La moartea lui Chauncey Hardy
De cîteva zile, pe TV şi pe net rulează un videoclip, care ne emoţionează peste măsură. E o reclamă, la „Cosmote”, se numeşte „Fluturele”, cea cu tatăl înţelept şi fiul mult prea ocupat, care stau unul lîngă altul pe o […]
De cîteva zile, pe TV şi pe net rulează un videoclip, care ne emoţionează peste măsură. E o reclamă, la „Cosmote”, se numeşte „Fluturele”, cea cu tatăl înţelept şi fiul mult prea ocupat, care stau unul lîngă altul pe o bancă în parc. Bătrînul întreabă nevinovat, tînărul răspunde nervos. O ştiţi!
Reclama ne impresionează pentru că ne regăsim în ea, conştientizînd greşelile noastre şi ale celor dragi nouă; „Ni se oferă atît de mult timp să vorbim, dar nu găsim suficient timp să ascultăm”, e mesajul final.
Ieri, un tînăr de 23 de ani a fost omorît în bătaie şi tot ce găsim de cuviinţă să facem e să ne emoţionăm cu talent, doar la asta ne pricepem noi cel mai bine! Lăcrimăm la TV, postăm linkuri pe Twitter şi scriem în română pe Facebook mesaje înduioşătoare încheiate englezeşte cu RIP – „Rest in Peace”. Asta ar trebui să vadă lumea întreagă, cît de sensibili, empatici şi generoşi sîntem noi!
Mesajul însă e ipocrit! Dacă vrem să facem ceva care într-adevăr să conteze, în memoria lui Chauncey Hardy şi pentru noi, deopotrivă, ar trebui să avem curajul să schimbăm, totuşi, ceva. Spre exemplu… RECLAMA, măcar! Aşa:
Un alt tată – oricare, lînga un fiu – noi. Pe fundal, muzică lacrimogenă, în surdină.
Tatăl: Ce-i ăsta?
Fiul: E un interlop.
Tatăl: Ce-i ăsta?
Fiul: Ţi-am mai spus. E un interlop!
Tatăl: Ce-i ăsta?
Fiul: De ce faci ASTA??? E un interlop!!! CE NU INŢELEGI???
Tatăl lasă trist capul în jos şi îi înmînează jurnalul: Cu voce tare!
Fiul îl ia şi citeşte cu voce tremurîndă: Astăzi, fiul meu a împlinit 3 ani. Am fost împreună în oraş, unde a văzut un interlop. M-a întrebat de 21 de ori ce este şi i-am răspuns de fiecare dată că este un interlop. Îmbrăţişîndu-l şi iubindu-l mai mult, de fiecare dată!
Pentru că oricînd îl pot pierde, nu se ştie niciodată cînd ăştia lovesc! Ce nu-i pot explica e de ce eu şi cei din generaţia mea nu facem NIMIC. Din păcate, peste ani, nici el nu-mi va putea explica mie. Nu-i trist?
În memoria lui Chauncey Hardy, sportiv american ucis de laşitatea românilor, în patria lor!
…. «România, brand de ţară»… THE END!
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Toate articolele