Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă
Permalink to Dorinel Munteanu: Nu mi-a fost şi nu îmi este teamă să antrenez Steaua

luni, 10 noiembrie 2008, 8:11

Dorinel Munteanu: Nu mi-a fost şi nu îmi este teamă să antrenez Steaua

Tehnicianul Stelei spune că nu i-a fost teamă să vină în Ghencea şi crede că liniştea este primul aspect care trebuie asigurat pentru ca o echipă să facă performanţă.’Cînd am primit oferta de la Steaua, m-am gîndit foarte bine, am discutat cu şefii Universităţii, aceştia m-au înţeles. dar mi-a fost foarte greu să iau această decizie. Ştiam ce program mă aşteaptă dar nu am pus răul în faţă.Nu mi-a fost şi nu îmi este teamă să antrenez Steaua. Este normal să fie presiune, sînt obişnuit cu aşa ceva. Gigi Becali m-a întrebat dacă vreau să vin la Steaua, fiecare şi-a impus condiţiile. Eu vreau să fie linişte la echipă, sînt convins că acest lucru se poate, pentru că numai aşa poţi să ai rezultate.Am ţinut să îmi cunosc foarte rapid jucătorii după ce am fost numit. După ultimele rezultate au fost jucătorii care poate stăteau mai prost cu moralul, dar este treab antrenorilor să aibă grijă de acest aspect. Fiecare antrenor are ideile sale, Dorinel Munteanu este un antrenor adept al disciplinei, care nu face compromisuri. Indiferent de jucător, trebuie să discuţi şi să îi explici atunci cînd greşeşte’, a spus Munteanu la ‘Zona Verde’.

Permalink to Dorinel Munteanu vine la Zona Verde, de la ora 19:00, liveVIDEO pe www.gspTV.ro

Dorinel Munteanu vine la Zona Verde, de la ora 19:00, liveVIDEO pe www.gspTV.ro

În această seară, de la ora 19:00, realizatorul Andrei Vochin îl va avea ca invitat în emisiunea 'Zona Verde' pe antrenorul Stelei, Dorinel Munteanu. Acesta va discuta despre tactica abordată în derby-ul Rapid-Steaua şi va analiza şi jocul celorlalte contracandidate la titlu ale trupei din Ghencea.

luni, 10 noiembrie 2008, 11:26

Permalink to Am obosit…

Am obosit…

...Să vină joia de după Liga Campionilor şi să înţeleg eşecurile...Să învîrt cifrele unui meci pe toate feţele, iar în final să-mi rînjească mereu aceeaşi faţă hîdă a înfrîngerii...Să privesc masa bogaţilor şi să explic de ce nu apucăm la felul de bază decît osul deposedat de carne al cotletuluiDa, CFR şi Steaua ne-au oferit serile de Liga Campionilor şi, o dată cu ele, fir-ar să fie!, iluzia că putem trece la nivelul următor. Pentru asta le mulţumim. Dar nu îmi cereţi încă o analiză a eşecului. Am obosit să mai scriu ferpare.

joi, 6 noiembrie 2008, 9:55

Permalink to Mircea Rădulescu: Rednic a schimbat extraordinar, introducîndu-l pe Ze Kalanga

Mircea Rădulescu: Rednic a schimbat extraordinar, introducîndu-l pe Ze Kalanga

Mircea Rădulescu spune că în derby s-au întîlnit doi tehnicieni foarte buni, dar crede că schimbările au decis finalul meciului din 'Ştefan cel Mare'.'Gestionarea ultimului sfert de oră este o problemă pe care antrenorii nu o pot stăpîni. Echipa care conduce crede că meciul este rezolvat, iar cealaltă formaţie se precipită pentru a egala. Cele mai multe goluri pe final se marchează din cornere. Jucătorii nu se concentrează şi nu îşi asumă responsablitatea. Rednic a schimbat extraordinar, introducîndu-l pe Ze Kalanga, pe partea lui Golanski, o improvizaţie pe banda stîngă a Stelei. Era o pîine de mîncat pe partea lui.Pe Pleşan, Moreno şi Toja i-aş fi oprit după meci şi i-aş pune să dea ture de teren. Dorinel nu a reuşit să îi dea o replică pe măsură lui Rednic prin modificările efectuate. Ambii sînt antrenori, dar Rednic are eperienţă mai mare', a concluzionat Rădulescu la 'Zona Verde'.

luni, 3 noiembrie 2008, 8:59

Permalink to Mircea Rădulescu: Dinamo a fost apăsată de miza jocului

Mircea Rădulescu: Dinamo a fost apăsată de miza jocului

Mircea Rădulescu spune că jucătorii lui Dinamo au fost preocupaţi să menţină distanţa din clasament faţă de Steaua, iar roş-albaştrii i-au taxat, speculînd gafele din defensiva 'cîinilor'.'Cred că Dinamo a fost apăsată puţin de miza jocului. A vrut să îşi onoreze postura de lider, să menţină distanţa faţă de Steaua. Acest lucru s-a simţit, iar Steaua a profitat. Dinamo, şi aici mă refer la jucători, a greşit începînd astfel. Nu este însă vina lui Rednic.Franţa în ultimele jocuri a făcut prima repriză slabă. Chiar dacă au evoluat Henry, Ribery, sau alţi jucători de top. Este o chestie psihologică, dar şi cu o trimitere tactică. Echipele care încep bine au diferite maniere de a începe jocurile. Pe culoarul de la vestiar multe echipe se gîndesc să înceapă bine jocul. Steaua de pe vremuri rezolva jocul încă din primele zece minute. Pentru că echipele adverse se pierdeau.Pulhac şi Bratu au constituit absenţe mari. Nu s-au comparat aceste absenţe cu cele ale Stelei. În faţa lui NEC, cu aceşti jucători pe teren, Dinamo a întîlnit o echipă mai bună decît a crezut iniţial. Jucătorii români manifestă mari lacune de mobilizare, conectare la ceea ce înseamnă începutul meciului. Sînt multe greşeli de plasament', a mai spus Rădulescu în emisiunea lui Andrei Vochin.

luni, 3 noiembrie 2008, 8:46

Permalink to Mircea Rădulescu: La golul lui Kapetanos apărarea dinamovistă a gafat incredibil

Mircea Rădulescu: La golul lui Kapetanos apărarea dinamovistă a gafat incredibil

Şeful antrenorilor români, Mircea Rădulescu, crede că Dinamo a comis eroare de neimaginat în startul derby-ului cu Steaua.'În prima repriză, Steaua s-a apropiat mai mult de o echipă de Liga Campionilor. Contraatacul avansat, cu recuperare la mijloc şi lansarea vîrfurilor, fără a mai da şansa adversarilor să se replieze, au fost prezente în jocul Stelei.Nicoliţă a centrat perfect la gol, iar venirea lui Kapetanos chiar lîngă bară este o eroare de neînchipuit pentru defensiva lui Dinamo pentru un început de derby. A fost o defecţiune mare pe partea stîngă a apărării dinamoviste.Kapetanos s-a dus ca un bolid înspre minge, Torje putea măcar să încerce să îl incomodeze, nu să stea cu spatele la el.Între Ogăraru şi Nicoliţă a existat o complementaritate extraordinară, mai ales în prima repriză. La fel cum se întîmplă la echipa naţională cu Raţ şi Chivu, şi cum lipseşte în general în fotbalul românesc.  În cariera mea de antrenor m-am ferit de jucătorii de bandă stîngă care nu centrează decît cu dreptul. Se pierde foarte mult în momentul în care te întorci pentru a centra', a mai spus Rădulescu la GSP TV.

luni, 3 noiembrie 2008, 8:43

Permalink to Mircea Rădulescu: Cu încă un recuperator lîngă Ropotan, jocul lui Dinamo ar fi mai sigur

Mircea Rădulescu: Cu încă un recuperator lîngă Ropotan, jocul lui Dinamo ar fi mai sigur

Mircea Rădulescu crede că jocul lui Dinamo ar căpăta mai multă siguranţă, dacă alb-roşii ar evolua cu doi mijlocaşi defensivi.'A fost o greşeală de plasament la bara lui Kapetanos. Dayro Moreno a rămas singur într-o poziţie care prin definiţie nu trebuie să rămînă neacoperită. În momentul cînd unul dintre cei doi recuperatori are mai multe veleităţi pentru atac, atunci sînt probleme.Boştină, un jucător de experienţă, nu a fost în mare formă la acest meci. El nu este un recuperator, nu trebuie să ai pretenţii la el ca să facă alunecări, deposedări.  Dacă ar mai fi fost un recuperator lîngă Ropotan, aşa cum se întîmplă la Steaua de obicei, siguranţa la mijloc ar fi mai mare la Dinamo.Steaua a fost mai aproape de victorie. Chiar dacă Dinamo a avut posesie mai mare, fapt ce m-a surprins', a mai spus Rădulescu la GSP TV.

luni, 3 noiembrie 2008, 8:25

Permalink to Mircea Rădulescu: Sînt mîndru de derby-ul dintre Dinamo şi Steaua

Mircea Rădulescu: Sînt mîndru de derby-ul dintre Dinamo şi Steaua

Invitat în emisiunea 'Zona Verde', moderată de Andrei Vochin la GSP TV, şeful antrenorilor români, Mircea Rădulescu, a vorbit despre derby-ul etapei a 13-a din Liga I.'Sînt mîndru de derby-ul dintre Dinamo şi Steaua, pentru că datorită mediatizării excelente făcute de către presă, jucătorii s-au dăruit exemplar. Sînt alte meciuri de la care fotbaliştii pleacă nu prea obosiţi. Pe de altă parte, s-a jucat efectiv cam 50% din timpul efectiv de joc, spre deosebire de alte campionate, unde se joacă aproape 70%. Au fost multe întreruperi datorate unor mingi aruncate în aut. Astfel a scăzut şi nivelul partidei.Viteza de joc de la derby a fost mult mai mare decît cea înregistrată într-un joc obişnuit. Un astfel de meci este gîndit într-o manieră specială de către jucători. Sportivii au voinţă mult mai mare, sînt mai disciplinaţi, aleargă mai mult. Antrenorii nu trebuie să umble prea mult la factorul motivaţional. Ei au un rol tactic. Antrenorul trebuie să gestioneze punctele tari ale adversarului şi să exploateze eventualele slăbiciuni', a spus Rădulescu la GSP TV.

luni, 3 noiembrie 2008, 8:20

Permalink to Rednic sau Dorinel? / Răspunsul la Zona Verde

Rednic sau Dorinel? / Răspunsul la Zona Verde

Şeful antrenorilor români, Mircea Rădulescu, este invitatul lui Andrei Vochin, astă-seară, de la ora 19:00, pe GSP TV. Cei doi vor analiza derbyul Dinamo - Steaua, vor aborda tema ghinionului şi a norocului în fotbal şi cea legată de poziţia de lider pe care o ocupă Dinamo, meritat sau nu. De asemenea, Mircea Rădulescu va încerca să creioneze portretele celor doi antrenori şi să răspundă la întrebarea 'care-i mai bun?'.Dacă ai şi tu o întrebare adreseaz-o mai jos.

luni, 3 noiembrie 2008, 3:10

Permalink to Andrei Vochin analizează meciul Dinamo – Steaua / Norocul mai e şi cum şi-l face omul

Andrei Vochin analizează meciul Dinamo – Steaua / Norocul mai e şi cum şi-l face omul

Steaua a dominat derbyul, dar şi-a terminat benzina fără să închidă tabela. Dinamo s-a folosit de forţa Stelei şi a răsturnat jocul în finalÎn fotbal, teoria norocului şi ghinionului prinde la suporteri, oferă alibiuri jucătorilor şi încearcă să stabilească o relaţie directă cu Divinitatea. Exceptînd cazurile cu totul ieşite din comun, şansa e direct proporţională cu realizările de pe teren. Mai bine zis cu un parametru extrem de important: eficacitatea.Steaua invocă palma destinului după derbyul din Ştefan cel Mare. A abordat meciul în stil de echipă europeană. A jucat temerar, cu linia de apărare sus, şi-a impus punctul de vedere la mijlocul terenului şi a atacat poarta adversă cu cel puţin 4 jucători la fiecare fază. A ţinut liniile apropiate nu numai formal, ci, printr-o agresivitate net superioară în toate zonele terenului, a recuperat foarte multe mingi înainte ca atacul adversarului să se termine şi într-o zonă în care a putut să declanşeze cu uşurinţă contraatacuri. Dar n-a învins, pentru că atacanţii n-au transformat în goluri suficiente munca echipei.18 a fost minutul primului şut al celor de la Dinamo. Steaua avea deja 1-0 şi trăsese de 4 ori la poarta lui LobonţDinamo a suferit mai bine de o oră. Pentru că n-a ţinut pasul cu partenerul de întrecere şi pentru că aproape în toate zonele terenului duelurile unu la unu au fost cîştigate de stelişti. Boştină şi Ropotan au fost dominaţi de Rădoi şi Lovin, Nicoliţă l-a chinuit pe Cristea, iar Semedo şi Golanski l-au ţinut în frîu pe Torje, singurul mijlocaş al cîinilor care a făcut faţă tempoului impus de vicecampioni. Dar n-a pierdut pentru că a recuperat în 20 de minute toată munca Stelei din primele 70..15 şuturi a tras Steaua în primele 70 de minute şi doar două dupăDin organizare şi agresivitate oamenii lui Dorinel Munteanu au cîştigat mingi pe care le-au transformat în ocazii graţie unei tranziţii mult mai bune decît a adversarului. Mai pe şleau, steliştii au alergat mai repede spre poarta lui Lobonţ decît s-au regrupat dinamoviştii, pentru că au avut în spatele lui Kapetanos jucători mobili şi iuţi precum Semedo, Nicoliţă şi Stancu. Cei 4 din faţă au creat panică şi situaţii de a înscrie, printre care şi două bare. Ghinion? Nu, precizie şi eficacitate, elemente care influenţează tabela de marcaj.4 ocazii a irosit Steaua în primele 70 de minuteŞi acum iar despre noroc şi ghinion? Nu, despre logică. Era normal ca după atîta risipă de energie, neconcretizată şi pe tabela de marcaj, să vină decontul. Rednic a citit bine că Dănciulescu nu putea intra în joc, că Adrian Cristea se trăgea tot spre zona centrală stăpînită de Rădoi & comp, că Steaua avea probleme pe partea lui Golanski, acolo unde polonezul nici nu s-a simţit confortabil, nici nu avea benzină suficientă pentru a termina meciul.Rezervele au schimbat rezultatulL-a introdus mai întîi pe Miranda, pentru a desface pe lung echipa adversarului, şi apoi pe Ze Kalanga, pentru a deschide jocul pe benzi. Cristea în centru a devenit altul, mult mai util decît cel folosit în margine. Dorinel a încercat imediat să dea replica, numai că banca Stelei a fost mult mai slabă ca a lui Dinamo. Dayro, Toja şi Pleşan n-au semănat cu colegii lor la capitolul agresivitate, în vreme ce piesele trimise pe teren de Mircea au schimbat ritmul echipei. Steaua a scos doi oameni de viteză şi a introdus în locul lor fotbalişti statici. Dinamoviştii au profitat, au împins linia de apărare foarte sus (pentru că nu mai avea cine să-i depăşească în viteză) şi au transformat finalul de meci într-un forcing continuu.Priviţi diagrama cu aşezarea liderului în cele două reprize şi sesizaţi diferenţa. Care se putea vedea şi pe tabelă în final. Şi iar trebuia să vorbim de noroc şi de ghinion lecturînd datele generale ale partidei, pe de o parte, şi acel posibil 2-1 salvat de Ogăraru, pe de alta.

luni, 3 noiembrie 2008, 12:43

Permalink to Andrei Vochin analizează meciul Steaua – Dinamo

Andrei Vochin analizează meciul Steaua – Dinamo

Unde-i Steaua peste DinamoÎN CÎMP. La toate capitolele care nu au relaţie directă cu tabela de marcajItalienii de la DSP, cei care monitorizează pentru Gazetă meciurile din Liga 1, aşa cum procedează şi cu Gazzetta dello Sport pentru Serie A, împart parametrii în cei generali, ofensivi şi defensivi. Per total, coeficienţii Stelei sînt mai buni decît ai celor de la Dinamo şi mai apropiaţi de standardele europene.MAI COMPACTĂCriteriul măsoară distanţa dintre ultimul apărător şi cel mai avansat atacant. Este aceeaşi veche discuţie care scoate în evidenţă cine ţine echipa mai scurtă. La acest capitol Steaua e mai compactă decît Dinamo cu mai bine de 7 metri!!!, iar spaţiul dintre linii e mai mic.MAI AGRESIVITATEGraţie acestei aşezări mai compacte, vicecampioana este şi mai agresivă. Presingul exercitat de stelişti este mai apropiat de poarta adversarilor cu peste 6 metri faţă de cel al dinamoviştilor. Cîştigînd mingea mai aproape de butul oponentului, şansa de a-ţi crea ocazii mai repede e mai mare. În cazul de faţă diferenţa nu e semnificativă.JOC DEFENSIVSteaua a conservat mai bine decît Dinamo propria poartă. Adversarul s-a apropiat mai greu, a şutat mai rar, a pasat mai puţin prin careul lui Zapata decît prin cel al lui Lobonţ şi şi-a creat ocazii mai puţine.JOC OFENSIVSteaua a dus mai mult mingea înspre poarta adversă decît Dinamo, dar aici diferenţele sînt mai mici, semn că în ofensivă lucrurile au scîrţîit în tabăra lui Lăcătuş.Unde-i Dinamo peste SteauaLA AMBELE PORŢI. Liderul a cîştigat punctele graţie unui portar fenomenal şi unor atacanţi de clasăÎn primul rînd, la puncte, pentru că pînă la urmă ăsta-i criteriul cel mai important. El dă nu numai o ierarhie, ci şi o stare de spirit. Capitol la care Dinamo stă mai bine ca Steaua înaintea derbyului.LOBONŢ peste ZAPATAAşadar, teoria victoriilor care aduc victorii funcţionează. Cum se face însă că o echipă care are un joc defensiv mai slab obţine rezultate mai bune? Primul răspuns trebuie căutat între buturi. La un număr mai mult decît dublu de ocazii create la poarta dinamovistă, faţă de cea stelistă, numărul de goluri încasate e acelaşi. Paradele salvatoare ale portarilor au făcut însă diferenţa. Capitol la care Lobonţ l-a surclasat pe Zapata.Dincolo de cifrele seci şi acceptînd raţionamentul de Cişmigiu, discuţia se poate purta şi altfel. Fără gafele columbianului de la Vaslui, Bistriţa şi Galaţi, Steaua ar fi avut în plus 4 puncte, ceea ce ar fi făcut ca diferenţa să fie acum doar de 1 punct.ATACANŢI DE RASĂDacă la propria poartă am arătat de ce Dinamo a stat mai bine, la cealaltă situaţia de fapt scoate la iveală calitatea superioară a atacanţilor lui Rednic. Cînd dintr-un număr mai mic de şuturi, de acţiuni în careu sau de ocazii la poarta adversă reuşeşti un număr mai mare de goluri e clar că acolo, în avanposturi, ai oameni mai buni. Nu-i de mirare că din cele 19 goluri marcate de cîini în acest campionat, 15 au fost opera atacanţilor, iar două au fost autogoluri. Singurul fotbalist care a înscris din liniile din spate e Torje, cu două reuşite: în prima şi în ultima etapă.

vineri, 31 octombrie 2008, 12:17

Permalink to De ce cred în Dorinel?

De ce cred în Dorinel?

Da, risc să devin impopular, să fiu contestat de mii de suflete, de suporteri pentru care trecutul e mai important ca prezentul şi statuia e mai preţuită decît fiinţa umană. Îmi asum sudalmele şi afirm că după o perioadă de timp Steaua şi-a găsit, în sfîrşit, un tehnician ale cărui calităţi însumate îl recomandă ca antrenor de meserie, nu doar ca fost mare jucător. Dorinel Munteanu nu e nici David Copperfield, ca să facă scamatorii cu echipa în doar o săptămînă, nici Pintea Haiducul, să-l înfrunte făţiş pe boierul Gigi Becali, şi nici Liiceanu, să ţină discursuri epocale. Dorinel Munteanu e însă recomandat în noua lui meserie de cîteva detalii care prevestesc o carieră interesantă.

marți, 28 octombrie 2008, 2:22

Permalink to Andrei Vochin analizează meciul Poli Timisoara – CFR Cluj / Bătuţi cu capul

Andrei Vochin analizează meciul Poli Timisoara – CFR Cluj / Bătuţi cu capul

Poli a învins campioana pentru că s-a apărat cu inteligenţă şi a speculat momentele staticeFotbalul ăsta e lucrul dracului. Se zice că aşa cum te antrenezi, aşa joci. Că rezultatul e din ce în ce mai mult un cumul de transpiraţie şi neuroni decît de glezne fine. Derbyul rundei a 12-a ne-a mai oferit o demonstraţie duminică seara.Nimeni nu poate să mă convingă că fotbaliştii Timişoarei sînt mai talentaţi decît cei de la CFR. Că luaţi bucată cu bucată ar fi peste campioni. Chiar unele cifrele ale meciului din Banat mă confirmă. Mingea a stat la ceferişti 25 de minute, iar la timişoreni doar ceva mai mult de 15. Asta înseamnă 62% posesie în favoarea oaspeţilor. Raportul driblingurilor reuşite a surîs iar clujenilor (8-4), şi cu toate astea Poli a cîştigat.

luni, 27 octombrie 2008, 6:54