
miercuri, 12 martie 2014, 4:15
Greșeala lui Răzvan
Abia întors în țară după ce a pregătit 20 de luni pe El Jaish din Qatar, încercare interesantă, deși nu cea mai reușită, Lucescu junior i-a succedat lui Contra la Ploiești și a bătut peste noapte palma cu șefii Petrolului! […]

“Guriță” urcă și coboară
I s-a îndeplinit visul lui Cosmin Contra de a pregăti pe Getafe, echipă pentru care a jucat 84 de meciuri în perioada 2005-2010 și a înscris 4 goluri. Tocmai pentru că s-a tot vorbit pe această temă, în special după ce “Guriță” [...]
luni, 10 martie 2014, 8:37

Steaua OK, CFR la vale
Campioana a învins pe merit în Gruia, luînd o opțiune serioasă în lupta pentru titlu. Mai omogenă și mai valoroasă, formația bucureșteană n-a acuzat, cum au crezut unii și au sperat alții, arestarea lui Mihai Stoica. Survenită după cea a [...]
duminică, 9 martie 2014, 4:19

Lacrimi pe Nil
În 2005 sau în 2006, ar trebui să-mi găsesc agenda ca să precizez anul, am făcut o croazieră de o săptămînă pe Nil. Într-o dimineață am zburat cu balonul, experiență unică în condițiile în care am survolat, urcînd pînă la [...]
sâmbătă, 8 martie 2014, 9:34

Graba lui Burleanu
Tocmai pentru că nu m-am născut ieri, mă îndoiesc că noul șef al Federației va reuși să răstoarne munții. E clar că vrea, dar va trebui să și poată, ceea ce nu mai e așa ușor. Pentru că s-a schimbat [...]
vineri, 7 martie 2014, 10:18

Condamnări exagerate
M-au certat internauții că, în loc să mă ocup de Dosarul Transferurilor, am publicat miercuri un articol despre cariera tînărului Alex Maxim. “Țara arde și baba se piaptănă”, m-a ironizat unul dintre ei, de aceea voi căuta să explic de [...]
joi, 6 martie 2014, 10:10

Maxim la minim
În ianuarie 2013, cînd s-a transferat de la Tîrgu Jiu la Stuttgart, Alexandru Maxim avea 22 de ani şi jumătate. Opinia generală era că mijlocaşul care debutase în „naţională” pe 30 mai 2012, evoluînd 8 minute în „amicalul” de 1-0 [...]
miercuri, 5 martie 2014, 9:25

Messi și Pițurcă
Programată inițial pe 11 august 2011, cu prilejul inaugurării Arenei Naționale, întîlnirea cu Argentina a fost gîndită ca una de gală, ca o sărbătoare a întreg fotbalului tricolor. Stipulată în contractul cu federația din Buenos Aires, prezența pe gazon a [...]
marți, 4 martie 2014, 9:57

Decontul aroganței
În zilele premergătoare meciului, Reghecampf și ceilalți, dar mai ales antrenorul, s-au bătut cu pumnii în piept că Dinamo n-are cum să-i reziste Stelei! Că New Dinamo e nimic, e zero tăiat în patru, din care motiv diferența de scor [...]
duminică, 2 martie 2014, 4:23

1990, Ienei și Maradona
Mondialele din 1990, Coppa del Mondo, Italia Novanta, subsemnatul pe post de atașat de presă al echipei naționale, addetto stampa cu numeroși superiori, cel dintîi fiind, evident, selecționerul Emeric Ienei. Am colaborat însă perfect, Ienei dovedindu-se atunci ce e și [...]
vineri, 28 februarie 2014, 4:45

Pițurcă între Iorgulescu și Gică Popescu
În cadrul conferinței de presă organizate ieri, șeful Ligii Profesioniste a contrariat printr-o nouă luare de poziție împotriva selecționerului. “Toată lumea spunea că Pițurcă trebuie schimbat, eu am spus-o în Comitetul Executiv și-mi mențin părerea, trebuie schimbat!”, a repetat Gino [...]
joi, 27 februarie 2014, 10:23

Răzvan la Dinamo?
Altădată derby-ul derby-urilor, meciul Steaua-Dinamo de sîmbătă pare mai dezechilibrat ca oricînd, de aceea puțini îndrăznesc să le acorde vreo șansă “cîinilor”. Totuși, deși trupa din Ghencea, reîntoarsă en fanfare în fruntea clasamentului, pornește ca favorită certă, partida nu trebuie [...]
miercuri, 26 februarie 2014, 9:35

Vina pe arbitri!
Faţă de ce-au promis, CFR şi Petrolul mai degrabă au ratat startul oficial al sezonului. Dacă evoluţiile şi rezultatele lor, numai scoruri egale, au dezamăgit, CFR are măcar scuza de a fi jucat aproape o repriză în inferioritate numerică după ce [...]
luni, 24 februarie 2014, 4:28
Știrile momentului pe gsp.ro


