Cînd se cumpără foame şi ambiţie
Henry a fost luat de Barcelona pentru a calma suporterii, dar şi pentru a crea o mai mare concurenţă pentru Ronaldinho, Eto’o şi Messi în atac. Se spune că atunci cînd Michelangelo, avînd numai 25 de ani, a terminat una […]
Henry a fost luat de Barcelona pentru a calma suporterii, dar şi pentru a crea o mai mare concurenţă pentru Ronaldinho, Eto’o şi Messi în atac. Se spune că atunci cînd Michelangelo, avînd numai 25 de ani, a terminat una din creaţiile sale celebre, „La Pieta”, i-a arătat opera maestrului său, Bertoldo. Care n-a primit-o cu prea mare entuziasm. „Ce n-am făcut bine?”, şi-a întrebat Michelangelo sfătuitorul. „N-ai făcut nimic rău, dar tocmai asta e problema”, i-a răspuns Bertoldo. „Dacă ai făcut aşa ceva la 25 de ani, lumea va aştepta mai mult de la tine şi nu se ştie dacă vei putea să reuşeşti”.
Cam acelaşi lucru s-a întîmplat cu Barcelona. Aproape a atins geniul fotbalistic în 2005-2006, dar n-a ştiut să gestioneze euforia şi a pierdut tot în sezonul ce a urmat. Michelangelo l-a contrazis pe Bertoldo. A mers mai departe, iar geniul său a dat umanităţii alte şi alte opere de referinţă, Capela Sixtină fiind doar una dintre ele. Cu transferul lui Henry, Barcelona încearcă să meargă mai departe pe drumul perfecţiunii. Sînt destui însă cei care se întreabă de ce a fost adus francezul de vreme ce catalanii contau în atac pe un trio formidabil, Messi-Eto’o-Ronaldinho.
Întîi de toate, fanii aveau nevoie repede de un nume greu, care să le aline nervii pricinuiţi de pierderea titlului. Faptul că au fost 30.000 de oameni la prezentarea francezului e o dovadă. În fond, Henry putea fi foarte bine prezentat şi peste o lună, la reunirea lotului. Dar, al doilea aspect, poate mai important, presa trebuia ţinută ocupată, ca să nu aibă timp de alte dezbateri, anchete ori dezvăluiri. Ieri a venit la rînd Yaya Toure, urmează alţii, poate Chivu, dar observaţi, într-un ritm bine pus la punct. Abia apoi va veni vacanţa.
Din punct de vedere strict fotbalistic, cel ce a stat în spatele deciziei lui Laporta este Johan Cruyff. Cunoscut sfătuitor al preşedintelui, Cruyff a fost cel ce l-a îndemnat, la fel ca-n 2004, să cumpere „foame”. Nu foame în sens fizic, ci foame de performanţă. După 3 campionate în umbra altora, după o finală de Ligă şi una de Mondial pierdute, Henry a fost luat pentru dorinţa lui de a arăta tuturor că nu e terminat. La fel s-a întîmplat cu un Zidane venit la Real Madrid în căutare de noi obiective, la 30 de ani, dar care a oferit lumii cele mai frumoase realizări ale carierei. Între Zizou de la Juve şi cel de la Real e o diferenţă colosală.
Dar Henry a mai fost luat cu un scop. Pentru a aduce un plus de ambiţie într-o echipă deja formată şi plină de staruri. Aici e o altă obsesie a lui Cruyff. Că starurile n-au concurenţă. Ele sînt staruri şi punct, trebuie să fie acolo, în teren, orice-ar fi, în orice formă proastă s-ar afla. Ei bine, Barcelona are acum concurenţă. Cu 4 megastaruri pe 3 posturi, mult mai interesante vor deveni antrenamentele, acolo unde Rijkaard va trebui convins. Iar atunci cînd unul dintre ei, cel care a început ca rezervă, va intra în joc, va mînca pămîntul alergînd, asta ca să nu mai vorbim că ceilalţi 3, titularii, vor face tot posibilul, prin joc, ca să nu fie schimbaţi. E ceea ce, respectînd proporţiile, a încercat, şi în bună măsură a reuşit, Mircea Rednic atunci cînd l-a adus la Dinamo pe Ganea în coasta unui cuplu Niculescu-Dănciulescu ce părea de neclintit.
Ca şi Rednic, Frank Rijkaard are cea mai grea misiune. Daţi-mi însă un antrenor care ar refuza-o.