Antrenori în oglindă
A fost aseară la Londra, dincolo de duelul celor 22 de jucători, duelul celor doi tehnicieni: Arsene Wenger şi Jande Ramos. Doi oameni atît de asemănători încît, exagerînd puţin, dar foarte puţin, dacă atunci cînd Ramos se uită în oglindă […]
A fost aseară la Londra, dincolo de duelul celor 22 de jucători, duelul celor doi tehnicieni: Arsene Wenger şi Jande Ramos. Doi oameni atît de asemănători încît, exagerînd puţin, dar foarte puţin, dacă atunci cînd Ramos se uită în oglindă îl vede pe Wenger. Arsenal şi Sevilla sînt două grupări ce trăiesc astăzi din imaginea antrenorilor. Nici una, nici cealaltă n-au în cîmp fotbalişti din prima linie. Arsenal a avut, pe Henry, dar cum a plecat la Barcelona trebuie să se descurce fără el. Sevilla n-a avut niciodată, dar nu s-a plîns.
Wenger şi Ramos au făcut din două echipe fără staruri două echipe frumoase, la care te uiţi mereu cu mare plăcere. Arsenal e prima în Anglia, Sevilla are maximum de puncte în Spania. Cum a fost posibil? Concepţia despre fotbal a celor doi antrenori se bazează pe grup, nu pe vedete. Un joc ofensiv, cu multe pase şi mobilitate. Mult credit acordat tinerilor, mai bine spus necunoscuţilor.
Un lucru îi leagă în principal pe cei doi: faptul că n-au fost, nici unul nici celălalt, mari fotbalişti. Probabil că nivelul la care au ajuns cînd erau jucători nu le-ar fi permis nici să viseze că vor ajunge la un Arsenal sau Sevilla. Ca să te impui într-un vestiar, neavînd trecut, eşti obligat să munceşti din greu, să studiezi, să aprofundezi, să înveţi zi de zi. Să te faci respectat.
Aseară, cei doi aproape că s-au anulat reciproc. Ştiau prea multe unul despre celălalt. A decis primul gol marcat dintr-o deviere. Apoi, totul a fost mai simplu.