Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Mai jos și mai bine decât în Premier League 

După o vară abia deranjată de câteva schimbări secundare, Premier League promite returul campaniei încheiate pe 12 mai. Duminica trecută, Charity Shield a lăsat în urmă o concluzie anostă: Liverpool și City sunt aceleași, iar distanța între cele două și […]

...

Peștera urbană 

Kyle Giersdorf a câștigat acum câteva zile 3 milioane de dolari. Dacă nu-l cunoașteți, înseamnă că nu știți esențialul despre viitor. Giersdorf are 16 ani și a câștigat campionatul mondial de Fortnite, la New York, pe stadionul Arthur Ashe. Fortnite […]

...

Înălțimea Sa sportivă, regală și umană – Simona Halep

În aproape 150 de ani, Wimbledon, singurul și cel mai mare turneu de tenis al lumii, a admis puține excepții, pe care le-a trecut, de altfel, în catalogul cu aberații. Borg, de pildă, are reputația unui extraterestru care a greșit […]

...

Anglo-non-englez-avansat

Astfel, pe vremea când fotbalul era un joc orșenesc, județean și național, finalele internaționale erau exact asta: finale inter-naționale. Liverpool juca finala cu Borusia Monchendgladach și asta însemna Anglia contra Germania. În 2019, patru finaliste engleze înseamnă nici o echipă […]

...

Aberantul de bun-simț

Micul trib al geniilor pierdute nu apare degeaba. Clovnii, nebunii și exhibiționiștii au un nou lider de generație care își face din plin treaba. Nick Kyrgios s-a dat iar în stambă la Roma, cu tot tacâmul care ajută la autoconsum: […]

...

Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Întrucît un blog e acel loc dereglat în care poți fi intim în public, mărturisesc fără teamă: îmi pare rău că nu voi prinde vremurile în care fotbalul va deveni o amintire. Îmi pare rău pentru că abia atunci lumea se va întreba mirată, ca după vreun masacru neîntrecut sau o nouă dispariție de dinozauri: cum a fost posibil?

Cum a fost posibil ca popor după popor să construiască temple uriașe și să se adune uitînd de toate și urlînd despre toate în jurul unui joc cu mingea? Și ce se va întîmpla, atunci cînd totul va fi o amintire inexplicabilă, cu stadioanele? Vom redescoperi Wembley și Bernabeu năpădite de ruină și le vom vizita mirați, așa cum ne învîrtim azi pe lîngă Notre Dame?

Știu că asemenea întrebări nu cadrează și trimit într-un off side care trimite la rîndul lui în science fiction. Dar mă declar înspăimîntat de patima globală a fotbalului. De lipsa de distanță care a transformat un joc într-o religie și religia într-o banalitate. Mai e ceva pînă la ruina stadioanelor și, între timp, rămîn convins că eliminarea lui Gerrard după 38 de secunde de joc cu Man United ascunde un psiho-roman de calitate. În fond, asta e datoria pe care mi-am impus-o: să găsesc un pic de sens în fotbal.