Ultima aroganţă

Staţi liniştiţi, respiraţi! Nu e vorba de Gigi Becali. Nici de Hagi. Pentru ei, pentru ce s-a întîmplat la Steaua, avem destul timp să vorbim.

Subiectul e altul. Pentru că mai există pe lumea asta şi altceva în afară de […]

Staţi liniştiţi, respiraţi! Nu e vorba de Gigi Becali. Nici de Hagi. Pentru ei, pentru ce s-a întîmplat la Steaua, avem destul timp să vorbim.

Subiectul e altul. Pentru că mai există pe lumea asta şi altceva în afară de Gigi, Gică, Oli şi aşa mai departe. La lumea fotbalului mă refer.

E un mic cutremur în lumea fotbalului. Messi, Cristiano Ronaldo, Cesc Fabregas, Deivid, toţi trec, cu ale lor realizări pe teren, în plan secund. Jose Mourinho, cel mai cunoscut antrenor din lume, cel mai bine plătit antrenor din lume, „The Special One”, cum obişnuia să se autocaracterizeze, a plecat de la Chelsea. Şi n-a făcut-o, cum ar fi vrut, pe uşa din faţă.

Are acest gest o mică valoare de simbol. Banii nu contează întotdeauna. Şi, iată, nici măcar numărul lor. Mourinho a făcut ce-a vrut la Chelsea. A cheltuit din banii lui Abramovici fără să se uite, chiar cumpărînd imitaţii la preţ de aur. A reuşit doar în parte. Două campionate, ceva cupe, mult respect din partea adversarilor, destule critici. Liga Campionilor, adevăratul său obiectiv, a rămas neatins.

Arogant cum îl ştiam, Mourinho a făcut-o şi pe ultima. A demisionat prin SMS, în miez de noapte, cînd nimeni nu se gîndea la aşa ceva, cînd toate ziarele se pregăteau de culcare. Păstrîndu-şi aşadar aura de învingător, de om care are mereu ultimul cuvînt.

Ori poate că aroganţa i-a făcut-o Abramovici lui? Supoziţii, veţi vedea, sînt destule. E posibil. Un om care-şi lasă nevasta fără să se uite la 4 MILIARDE de euro doar pentru un capriciu mai tînăr şi mai proaspăt e în stare de orice.

Cine cui a făcut aroganţa chiar contează mai puţin. Importantă e consecinţa, ea rămîne. La fel şi senzaţia, de atîtea ori probată: ce mică-i distanţa de la glorie la dezastru!