“This is Anfield”

Pe 1 septembrie 1892, Liverpool juca prima sa partidă pe „Anfield”, un „amical”, 7-1 cu Rotherham. Nimeni nu visa pe atunci cîtă faimă va cîştiga de-a lungul anilor arena care, la vremea aceea, număra 8.000 de locuri.

După Sir Bobby […]

marți, 6 martie 2007, 2:07

Pe 1 septembrie 1892, Liverpool juca prima sa partidă pe „Anfield”, un „amical”, 7-1 cu Rotherham. Nimeni nu visa pe atunci cîtă faimă va cîştiga de-a lungul anilor arena care, la vremea aceea, număra 8.000 de locuri.

După Sir Bobby Robson, „una dintre cele mai frumoase experienţe pe care o poate trăi un fotbalist este de a juca pe Anfield Road„. Într-adevăr, e una dintre construcţiile ce au făcut istorie în fotbalul mondial. Încă de la intrare, prin poarta „Shankly”, un omagiu adus primului mare manager al lui „The reds”, pînă la pătrunderea pe gazon, cu 44.000 de oameni cîntînd „You’ll never walk alone”, universalul imn al lui Liverpool, totul conţine o componentă emoţională extrem de ridicată.

Pe lîngă „Shankly gate”, găsim, din păcate, şi „Hillsborough memorial”, în amintirea celor 96 de suporteri ai lui Liverpool, care pe 15 aprilie 1989 au murit striviţi în timpul unui meci de Cupă cu Nottingham Forest, cînd o tribună s-a prăbuşit. Sînt trecute numele celor ce şi-au pierdut viaţa, există o candelă mereu aprinsă, semnificînd că nu vor fi uitaţi niciodată, iar zilnic sînt destui cei care, apropiaţi, cunoscuţi ori simpli cetăţeni, vin special la „Anfield” şi pun flori. Merită amintit că cel mai tînăr dintre cei decedaţi, John-Paul Gilhooley, avea doar 10 ani şi era văr primar cu Steven Gerrard, actualul căpitan al echipei.

În onoarea lui Bill Shankly s-a ridicat o statuie de bronz cu următorul mesaj: „Made the people happy” („A făcut lumea fericită”). Pe lîngă titlurile cucerite de el între 1959 şi 1974 (s-a retras din proprie iniţiativă pentru a sta mai mult timp lîngă soţia sa, Ness) şi de jucătorii descoperiţi de el, care mai tîrziu au cucerit 4 Cupe ale Campionilor, vor rămîne mereu vii frazele memorabile rostite. „La Liverpool există două mari echipe: Liverpool şi rezervele lui Liverpool”, „Mingea nu trebuie să obosească niciodată”, „Primul e primul, al doilea e nimeni”, ori, cea mai populară dintre toate, „Fotbalul nu e o chestiune de viaţă şi de moarte, e mai mult decît atît”.

Vestiarele, neschimbate de la inaugurare deşi modernizate de cîteva ori, sînt unice în dimensiunile lor destul de reduse, mai ales pentru timpurile actuale. Cînd jucătorii lui Liverpool intră pe uşă descoperă mesajul: „Coming together is a beginning, keeping together is a progress, working together is a success” (Să vină împreună e un început, să rămînă împreună e un progres, să muncească împreună e un succes). La fel de cunoscută e şi „Boot Room”, „camera ghetelor”, unde legendari antrenori se adunau pentru a gîndi tactica, transformată acum în sală de presă.

La fel de legendară e şi inscripţia „This is Anfield”, pe care jucătorii o văd înainte să iasă pe teren astfel ca, spunea Shankly „jucătorii noştri să-şi amintească pentru cine joacă, iar adversarii pe cine au împotrivă”. Sau „Main Stand”, tribuna principală, construită în 1895, remodelată în anii 70. Dar şi tribuna „The Kop”, una dintre cele mai zgomotoase, ridicată în onoarea soldaţilor „Regimentului Liverpool”, căzuţi pe muntele Spioenkop, în Africa de Sud, în timpul Războiul burilor, în anul 1900.

Pentru „Anfield” însă au mai rămas cîteva luni de viaţă. Liverpool ridică un stadion nou, cu 60.000 de locuri, „Adidas Arena”, de 5 stele, ce va putea găzdui şi finale de cupe europene. Suporterii însă nu sînt toţi de acord. „Pentru noi e ca un templu, e ceva fără egal”. De aceea pesemne conducerea lui Liverpool a decis să nu scoată bani din vînzarea terenului pe care e construit stadionul, să nu-l dărîme, ci să-l lase aşa, ca un loc de aducere aminte. Pentru că, aricum am lua-o, „Anfield” rămîne unic.

Ceea ce aţi citit mai sus s-a inspirat din mai multe reportaje apărute în presa spaniolă, înaintea meciului pe care Barcelona îl joacă împotriva lui Liverpool, pe legendara arenă. Alte comentarii fiind de prisos, merită menţionată doar simplitatea mesajelor. Mă întreb numai ce s-ar spune la noi despre o statuie cu incripţia „a făcut lumea fericită”, ori ce reacţii s-ar stîrni o frază de genul „Să vină împreună e un început, să rămînă împreună e un progres, să muncească împreună e un succes” descoperită în vestiarul unei echipe româneşti.