Tăcutul Donadoni
La conferinţa de presă de ieri, selecţionerul italian a vorbit mai puţin decît jurnaliştii prezenţi
Cu o faţă suficient de obosită şi o mină suficient de îngrijorată a apărut Roberto Donadoni la conferinţa de presă susţinută ieri la „Casa Azzurri” […]
La conferinţa de presă de ieri, selecţionerul italian a vorbit mai puţin decît jurnaliştii prezenţi
Cu o faţă suficient de obosită şi o mină suficient de îngrijorată a apărut Roberto Donadoni la conferinţa de presă susţinută ieri la „Casa Azzurri” de la Baden, locul aranjat de Federcalcio pentru ziarişti, cu tot confortul şi facilităţile necesare, demne toate de, totuşi, campioana mondială.
La raport
Conferinţa în sine n-a adus mari adevăruri. Nici n-ar fi avut cum, de vreme ce Donadoni a vorbit 20 de minute, adică aproape o treime din timp. În rest au vorbit jurnaliştii. Nu-i nici o exagerare, chiar aşa a fost. Scenariul se derula cam aşa: un reprezentant media punea mîna pe microfon, începea un scurt expozeu în care îşi manifesta regretul, dezgustul sau sila, după caz, pentru înfrîngerea cu Olanda, apoi, după ce făcea şi cîteva consideraţii, punea întrebarea. Cam după un minut şi ceva.
„De ce n-a jucat De Rossi?”, „De ce a jucat atît de slab Toni?”, „De ce a fost folosit acest sistem?”, „De ce a jucat Panucci fundaş central după ieşirea lui Materazzi?”, „De ce Zambrotta a început pe stînga?”, „De ce a jucat Di Natale titular şi nu del Piero?”, „De ce sînt jucătorii obosiţi?”.
Caută soluţii
Cam aşa s-a consumat tirul întrebărilor. Răspunsul selecţionerului era, de regulă, laconic, politicos, niciodată ofensiv, zgîrcit în cuvinte: „Nu mă aşteptam la flori după această înfrîngere, mă aşteptam să fie pomenit numele lui Lippi”. Am aflat că „întotdeauna fotbaliştii care n-au jucat erau mai potriviţi decît cei ce au fost în teren”, dar şi că „forma fizică a unora mai lasă de dorit”. Apoi că ‘la Toni s-a acumulat o stare de oboseală firească după un sezon încărcat”, iar „Di Natale e un jucător care a avut prestaţii notabile în campionat şi merita şansa de a fi titular”.
„N-am jucat rău”
Meciul cu România a fost atins, dar pasager. „Mă gîndesc să fac ceva schimbări, dar voi decide abia după ce voi vedea forma fiecăruia”. Apoi s-a revenit la eşecul de luni. Donadoni: „Dacă ne uităm pe statistică, se va vedea că n-am jucat aşa de rău. Am tras la poartă, am avut ocazii, puteam să marcăm şi noi”. La care, din sală, i s-a răspuns destul de clar: „Aşa o fi după statistică. Dacă ne uităm la tabelă, vedem 3-0 pentru Olanda”.