Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
De ce se joacă fotbal?

Și Taylor Richards de la Doncaster se face vinovat de crime medicale comise după golul care a eliminat Blackburn. Ei și alți delincvenți de aceeași teapă au fost luați în primire și certați de cel puțin trei profesori doctori în […]

...

Colțesito și destinația lumii

Edinson Cavani a fost pedepsit de Federația engleză pentru că a folosit formula „Gracias, negrito!”. În America de Sud, așa se spune „Merci, scumpule!”. Între fanaticii anglo-saxoni și dezgustătoarele lor cârpe corporatiste, asta se cheamă rasism. Un mini-Colțescu. Un Colțesito.

[…]

...

În bară, pentru predicatori

Maradona, abia dispărut dintre adulatori, a fost rapid luat la corectat de comentatori care cunosc valoarea vieții și sancționează abaterile de la regula fericirii. Și la noi, și în Marea Britanie și în Italia, au apărut, tot mai semeț, analize […]

...

Știința retrogradării

Locul 15, la doar 4 puncte de poziția care trimite în B, e atâ de real încât conducerea clubului a trecut la literatura de specialitate. Arsenal a elaborat planuri de urgență, în caz de retrogradare. Salariile vor fi tăiate cu […]

...

Complicații la destin

În realitate, Rossi a jucat fotbal pe bază de directe venite din nicăieri și a trăit revenind la suprafață după accidentări, suspendări sau, mai rău, campanii de presă fatale pentru orice alt pământean.

În 1982, a distrus o Brazilie mirifică […]

...

Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Întrucît un blog e acel loc dereglat în care poți fi intim în public, mărturisesc fără teamă: îmi pare rău că nu voi prinde vremurile în care fotbalul va deveni o amintire. Îmi pare rău pentru că abia atunci lumea se va întreba mirată, ca după vreun masacru neîntrecut sau o nouă dispariție de dinozauri: cum a fost posibil?

Cum a fost posibil ca popor după popor să construiască temple uriașe și să se adune uitînd de toate și urlînd despre toate în jurul unui joc cu mingea? Și ce se va întîmpla, atunci cînd totul va fi o amintire inexplicabilă, cu stadioanele? Vom redescoperi Wembley și Bernabeu năpădite de ruină și le vom vizita mirați, așa cum ne învîrtim azi pe lîngă Notre Dame?

Știu că asemenea întrebări nu cadrează și trimit într-un off side care trimite la rîndul lui în science fiction. Dar mă declar înspăimîntat de patima globală a fotbalului. De lipsa de distanță care a transformat un joc într-o religie și religia într-o banalitate. Mai e ceva pînă la ruina stadioanelor și, între timp, rămîn convins că eliminarea lui Gerrard după 38 de secunde de joc cu Man United ascunde un psiho-roman de calitate. În fond, asta e datoria pe care mi-am impus-o: să găsesc un pic de sens în fotbal.