Un gol degeaba

Se confirmă încă o dată tradiţia Ligii. Nici o echipă care a cîştigat trofeul n-a putut, din 1992 pînă azi, să-l apere cu succes şi în ediţia următoare. Ca un eficient produs de marketing ce în definitiv este, Liga Campionilor […]

Se confirmă încă o dată tradiţia Ligii. Nici o echipă care a cîştigat trofeul n-a putut, din 1992 pînă azi, să-l apere cu succes şi în ediţia următoare. Ca un eficient produs de marketing ce în definitiv este, Liga Campionilor îşi devorează an după an, sezon după sezon, regina. Cu unicul scop, nobil pînă la urmă, de a face loc alteia să se încoroneze. De data asta a fost rîndul Barcelonei. Care, văzută drept mare favorită, a spus stop încă din „optimi”.

„Cunoaştem totul despre Barcelona”, se lăuda Rafa Benitez înainte de meci. Şi i-a lăsat iniţiativa lui Rijkaard. „Lasă să construiască ei!”, parcă şi-a zis spaniolul, „că noi ştim ce avem de făcut”. „E foarte bine să joci împotriva cuiva care crede că le ştie pe toate, pentru că s-ar putea să-i fi scăpat ceva fără să-şi dea seama”, răspundea, într-un ton uşor ironic, imprudent totuşi pentru situaţia în care se afla campioana Europei. 1-2 pe „Camp Nou” şi o singură speranţă: o zi mare pe care s-o prindă Ronaldinho şi compania.

Deşi avea nevoie măcar de două goluri, Barcelona n-a prea trecut centrul terenului în primul sfert de oră, iar apoi, pînă la pauză, în ciuda posesiei superioare, n-a tras nici măcar un şut pe spaţiul porţii lui Reina. Ocaziile au fost numai de partea gazdelor, Riise avînd rolul principal, cu un şut puţin pe lîngă, altul în transversală şi o lovitură de cap scoasă de Puyol de pe linia porţii. Apoi Sissoko a izbit şi el transversala, de la 40 de metri, în urma unei gafe a lui Valdes, care i-a cam îngropat pe catalani în tur. A avut mai mult noroc de data aceasta.

Aceleaşi coordonate şi după pauză. Barcelona juca incredibil de lent, parcă nerealizînd că timpul nu are răbdare. Acea doză de narcisism fotbalistic, prezentă în tot sezonul, reapăruse. „Sîntem prea buni, cine să ne oprească?”, parcă-şi ziceau starurile catalane, considerînd probabil că victoria ar trebui să vină de la sine. Într-un tîrziu, Ronaldinho a ieşit la rampă, dar faza sa, superbă, s-a terminat în bară, la aceeaşi poartă cu ratările gazdelor din prima parte.

Poate că dacă Ronaldinho marca, altfel se scria istoria. Aşa, zidul gîndit de Rafa Benitez, cimentat şi de ploaia căzută peste Liverpool, nici nu s-a clătinat. Benitez, un antrenor din aceia care nu se omoară după spectacol, dar care adoră meciuri precum cel de aseară. Decise prin tactică, nu prin talent. Cînd a plecat de la Valencia, nu l-a regretat nimeni, deşi cîştigase un campionat şi o Cupă UEFA. Chestie de gust. S-a dus la Liverpool şi a luat Liga.

Cînd nimeni nu se mai aştepta, Gudjohnsen a deschis scorul. Serviciul i-a aparţinut lui Xavi, dar a venit cam tîrziu. În 15 minute nu mai puteau repara catalanii ce au stricat în tur. Mai ales cînd jucau 11 contra 45.011.