Se caută părţi bune. Găsitorului recompensă
Cam cu o oră înaintea startului meciurilor de la Berna şi Zurich, colegii de la „Marca” din Madrid m-au sunat ca să-mi pună cîteva întrebări în ceea ce priveşte echipa României. Deja calificată de pe prima poziţie, Spania urma să […]
Cam cu o oră înaintea startului meciurilor de la Berna şi Zurich, colegii de la „Marca” din Madrid m-au sunat ca să-mi pună cîteva întrebări în ceea ce priveşte echipa României. Deja calificată de pe prima poziţie, Spania urma să întîlnească locul secund din grupa nostră. Iar spaniolii mergeau pe mîna noastră, poate şi din dorinţa de a forţa norocul să nu le scoată în cale Italia. Ceea ce, ştim deja, se va şi întîmpla.
Foarte la obiect, oamenii mi-au cerut să le spun care ar fi părţile bune şi părţile rele ale echipei României. Am început cu părţile rele, că aşa sîntem noi românii, mereu punem răul înainte. Mi-au venit repede în minte:
– slaba capacitate de a genera ocazii de gol;
– mari probleme în jocul de construcţie, tranziţia de la faza defensivă la cea ofensivă făcîndu-se extrem de lent şi previzibil;
– forma slabă a lui Mutu, liderul echipei României, de la care se aşteptau atîtea, nereuşind absolut nimic, în afara unui gol făcut cadou de Zambrotta;
– forma şi mai slabă a lui Marica, titularul din preliminarii pe postul de vîrf;
– accidentarea lui Rădoi, om de bază la mijloc, ce a urmat celei a lui Ovidiu Petre;
– lipsa unor rezerve care să se ridice la înălţimea titularilor.
Am trecut la părţile bune. Prima care mi-a venit în minte, excelenta organizare în apărare. Şi apoi, pauză. „Mai eşti pe fir”, am auzit, Alberto, colegul spaniol, temîndu-se că s-a întrerupt legătura.
Nu se întrerupsese. Dar în afara de apărare, altceva la România nu văzusem. Cum era să-i spun eu lui asta? Aşa că am adăugat forma excelentă a lui Chivu, omul nostru număru unu, generozitatea la efort a majorităţii jucătorilor, relaţiile foarte bune existente în cadrul grupului.
Aici am întrerupt dialogul, promiţînd să mă mai gîndesc şi să revin. N-a mai fost cazul. Credeţi totuşi că aş mai fi putut adăuga ceva la punctele bune?