Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă
Permalink to Zona verde  la Fanatik! În fiecare duminică seara

joi, 12 octombrie 2006, 6:01

Zona verde la Fanatik! În fiecare duminică seara

Prieteni, la sfîrşitul săptămînii trecute am încheiat o nouă înţelegere cu un canal de televiziune. De acum înainte, duminică seara voi fi prezent în cadrul talk-showului Fanatik de pe OTV, acolo unde Zona verde are promis un spaţiu de exprimare. Cum teritoriul de culise şi de polemică este bine acoperit de colegul meu Horia Ivanovici, mie îmi va reveni sarcina de a pune pe sticlă discuţii derivate din zona tehnico-tactică, consideraţii păstrate în limitele devizei mele de pe blog: Fotbal. Numai fotbal. Nimic altceva decît fotbal.

Permalink to Ofensivi, dar cu ce preţ?

Ofensivi, dar cu ce preţ?

E bine să ataci în valuri, dar e riscant ca o echipă ca Belarus să scape de 4 ori singur cu portarul. Dacă Piţurcă şi-a propus să readucă publicul lîngă echipa naţională, el poate considera că e pe drumul cel bun. Sistemul de joc al naţionalei e atractiv pentru un om care se aşază în tribună, îşi desface punga cu seminţe şi aşteaptă un spectacol cu mult suspans. Pentru un suporter, care ar vrea ca un meci în faţa unui adversar de genul Belarusului să însemne linişte la propria poartă şi ocazii la cealaltă, varianta gîndită de Piţurcă nu-i cea mai indicată.

duminică, 8 octombrie 2006, 3:56

Permalink to E Chivu o soluţie ca închizător?

E Chivu o soluţie ca închizător?

Căpitanul naţionalei are atuurile necesare pentru a servi noului experiment al selecţionerului.Meciul şi inovaţia. Selecţionerul surprinde din nou în linia mediană, acolo unde absenţele îi dau în continuare cele mai multe bătăi de cap. După ce înainte de partida cu Bulgaria a mers pe mîna lui Roşu la mijloc (nu pe poziţia de închizător), acum el a început ciclul săptămînal antrenînd varianta Chivu la mijloc, ca vîrf al unui triunghi cu baza în sus, ale cărui laturi ar fi Roşu în stînga şi Dică în dreapta. Aşa cum am procedat şi în cazul Roşu, şi acum vom încerca să analizăm plusurile şi minusurile, fără a da verdicte.

miercuri, 4 octombrie 2006, 5:32

Permalink to DINAMita

DINAMita

Nedetonată de rapidişti cît timp au avut resurse de energie, bomba din Ştefan cel Mare a aruncat în aer al 10-lea adversarImaginea lui Bădoi e sugestivă. E trecut de minutul 30, rapidiştii cîştigă a nu ştiu cîta minge la jumătatea terenului, paseză pînă la Măldărăşanu, flancul stîng al defensivei dinamoviste e liber, pentru că fundaşii liderului s-au strîns arici pe centru. Mijlocaşul giuleştean aşteaptă în zadar să-i vină susţinerea din dreapta. Pierde mingea, cîiini pleacă la un alt atac şi, cînd ajung la jumătatea terenului, apare în zona balonului şi Bădoi. Mergînd şi încercînd să-şi regleze respiraţia. Era epuizat.mo.

luni, 2 octombrie 2006, 6:57

Permalink to Poli Iaşi – Steaua 1-1

Poli Iaşi – Steaua 1-1

Exceptînd maniera de arbitraj a partidei Politehnica Iaşi-Steaua, v-a plăcut jocul Stelei?

duminică, 1 octombrie 2006, 7:59

Permalink to Multă miere produce greaţă

Multă miere produce greaţă

Numărul mare de jucători doar de atac într-o echipă poate genera spectacol. La ambele porţi, însă. La adăpostul unui 4-1 fără echivoc, Dinamo îşi savurează calificarea în grupele Cupei UEFA şi cîntăreşte justeţea deciziei de a juca ofensiv, cu mulţi atacanţi pe teren, de vreme ce rezultatul dublei manşe e 8-4. Dacă va fi judecată doar prin prisma scorului, prestaţia liderului poate fi apreciată greşit. Defalcat pe perioade de timp, returul cu grecii ne arată că eficacitatea şi consistenţa în faza de atac nu sînt direct proporţionale cu numărul jucătorilor dedicaţi doar atacului.

vineri, 29 septembrie 2006, 6:17

Permalink to Fanatik Show

Fanatik Show

Redactorul şef adjunct al Gazetei Sporturilor, Andrei Vochin, a fost invitat în această seară la emisiunea Fanatik Show. Acesta a comentat partida dintre Steaua şi Lyon, încheiată cu victoria francezilor.

miercuri, 27 septembrie 2006, 8:51

Permalink to Olympique PlayStation Lyonnais

Olympique PlayStation Lyonnais

Steaua a pierdut omeneşte în faţa unui adversar care aleargă, pasează, speculează şi marchează ca un computer de ultimă generaţie. De ce ţi-e frică nu scapi! Maşinăria de fotbal a Lyonului s-a prezentat în Ghencea cu motorul uns şi cu kerosen în conducte. În faţa a 25.000 de oameni excitaţi de şlagărul Ligii Campionilor şi de revenirea pe propria arenă, trupeţii lui Houllier n-au avut nici o tresărire de muşchi.

marți, 26 septembrie 2006, 11:42

Permalink to Greu de ucis

Greu de ucis

Lyon e una dintre puţinele echipe din lume în al căror joc să nu poţi găsi hibe importante. Pentru Steaua un egal ar însemna un rezultat uriaş, iar o victorie aproape un miracol. Te uiţi, observi, tragi o concluzie. Microbiştii rezumă adeseori evoluţia unei echipe în fraze de genul nu joacă nimic sau, din contră, joacă fotbal, frate!.  Despre Lyon, Cosmin Olăroiu a afirmat şi mai mult: e o maşină de fotbal!. Aprecierea lui a venit nu doar după vizionarea cîtorva DVD-uri, cu meciuri ale francezilor, ci după o desfăşurare în plan a fotbalului spaţial practicat de oamenii lui Houllier.

luni, 25 septembrie 2006, 4:41

Permalink to Măria Sa, jucătorul

Măria Sa, jucătorul

Antrenorii Rednic şi Olăroiu au pregătit bine derbyul şi au mutat corect pe parcursul meciului. Tabela a mişcat-o însă un fotbalist: Dennis Şerban. Nu voi intra în nici un fel de discuţie despre arbitraj. Talk-showurile de după meci şi replicile din ziare au îmbrăcat suficient această problematică pentru a vă face o idee asupra corectitudinii deciziilor. Voi considera hotărîrile lui Miklos Nagy şi Sorin Corpodean drept ipotezele oferite de profesorul de matematică şi mă voi apleca doar către rezolvările elevilor.

joi, 21 septembrie 2006, 5:06

Permalink to Otelul – Poli Timisoara, asemanare cu Steaua – Rapid

Otelul – Poli Timisoara, asemanare cu Steaua – Rapid

Frumos meci Otelul - Poli Timisoara (1-0)!Dar si extrem de important pentru partea superioara a clasamentului. Pentru ca nu cred ca in lupta pentru titlu de anul asta vor intra si alte echipe in afara de Dinamo, Steaua si Rapid, pentru cele doua locuri de Cupa UEFA se vor bate cele doua opozante de ieri si CFR CLuj. De aceea mi-a sarit in ochi o analogie. Otelul  - Poli, pe palierul de valoare UEFA, cu Steaua - Rapid, pe cel al Ligii Campionilor. In ambele meciuri o echipa a condus cu 1-0 si a avut superioritate numerica. Rezultatele finale au fost diferite. Va invit sa comentati de ce credeti ca Steaua a putut egaladuminica si Poli n-a izbutit miercuri!

miercuri, 20 septembrie 2006, 6:57

Permalink to Analiza derbyului Steaua – Rapid 1-1

Analiza derbyului Steaua – Rapid 1-1

Pentru că a început meciul ca o echipă mare, fără complexe inutile în faţa unui adversar elogiat în Liga Campionilor cu numai 4 zile înainte. Atitudinea a basculat raportul de forţe din derby înspre poarta lui Carlos. Vicecampioana i-a întors Stelei prima repriză din sfertul de UEFA din Giuleşti. Curaj, presiune şi transpiraţie pentru fiecare minge. În imposibilitatea de a prelungi ritmul de la Kiev şi duminică seară, gazdele au ales tactica penetrării zonelor. Adică mingi lungi trimise de propria linie de fund către vîrfuri, 4 la număr (Nicoliţă, Dică, Badea, Cristocea), fixate pe cei 5 fundaşi ai Rapidului.

luni, 18 septembrie 2006, 6:36

Permalink to Reacţie nervoasă

Reacţie nervoasă

Responso nervoso sau reazione pepata sînt formulări folosite de specialiştii italieni. Traducerea ar fi cea din titlu şi ea exprimă capacitatea unei echipe de a-şi reveni pe parcursul unui meci după ce traversează un moment dificil. După o eliminare, după primirea unui gol, după o decizie frustrantă a arbitrului.

vineri, 15 septembrie 2006, 6:44