Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Negru pe alb

Fotbalistul care răspunde la acest nume joacă vîrf la Millwall, în a doua divizie engleză, are 1,93 m, 76 kg, seamănă cu un baschetbalist blindat și e de culoare. La Millwall și în toate celelalte echipe din Anglia joacă fotbaliști […]

...

Destin în concediu

Nimeni nu știe de ce, dar e evident: United câștigă tot, cu o echipă neschimbată. La trup. Căci, la cap, totul, s-a limpezit și aerisit. Așadar, Liverpool a pierdut titlul. Peste două săptămâni, United va învinge, sigur și clar, Liverpool. […]

...

Bătrânul și fotbalul

La 70 de ani, Warnock e cea mai bună introducere în arta fără răsplată a vieții englezești. Potretul acestei ocupații pe care englezii o consideră viață, iar continentalii masochism conține: anonimat temeinic, răbdare, îndârjire în fața adversității și dorința de […]

...

Ce e altceva?

De la absurd în sus, tot ce se știe despre fotbal e corect. Un joc de punctaj redus, cu rată infimă de eroare permisă, plus intervenții arbitrare ale providenței în ambele ei variante: celestă sau subterană. Burnley contra Fulham, jucat […]

...

Supercupa subalternă

Vremurile pe care avem onoarea să le trăim cu gura căscată folosesc din plin această deosebire fină. Astfel, pe 6 iunie, Federația Italiană a semnat un contract cu Federația Saudită. 22 de milioane euro în schimbul a trei finale de […]

...

Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Întrucît un blog e acel loc dereglat în care poți fi intim în public, mărturisesc fără teamă: îmi pare rău că nu voi prinde vremurile în care fotbalul va deveni o amintire. Îmi pare rău pentru că abia atunci lumea se va întreba mirată, ca după vreun masacru neîntrecut sau o nouă dispariție de dinozauri: cum a fost posibil?

Cum a fost posibil ca popor după popor să construiască temple uriașe și să se adune uitînd de toate și urlînd despre toate în jurul unui joc cu mingea? Și ce se va întîmpla, atunci cînd totul va fi o amintire inexplicabilă, cu stadioanele? Vom redescoperi Wembley și Bernabeu năpădite de ruină și le vom vizita mirați, așa cum ne învîrtim azi pe lîngă Notre Dame?

Știu că asemenea întrebări nu cadrează și trimit într-un off side care trimite la rîndul lui în science fiction. Dar mă declar înspăimîntat de patima globală a fotbalului. De lipsa de distanță care a transformat un joc într-o religie și religia într-o banalitate. Mai e ceva pînă la ruina stadioanelor și, între timp, rămîn convins că eliminarea lui Gerrard după 38 de secunde de joc cu Man United ascunde un psiho-roman de calitate. În fond, asta e datoria pe care mi-am impus-o: să găsesc un pic de sens în fotbal.