Marele cîştig al unei victorii

Marele cîştig al meciului cu Olanda nu-i neapărat victoria ori calificarea atît de probabilă. Ci altceva. După mulţi ani, românii şi-au amintit de echipa lor naţională. După mulţi ani, am încetat pentru o seară să mai fim stelişti, dinamovişti, rapidişti […]

Marele cîştig al meciului cu Olanda nu-i neapărat victoria ori calificarea atît de probabilă. Ci altceva. După mulţi ani, românii şi-au amintit de echipa lor naţională. După mulţi ani, am încetat pentru o seară să mai fim stelişti, dinamovişti, rapidişti sau ce vreţi dumneavoastră. Pentru o seară, am uitat de orgolii şi duşmănii. Pentru o seară, am fost împreună fericiţi, umăr lîngă umăr. Ne-am îmbrăcat cu toţii în galben, am ţinut pumnii, ne-am temut şi am răguşit pentru, hai s-o spunem!, cea mai importantă echipă din România. Echipa naţională. Ăsta e marele cadou pe care Mutu, Chivu, Goian şi toţi ceilalţi l-au făcut unei ţări care uitase ce frumos e să cobori în stradă şi să te bucuri pentru tricolor.

Sîmbătă seară, duminică, pe unde te-ai fi aflat nu se putea să nu auzi vorbindu-se despre „naţională”. Despre meciul de la Constanţa, despre vreme, despre golul din ofsaid al lui Goian, despre vedeta Mutu, căpitanul Chivu, eroul Goian ori strategul Piţurcă. Despre o mare victorie pe care românii o aşteptau de atîta vreme. Despre Europeanul ce va să vină. Se făceau planuri, calcule, se dezbăteau trasee. Austria şi Elveţia erau brusc atît de aproape de noi. Steaua, Dinamo, Rapid, Poli, CFR, Craiova, Vaslui au fost pentru un week-end doar borne pe harta fotbalistică a ţării. Sateliţi naturali care au orbitat în jurul planetei numită: Reprezentativa României.

Ar fi totuşi nedrept să trecem cu vederea peste un alt aspect important. Am beneficiat în aceste preliminarii de nişte arbitraje, din punctul nostru de vedere, excelente. Inclusiv, sau mai ales, cel de sîmbătă. Ce diferenţă între maniera în care am fost tocaţi mărunt în anii trecuţi şi felul cum am fost trataţi la Constanţa! Ceva s-a schimbat în relaţiile noastre cu FIFA şi UEFA. Iar pentru asta trebuie să-i recunoaştem meritele lui Mircea Sandu. Gazeta Sporturilor l-a criticat deseori pe Mircea Sandu pentru greşelile făcute şi a privit cu scepticism realegerea sa în fruntea Federaţiei. Trebuie acum să recunoaştem că, măcar din punctul de vedere amintit mai sus, Mircea Sandu e preşedintele care ne trebuie. Ce şi cum a făcut, nu-i treaba noastră şi nici n-ar trebui să ne intereseze. Importantă e finalitatea. Scopul scuză mijloacele, parcă aşa se spune, nu? Hai să nu fim atît de înguşti şi să insistăm pe ofsaidul lui Goian pentru că, sînt convins, acum 4 ani nimeni în Norvegia nu şi-a smuls părul din cap după penaltyul inventat împotriva noastră de Lubos Michel la Oslo, ori în Danemarca nimeni nu s-a lamentat după ce Urs Meier şi-a bătut joc de noi la Copenhaga. Cele două ţări şi-au văzut de treabă şi au mers mai departe. La fel trebuie să procedăm şi noi.

Cineva îmi spunea că Naşu’ are măcar un sfert din meritele acestei probabile calificări. E un punct de vedere. Poate exagerează, dar poate nu. În fond, căderea noastră a început după un penalty neacordat de Milton Nilsen la Ljubljana. De ce ar fi atît de rău ca renaşterea să apară dintr-un ofsaid nesancţionat?