Ceasul învingatorului

Lacatus si-a vazut visul cu ochii: a dus Steaua în Liga Campionilor. Pentru al treilea an consecutiv, în Ghencea vor veni greii Europei Ce cald e la Bucuresti la 9 fara un sfert! Dar cine are, zau, timp sa observe […]

Lacatus si-a vazut visul cu ochii: a dus Steaua în Liga Campionilor. Pentru al treilea an consecutiv, în Ghencea vor veni greii Europei

Ce cald e la Bucuresti la 9 fara un sfert! Dar cine are, zau, timp sa observe chestia asta, cînd echipele îsi fac aparitia pe teren? În spatele lor, în treningul de prezentare, un tip în paseste cu pieptul înainte, apasat, ca pe vremuri. Parca ar vrea sa ia el pe umerii lui toata presiunea, desi lui cine i-o lua atunci? Au trecut anii, sa tot fie vreo 20, s-au înmultit si kilogramele, poate tot vreo 20. Se uita în dreapta. Galeria e acolo. Îl cheama la salut, iar el le raspunde. În stilul împrumutat, ce coincidenta, de la Galatasaray. Se uita în stînga. Si de acolo îl cheama. Le raspunde si lor. Apoi, ca la un semn, în timp ce se îndrepta spre banca, stadionul erupe: „Lacatus, Lacatus, Lacatus, Lacatus!”.

Tactica perfecta

N-a dormit cine stie ce peste noapte. Nici n-a fost usor. Era pîna la urma meciul lui. Cel în care trebuia sa faca trecerea de la „fostul mare jucator” la „antrenorul”. Plus ca s-a gîndit mult. O fi bine sa încep asa ofensiv? Nu-i mai buna siguranta, totusi? Dar cum sa-l lasi pe margine pe Bogdan Stancu, care tocmai te salvase la Bistrita? E 5 dimineata, trebuie sa luam o decizie! Da, gata, asa facem: Lovin lînga Ovidiu Petre, mai ales ca ultimul abia iesise dintr-o accidentare. Stancu va fi arma secreta, la nevoie.

Si acum la lupta. Din pacate, de aici încolo nu mai depinzi de tine, ci de inspiratia a 11 baieti pe care i-ai vrea 11 de Marius Lacatus. Dar s-o putea? Turcii atentioneaza: bara Kewell, minutul 4. Ufff. Apoi minutele se scurg. Cît de greu! Radoi pare „un barbat multiplicat” la unele faze. Lovin si Ovidiu Petre se descurca. Banel îsi face jocul. Dayro alearga. Arthuro e cam greoi, dar tocmai el are unica sansa de gol a Stelei, mingea alunecînd lent spre tusa.

Reinventatul Banel

Pauza. „Respiram, ne concentram. Mai avem o repriza, 45 de minute, 2.700 de secunde”. Hai sa numaram împreuna! Tic-tac, tic-tac. Cît naiba dureaza o secunda? Tic-tac, tic-tac. Minutul 54, Arthuro are calificarea pe frunte, dar aceeasi transversala ce ne-a fost aliata ne e acum potrivnica. Tic-tac, tic-tac. Mai trec cîteva secunde, interminabile, si golul vine. Banel, tocmai Banel, cel pe care atîtia l-au hulit, dar în care Lacatus a avut atîta încredere, ei bine Banel ramîne singur cu portarul turc, dupa un ofsaid de vreo jumatate de metru, si-l executa cu stil si clasa.

Final apoteotic

Atmosfera e colosala. Vorbea cineva de infernul de la Istanbul? Vax, serios. Tic-tac, tic-tac. Meciul e al nostru. Galata e sub Bate Borisov, chiar daca Skibbe forteaza, cam patetic, cu Umit Karan, deci cu 3 atacanti. Lacatus iese la margine si-i explica ceva lui Radoi, care preda mai departe indicatiile în teren.

Tic-tac, tic-tac. Terenul se înclina spre poarta lui Zapata, dar rezistam. Apoi vine fluierul de final, lung, izbavitor, ca o borna a unui destin de învingator. Si imnul Ligii Campionilor, cu dedicatie speciala pentru Lacatus.

Un candidat le presedintia Americii, care tocmai pierduse, si-a calmat simpatizantii spunîndu-le: „Fiti linistiti, mîine dimineata, tot americani veti fi cînd va veti scula!”

Marius a dormit în sfîrsit bine. S-a trezit si el de dimineata acelasi. Oare? Nu cumva un pic mai antrenor? Parca asa se pare.