În loc de 10-0 a fost 0-0
Cei ce au avut posibilitatea să urmărească vineri seară, pe Sport 1, meciul pe care Benfica l-a disputat, în campionat, împotriva celor de la Boavista trebuie că şi-au făcut, ca şi mine, de foarte multe ori semnul crucii.
Să mă […]
Cei ce au avut posibilitatea să urmărească vineri seară, pe Sport 1, meciul pe care Benfica l-a disputat, în campionat, împotriva celor de la Boavista trebuie că şi-au făcut, ca şi mine, de foarte multe ori semnul crucii.
Să mă explic. S-a jucat pe „Da Luz” din Lisabona, în faţa a 55.000 de spectatori, într-o atmosferă fantastică şi s-a terminat 0-0. Dar nu aceste aspecte m-au făcut să am reacţia despre care v-am amintit. Ei bine, rar mi-a fost dat să văd o asemenea derulare a ostilităţilor. Benfica a jucat senzaţional, fantastic, şi-a dominat adversarul de o manieră colosală, dar pur şi simplu n-a putut introduce mingea în plasă. Dacă s-ar fi terminat 10-0 nu s-ar fi mirat nimeni, iar Dragoş Bocanaciu, cel care a comentat meciul pentru Sport 1, îmi poate fi martor. Timp de 90 de minute, Boavista a intrat de maxim 10 ori in careul gazdelor, iar portarul Benficăi, Quim, n-a fost nici măcar o dată întrebuinţat.
În schimb Benfica a ratat din toate poziţiile, din afara careului, din careul mare, din careul mic, de la 4 metri, de la doi metri, chiar şi de pe linia porţii. A trimis de cel puţin 5 ori mingea în bară, de vreo 3 ori a ratat chiar cu poarta goală, iar portarul Boavistei, William, a scos şi el miraculos de cîteva ori făcînd probabil meciul vieţii. Ba la un moment dat, prin minutul 60, după ce Luisao trimisese cu capul în stîlpul porţii sale, goal-keeperul camerunez în vîrstă de 38 de ani, a început să rîdă de-a dreptul, amuzat pesemne de norocul chior pe care echipa sa îl are. Asta în vreme ce jucătorii Benficăi, antrenorul Fernando Santos şi suporterii din tribune mai că-şi smulgeau părul din cap de nervi.
Altfel, aşa cum am spus la început, Benfica a jucat strălucitor pe alocuri şi, chiar dacă nici un meci nu seamănă cu altul, mi-e sincer teamă pentru Dinamo. Combinaţiile în care intrau Rui Costa, Simao, Nuno Gomes, Nelson, Karagounis, Katsuranis, inclusiv noua achiziţie Derlei, îi lăsau de cele mai multe ori fără replică pe cei de la Boavista, o umbră a echipei ce altădată lupta pentru titlu.
La meci au fost Mircea Rednic şi Răducioiu şi probabil că au văzut ce era de văzut. Un lucru e însă foarte clar: deşi acest 0-0 poate induce o altă impresie, să nu ne lăsăm păcăliţi. Benfica e o superechipă, care vineri a avut un ghinion incredibil. Trebuie să sperăm doar că nu şi-au consumat porţia de neşansă cu acest prilej.