocmai plecase Toni Doboş de la Steaua, eram jucător de provincie, dar am înţeles care sunt cerinţele în Ghencea şi m-am acomodat repede. Mi-era şi ruşine să mă uit la Lăcătuş, era un exemplu pentru toţi. În primul meu an la Steaua, am cîştigat atît campionatul, cît şi Cupa, în faţa Naţionalului, în trei zile.Faţă de anul trecut, Steaua are altă echipă. Şi meciul cu Bayern Munchen a fost unul bun, roş-albaştrii puteau scoate un rezultat mai bun.Mirel pentru mine înseamnă foarte mult pentru fotbalul românesc, este jucătorul potrivit să poarte banderola de căpitan. Steaua cu el pe teren este alta. Este greu să se găsească un înlocuitor pentru el. Pentru el, ar fi bine să se transfere, însă pentru Steaua ar fi o pierdere, a mai spus Marius Baciu.

Marius Baciu vine la Zona Verde de la ora 19:00 pe GSP TV
Marius Baciu, fostul căpitan al Stelei şi actualul director executiv de la Gaz Metan este invitatul lui Andrei Vochin, pe GSP TV de la ora 19:00, la Zona Verde. Ce înseamnă un meci de Liga Campionilor şi cum trebuie să joace Steaua cu Fiorentina aflaţi în această seară de la Marius Baciu.
luni, 29 septembrie 2008, 12:07

Sculă
În doar 3 luni, echipa lui Petrescu a trecut de la o defensivă ermetică la un atac fulminantAu un antrenor, Dan Petrescu, care e pe primul loc între tehnicienii români. E un adevărat bijutier, scoate maximum din ce are la dispoziţie, a spus Adrian Porumboiu la GSPTV. Vorbele sale, ca un oftat amar după Vaslui - Urziceni 0-2, confirmă încă o dată că fostul internaţional, cel mai titrat fundaş lateral din istoria fotbalului nostru, e un tehnician de mare calitate. Unul dintre aceia care elimină la maximum întîmplarea din jocul de fotbal pentru a face loc rigorii.
duminică, 28 septembrie 2008, 9:44

Merita Clujul? Merita Steaua?
Cifrele derbyului dau fiecăruia un răspuns la întrebarea dacă egalul e scorul corectCît a fost scorul ştim. 1-1. Ăsta e marele avantaj al sportului faţă de gargara politică. Există tabelă de marcaj. Dincolo de ea vin întrebările suporterilor, cărora statistica le va da răspunsul mai jos.
sâmbătă, 27 septembrie 2008, 6:41

Ionuţ Popa: Andrei Cristea şi cîţiva de la Rapid trebuiau sa vină la Poli Iaşi
Cel mai longeviv antrenor din Liga I, Ionuţ Popa, a vorbit, la Zona Verde, despre situaţia sa dar şi despre situaţia clubului a cărui echipă o antrenează. Popa a explicat relaţia sa cu autorităţile locale, dar şi de ce nu a putut Poli Iaşi să cumpere, în această vară, cîţiva jucători importanţi.
marți, 23 septembrie 2008, 11:26

Ionuţ Popa: Mi-aş fi dorit o echipă care ţinteşte mai sus
Invitat la 'Zona Verde', emisiune moderată de Andrei Vochin, pe GSPTV, Ionuţ Popa, cel mai longeviv antrenor din Liga I a vorbit despre problemele pe care le are la echipa de club şi despre ofertele pe care le-a avut.'Ţin partea suporterilor care vor mai mult, dar dacă nu am bani nu am ce face. Am vrut să aducă cîţiva jucători de la Rapid şi cîţiva din străinătate. Dar văd că nu sîntem ajutaţi, nu poţi să faci nimic fără bani. Mai găsim noi scuze pentru eşecuri, dar adevărul este că, fară bani nu poţi să faci treabă.'Despre ofertele primite, antrenorul lui Poli Iaşi a dezvăluit: 'Mi s-a propus sa vin la Progresul acum doi ani, dar era o situatie financiara grea acolo si nu m-am dus. Mi-as fi dorit sa merg la o echipa care sa tinteasca mai sus, dar nu a fost sa fie''Cel mai bun psiholog este antrenorul, dar nu poate dezvolta subiectul pshihologiei mai bine decit un profesionist. Trebuie sa ai personalitate indiferent de pozitia la club, antrenor, maseur... Am primit o oferta de la un italian, a carui sotie este psiholog. I-au testat psihologic pe fotbalisti, dar nu am primit inca rezultatele. Insa concluziile lor sunt realiste', a mai spus Ionuţ Popa.
luni, 22 septembrie 2008, 3:52

Ionuţ Popa vine la Zona Verde
Azi, de la ora 15.10, cel mai longeviv antrenor din Liga 1, Ionuţ Popa, este invitatul lui Andrei Vochin la emisiunea 'Zona Verde' de pe GSPTV.Redactorul şef adjunct al Gazetei va prefaţa împreună cu invitatul său partida din această seară din Ştefan cel Mare, dintre Dinamo şi Poli Iaşi, ora 21.00.Ai întrebări pentru Ionuţ Popa? Pune-le aici şi vei afla răspunsul la 'Zona Verde'!
luni, 22 septembrie 2008, 1:21

Marcel Puşcaş: Steaua nu a jucat rău, dar lipsesc detaliile
În cadrul emisiunii 'Zona Verde' de pe GSP TV, Marcel Puşcaş afirmă că jocul Stelei împotriva nemţilor de la Bayern, nu a fost rău deloc, a fost cu mult mai bun decît în meciurile precedente, dar lipsesc detaliile decisive. El este nemulţumit de mentalitatea antrenorilor români care adaptează jucătorii la schemele de joc pe care se axează, şi nu invers, în ideea că jucătorii sînt pregătiţi pe anumite posturi şi nu fac faţă altor cerinţe doar pentru a pune în teren schemele antrenorului.
vineri, 19 septembrie 2008, 10:44

Marcel Puşcaş: Lupta s-a cîştigat, de către CFR Cluj, la mijlocul terenului
În cadrul emisiunii 'Zona Verde' de pe GSP TV, Marcel Puşcaş împreună cu Andrei Vochin, analizează statistic, în baza cifrelor, jocul CFR-ului împotriva romanilor, raporturile şuturilor şi ocaziilor. Puşcaş este nedumerit de noua strategie care se pare a fi foarte des întîlnită în fotbalul românesc, jocul defensiv. A lăudat jocul CFR-ului care a înţeles că trebuie să atace continuu şi să nu capituleze cînd AS Roma conducea cu 1-0.
vineri, 19 septembrie 2008, 9:04

Marcel Puşcaş: Să vedem cu vor gestiona cei de la Cluj victoria cu Roma
Invitat la 'Zona Verde' de pe GSP TV, Marcel Puşcaş face referire la grandioasa victorie a CFR-ului asupra celor de la AS Roma, şi este curios dacă acest succes se va menţine şi în meciurile viitoare, fie în Champions League, fie în campionatul intern, în Liga 1.
vineri, 19 septembrie 2008, 8:44

Steaua – Bayern 0-1 // Biceps de fier
Steaua şi Bayern au luptat în acelaşi meci, deşi păreau din categorii diferiteStagiune nouă, Al 6-lea răsărit în Ligă, cum a scris peluza, acelaşi spectacol. La revederea cu competiţia supremă a cluburilor, Steaua s-a prezentat în acelaşi costum din anii precedenţi. Mic la mîneci, strîmt la trup.De această dată, oaspete a fost Bayern. Nemţii au venit cu ploaia lor, cu berea lor, cu forţa şi precizia unui mecanism format din bărbaţi pentru care statura de 1,80 m fusese depăşită prin clasa a 9-a. S-au pus gospodăreşte pe treabă, pasînd mereu balonul parcă pentru a da peste nas celor care încă mai susţin că românii sînt mai tehnici şi ca brazilienii. Fără liderul Rădoi, fără abnegaţia lui Nicoliţă şi fără ordinea în joc a lui Ovidiu Petre, Steaua s-a prezentat în faţa nemţilor cam ca grupa de juniori la sparring-ul cu echipa mare. Fundul în poartă, teamă de contacte tari, agresivitate spre zero.Zapata ne-a scosCu astfel de oponent, lui Klose i-au trebuit doar trei minute pînă la prima mare ocazie, minge scoasă cu capul de Zapata, iar colegilor lui un sfert de oră pînă la prima fază fixă. Moment al jocului în care careul Stelei s-a întunecat. Cinci cetăţeni cu staturi de Guliver şi un executant, Schweinsteiger, precis ca robotul de centrări al lui Klose, adus de Klinsmann din America, au conceput primul gol, marcat şi el ca la antrenament, cu capul, de Van Buyten.De aici înaintea, Steaua a început să mai bîzîie pe lîngă monstruleţ cu speranţa că Rensing, comicul lor portar, să pună umărul un pic la reabilitarea situaţiei. A respins şutul lui Lovin, dar Semedo a reluat în plasa laterală (22) şi a împins cu piciorul în bară mingea venită de la Dayro, din afara careului (31). La poarta cealaltă, Zapata negocia cu Toni (36, 44) şi cu Schwein (37) păstrarea tabelei cu numai 0-1 la pauză. Deal!La cabine a rămas Klose, dar a apărut Podolski. Cu care Zapata a început dialogul în minutul 63. Pînă atunci însă, Arthuro, servit ideal de Dayro, mai trăsese o dată în bară din postură de singur cu Rensing (58). Copiii prindeau curaj, dar lupta continua să fie una între Clay şi Doroftei. Încă un pumn greu parat de Zapata, singur cu Toni (66), încă un uşor aruncat în luptă: Bogdan Stancu. O luptă însă în care braţul moale al românilor n-a putut fi ridicat peste bicepsul de fier al adversarului. Nici în acest an.
joi, 18 septembrie 2008, 12:41

Andrei Vochin analizează meciul AS Roma – CFR Cluj / Fotbalul după CFR
Victoria de marţi seară e un moment de cotitură pentru noi. Nu numai în fotbalul jucat, ci în discursul ce-l însoţea acoperindu-l cu alibiuriDacă aş fi sigur că Trombetta n-a pierdut ceva bănuţi pariind împotriva echipei lui, atunci aş îndrăzni să spun că a avut o seară perfectă :)). La 45 de ani, la primul sezon ca principal, la cîteva luni după ce antrenase în Eccellenza, un fel de Onoare sau Promoţie la noi, la trei săptămîni după ce i s-a încredinţat echipa, la, evident, primul meci internaţional, şi nu oriunde, ci la el acasă, pe arena care va găzdui finala Champions League, signor Maurizio i-a dat Romei cu terenul în cap.
miercuri, 17 septembrie 2008, 3:18

Bogdan Mara: Boloni mi-a spus că sunt bun, dar am nevoie de forţă
Bogdan Mara a povestit la Zona Verde unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale, cînd tehnicianul Ladislau Boloni i-a recomandat, la unul dintre trialurile pe care le făcea pentru echipa naţională, un program special pentru acumulare de masă musculară. Actualul fotbalist al Unirii Urziceni a declarat că respectînd indicaţiile tehnicianului a reuşit să ajungă de la 63 de kilograme la 72, cotă la care se menţine de şapte ani.
marți, 16 septembrie 2008, 7:16
Știrile momentului pe gsp.ro


