
joi, 2 decembrie 2010, 11:11
Ghinionul, nu norocul Stelei!
Roş-albaştrii au pierdut nemeritat două puncte după un joc cu adevărat european

Cum se face selecţia în Germania, în mod profesionist
Preocuparea unui şef de club trebuie să fie propriul centru de juniori. Au mai fost echipe care nu erau interesate, dar puneau ochii pe jucătorii din alte curţi.
joi, 2 decembrie 2010, 4:55

Mircea Rădulescu: Lopez Caro este un antrenor slab, din toate punctele de vedere
Şeful Şcolii de Antrenori, Mircea Rădulescu, a vorbit despre antrenorul spaniol Lopez Caro, fost tehnician la FC Vaslui.
joi, 2 decembrie 2010, 4:31

Trăim într-o lume ipocrită. Spui că nu-ţi place Gigi, dar te uiţi la emisiuni
Ratingul este făcut de persoanele care se uită la televizor. Există o variantă comodă: nu îţi place de cineva, schimbă canalul! Numai că, din păcate, trăim într-un mediu dominat de ipocrizie.Sînt unii care dau vina pe ceilalţi că se uită şi văd anumite persoane, dar tot ei ştiu la literă ce s-a vorbit la acele emisiuni. De unde, dacă nu s-au uitat acolo?Eu cunosc foarte bine acest fenomen al suporterului care ţipă că îl dăm la televizor pe Gigi, dar spectatorul se uită şi îl consumă, chiar dacă el are varianta de a vedea altceva. De exemplu, că timpul efectiv de joc din Liga I este cu 15 minute mai mic decît cel din fotbalul european.
miercuri, 1 decembrie 2010, 4:28

Tene: Trei sferturi dintre golurile luate au fost din faze fixe
Antrenorul Sportului Studenţesc, Florin Tene, a vorbit despre echipa pe care o pregăteşte.
miercuri, 1 decembrie 2010, 4:17

Chipciu: Am 20 de meciuri în Liga I, unde să plec?
Ales vedeta etapei în cadrul emisiunii Fotbal Club de la Digisport, Alex Chipciu a vorbit despre perioada bună pe care o traversează şi spune că, cel puţin pentru moment, nu ia în calcul varianta unui transfer de la FC Braşov.
marți, 30 noiembrie 2010, 5:22

Stancu a fost aseară doar la 50 la sută din potenţial
Emeric Ienei crede că Bogdan Stancu nu este un jucător care să se remarce prin ratări monumentale, ca atare prestaţia sa de aseară, din meciul cu CFR Cluj, 2-2, a fost o excepţie.
luni, 29 noiembrie 2010, 5:04

Ienei: CFR a făcut o eroare în vară. Atunci aduci un jucător, doi, nu şapte-opt cu care strici atmosfera în vestiar!
Emerich Ienei consideră că cei de la CFR au greţit atunci cînd au făcut multe transferuri în această vară, în loc să se bazeze tot pe lotul cu care au luat titlul.
luni, 29 noiembrie 2010, 4:48

Ienei: Gardoş e foarte talentat şi eficient, nu pierde multe mingi
Emerich Ienei a comentat prestaţia lui Florin Gardoş de aseară, la meciul cu CFR Cluj, 2-2, cînd a evoluat ca închizător.
luni, 29 noiembrie 2010, 4:20

Cînd au greşit, cînd l-au numit sau cînd l-au dat afară?
Media de longevitate a antrenorilor în campionatul românesc este de 2 luni şi trei săptămîni.
joi, 25 noiembrie 2010, 4:52

Mihai Stoica: Opinia suporterilor nu contează în transferul lui Maftei
Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a spus la Fotbal Club, de la DigiSport, că părerea suporterilor este importantă, dar nu decisivă în vederea transferului fundaşului Unirii Urziceni, Vasile Maftei, la Steaua.
joi, 25 noiembrie 2010, 4:43

Lipsa de respect va crea din ce în ce mai multe probleme în fotbalul românesc
Probabil incidentul petrecut în timpul partidei dintre FC Basel şi CFR Cluj va fi motivul pentru care oficialii de la Cluj se vor despărţi de Sorin Cîrţu.
miercuri, 24 noiembrie 2010, 5:02

Ion Crăciunescu: CFR Cluj a fost lipsită de vlagă, de forţă. A fost o echipă fără potenţial!
Ion Crăciunescu, fostul arbitru, a declarat că a fost dezamăgit de evoluţia celor de la CFR din partida cu FC Basel, scor 1-0, din grupele Ligii Campionilor.CFR Cluj a fost lipsită de vagă, de forţă. A fost o echipă fără potenţial...
miercuri, 24 noiembrie 2010, 4:27
Știrile momentului pe gsp.ro


