De ce se bat pe Chivu

E din ce în ce mai prezentă în ultima vreme opinia că valoarea lui Chivu n-ar fi conformă cu sumele de bani vehiculate. Faptul că trei mari antrenori, Mancini, Rijkaard şi Schuster, toţi trei foşti imenşi fotbalişti, îl vor neapărat […]

E din ce în ce mai prezentă în ultima vreme opinia că valoarea lui Chivu n-ar fi conformă cu sumele de bani vehiculate. Faptul că trei mari antrenori, Mancini, Rijkaard şi Schuster, toţi trei foşti imenşi fotbalişti, îl vor neapărat pe Chivu ar trebui totuşi să-i facă pe cei ce gîndesc astfel să-şi schimbe părerea. Toţi oamenii au senzaţia că se pricep la fotbal, unii chiar se pricep, însă în nici un caz mai bine decît cei care-şi cîştigă existenţa din asta. Şi care judecă după alte aspecte decît cele văzute de restul la televizor.

Şi Inter, şi Real, şi Barcelona sînt echipe care atacă. Astfel că au nevoie de o bună ieşire a balonului din apărare. Spaniolii o numesc „salida”, plecare. Cu Chivu, lucrul ăsta e o garanţie. Mijlocaşii au certitudinea că vor primi baloane utile, verticale, pe poziţie viitoare şi nu vor mai fi nevoiţi să piardă fracţiuni de secunde pentru a le controla cum trebuie. Ceea ce de la Puyol, Canavarro ori Materazzi, buni fundaşi, puternici, dar cam atehnici, nu prea o au. Atacanţii au şi ei certitudinea unor „diagonale” precise, în fazele de contraatac.

Chivu, e clar, n-are contondenţa celor de mai sus. Poate nici viteza lor. Are însă alte calităţi, poate mai importante. Şi încă ceva. Dacă ne uităm pe lista fundaşilor din Europa, nu vom găsi mai mult de 5 valoroşi care să fie de picior stîng. De aceea Radu Ştefan e atît de urmărit.