Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă
Permalink to Au cîştigat la concursul Dinamo – Leverkusen

vineri, 1 decembrie 2006, 4:08

Au cîştigat la concursul Dinamo – Leverkusen

La acest concurs au participat 964 de persoane care au indicat rezultat partidei dintre Dinamo şi Bayer Leverkusen. Cîştigătorii sînt: yutcaru şi Bogdan ayevedo. Felicitări!

Permalink to Taktik? Jawohl!

Taktik? Jawohl!

Mai întîi, Mircea Rednic şi-a construit aluatul tactic, după care Claudiu Niculescu a presărat topinguri de geniu. Iar nemţii au mîncat. Bătaie.Acum vreo două săptămîni, iritat şi cu mîndria nereperată, marele fotbalist Karl-Heinz Rumenigge ne-a tras de urechi, pe motiv că ne însuşim punctele din UEFA, pe care le transbordăm ilicit într-un clasament ce trimite echipele, pînă la urmă, în Champions League. Dîndu-i partea de dreptate care i se cuvine, aceea că în prima competiţie a cluburilor, într-adevăr, am obţinut mult mai puţine puncte decît în cealaltă, fotbalul românesc i-a arătat din nou, miercuri seară, că, la nivel de cluburi, chiar dacă bugetele sînt incomparabile, talentul şi priceperea noastră au generat victorii incontestabile.

joi, 30 noiembrie 2006, 10:56

Permalink to Andrei Vochin la TV Sport Special

Andrei Vochin la TV Sport Special

Vezi prima parte a emisiunii pe gspTV.ro! Click aici pentru a doua parte a emisiunii! A treia parte a emisiunii.

joi, 30 noiembrie 2006, 12:32

Permalink to Dă pronosticul corect şi hai să ne vedem cu idolul tău!

Dă pronosticul corect şi hai să ne vedem cu idolul tău!

Astă-seară, Dinamo joacă cel mai important meci de la Lucescu încoace. De 16 ani, roş-albii visează primăvara europeană şi niciodată nu au fost mai aproape ca acum. Înaintea unor astfel de jocuri, suporterii adevăraţi numără orele, minutele, secundele pînă la startul jocului. Şi-şi fac alte vise. Să-i batem şi cu 1-0, dar numai să-i batem!, zic unii. Fugi, dom'le'de-aici că le rupem plasa!, strigă superoptimiştii. E suficient şi-un egal!, spun moderaţii. Tu ce crezi? Hai să ne imaginăm.

miercuri, 29 noiembrie 2006, 4:34

Permalink to 3 motive pentru care Dinamo ar trebui să nu piardă cu Leverkusen

3 motive pentru care Dinamo ar trebui să nu piardă cu Leverkusen

1. Pentru că în confruntările cu echipe nemţeşti românii au obţinut în ultimul an rezultatele de care aveau nevoie. Sorţii au decis în sezonul trecut de Cupa UEFA ca Steaua şi Rapid să se confrunte de 4 ori. De fiecare dată, ai noştri şi-au atins scopul, fie că el a însemnat calificare directă, fie clasare pe primul loc în grupă graţie unui egal (cazul Stelei) sau chiar a unei înfrîngeri la limită (cazul Rapidului cu Stuttgart). Cum Dinamo e o echipă românească, logic ar fi ca ea să profite de complexul de inferioritate creat şi să obţină astă-seară rezultatul de care să aibă nevoie pentru calificarea în primăvară.

marți, 28 noiembrie 2006, 8:26

Permalink to Oli – era nouă

Oli – era nouă

Steaua încearcă trecerea la un sistem tactic mai ofensiv. La finele fiecărei ediţii de Champions League, o echipă de tehnicieni renumiţi, antrenori ai formaţiilor calificate în ultimele faze ale competiţiei şi teoreticieni recunoscuţi, trage concluziile respectivului sezon. Aidoma lui Milano în modă, acest veritabil Campionat Mondial al cluburilor oferă tendinţele pentru anul viitor.

luni, 27 noiembrie 2006, 6:33

Permalink to Cîştigătorii concursului Bilete gratis pe Ghencea

Cîştigătorii concursului Bilete gratis pe Ghencea

La acest concurs au participat 873 de persoane care au indicat rezultat partidei dintre Steaua şi Dinamo Kyev. Doar 2 participanţi au reuşit să ghicească scorul corect şi marcatorii. Aceştia vor fi contactaţi pe mail, urmînd să-şi primească biletele. Felicitări!

joi, 23 noiembrie 2006, 4:45

Permalink to Analiza şanselor Rapidului în meciul cu Mlada

Analiza şanselor Rapidului în meciul cu Mlada

miercuri, 22 noiembrie 2006, 9:35

Permalink to Analiza şanselor lui Dinamo în meciul cu FC Bruges

Analiza şanselor lui Dinamo în meciul cu FC Bruges

miercuri, 22 noiembrie 2006, 9:25

Permalink to Oamenii preşedintelui

Oamenii preşedintelui

Finul lui Mihai Stoica, Cernat, şi Dică, unul dintre jucătorii preferaţi ai managerului Stelei, au decis meciul. Două meciuri cu Dinamo Kiev, bornele Stelei în Liga Campionilor 2006-2007. Primul a fost redebutul roş-albaştrilor în Ligă, după 10 ani, în cel mai bun sezon al clubului de după Revoluţie. Aseară, echipa lui Olăroiu a revenit în faţa trupei lui Demianenko.

miercuri, 22 noiembrie 2006, 12:58

Permalink to Atenţie la contraatac

Atenţie la contraatac

Antrenorul Anatoli Demianenko a ales pentru partida din această seară cinci jucători de atac. Belkevich, Gusev, Cernat, Kleber şi Şaţkîh. Asta însemnă că Steaua poate profita de insuficienţa devensivă a acestui grup, dar poate avea şi mari probleme în momentul în care pierde mingea deoarece cei cinci jucători din fata dezvoltă foarte repede faze periculoase de contaatac.

marți, 21 noiembrie 2006, 9:55

Permalink to Oli a făcut o echipă de luptă

Oli a făcut o echipă de luptă

Din păcate pentru Steaua, Cristocea nu a putut să înceapă partida din postura de titular, astfel echipa Stelei din această seară este una de lupta, cu Daniel Opriţa şi Bănel Nicoliţă pe flancuri. Asta înseamnă că dacă jucătorii Stelei nu vor putea impune un ritm partidei, şi să cîştigile mingile cît mai aproape de poarta lui Shovkovskiy, pe atac pozitional, şansele Stelei sînt destul de mici.

marți, 21 noiembrie 2006, 9:43

Permalink to Bilete gratis pe Ghencea dacă dai pronostic corect

Bilete gratis pe Ghencea dacă dai pronostic corect

Vă povestesc o întîmplare. Era în februarie 1986. Steaua se calificase în primăvara Cupei Campionilor Europeni şi urma să joace în sferturi, pe Ghencea, cu finlandezii de la Kuusysi Lahti. Cele aproximativ 25.000 de bilete se dăduseră prin intervenţii mari, direct din birourile generalilor Ministerului Apărării. Speranţa de a apuca un tichet la acest meci echivala cu aceea de a prinde o aprobare de Dacie sau de televizor color. Aveam 17 ani, văzusem de pe stadion toată campania lui Dinamo cu un an înainte, cea cu Hamburg, Minsk şi Liverpool. Începusem acelaşi lucru cu Steaua, Vejle şi Honved fiind primele borne. Nu vroiam să ratez continuarea.

marți, 21 noiembrie 2006, 4:09