Gigi îl face praf pe Lăcă după finala de la Sevilla
Seara de 7 mai 1986, ziua care zguduie din temelii Europa. O echipă românească învinge la penalty-uri Barcelona la ea acasă şi cucereşte Cupa Campionilor Europeni. La GSPTV intră cu scîrţîit patronul Stelei.
– Ce-ar mai fi de spus, domnilor? […]
Seara de 7 mai 1986, ziua care zguduie din temelii Europa. O echipă românească învinge la penalty-uri Barcelona la ea acasă şi cucereşte Cupa Campionilor Europeni. La GSPTV intră cu scîrţîit patronul Stelei.
– Ce-ar mai fi de spus, domnilor? Ce-ar mai fi de spus? Samuilăăă, nebunuleeee, ai văzut? TOCANĂ-TOCANĂ-TOCANĂ, ăsta e Gigi Becali! Am umilit Barcelona la ea acasă, numai un om însemnat putea face asta.
– Sau echipa.
– Ce echipă, mă? Care echipă? Meritul e 50% al lui Ienei şi 50% al lui Halagian, dar cel mai mare merit e al meu, ai înţeles?
– Dada, felicitări…
– Auzi la ăsta, felicitări. Băbăiatuleee, tu eşti tralala? Felicitări spui cuiva care se mărită, care se însoară, eu am cîştigat Cupa Campionilor Europeni, tată! Să ştie toată Europa cine e Gigi Becali, da!? Cel mai mare conducător din fotbalul mondial galactic. Putea Copos să facă asta?
– Nu.
– Borcea putea?
– Nu.
– E, Gigi Becali a putut. Pentru că de ce. Sînt prea mare strateg eu. Am adus glorie şi faimă României, asta am făcut.
– Apropo, Duckadam a fost excepţional…
– Duckadam a fost excepţional? Mă, pînă la urmă, vrei să-ţi spun ceva? Un penalty nu se apără, un penalty se ratează. Şi ştii de ce au ratat ăia? Pentru că Dumnezeu îl iubeşte pe Gigi Becali, d-aia! Sînt prea suflet bun ca să-mi fi dat El mie o palmă chiar în ziua de Paşti.
– Dar nu e Paştele azi!
– Nu e, mă, dar aşa simt, am făcut şi eu o metaforă. Pentru că de ce, eu în fiecare zi mănînc carne de miel.
– Am inţeles. Altceva?
– Brînză. Io fără asta la masă nu pot!
– Nu, nu, la meci mă refeream. De cine v-a plăcut cel mai mult?
– Toţi mi-au plăcut, mai puţin ăsta de pe dreapta, cum îi zice, Lăcătuş! E suflet bun, are inimă, își dă viața pe teren, dar n-are minte.
– Dar cum puteţi să…
– Băbăiatule, vrei să-ţi spun ceva? La Steaua nu se poate aşa, tată! Am văzut acu` o statistică pe GSP, ăsta n-a dat nici un şut pe poartă. Da`ce zic eu pe poartă, că el n-a tras nici în pomi. Nici un şut, mă, nimic. Şi driblinguri două, atît! Păi cum, mă, tu eşti Fiară şi te plimbi pe teren? Norocu lui ştii care e? Că sînt prea fericit io acu, altfel, LA REVEDERE, tată! Ştii cîte schimbări de ritm a avut? Că scrie aici, na!
– Cîte?
– Una. Atît! Una tot meciul. Cum, mă, să stai în teren 90 de minute şi tu să nu schimbi ritmu? Că şi la nuntă cînd te duci mai schimbi. O horă, un blues, o manea, el nimic. Păi tu-ţi dai seama că ăsta la nunţi stă numai pe scaun?
– Dar a marcat la penalty-uri…
– Bine, mă, şi ce vrei să fac io acu? P-aia o dădeam şi eu, golu`ăla. Nu înscriam eu de la 11 metri? PAC, concentrare – PAC, şut – PAC, avînt!
– Invers.
– Cum invers? PAC avînt – PAC şut – PAC concentrare? Haha, tu n-ai jucat fotbal în viaţa ta, de ce stau eu de vorbă cu tine nu ştiu! Habar n-ai! Ştii ce făceam eu cînd se pregatea el să tragă?
– Ce?
– Mă rugam, asta făceam. N-o da, Doamne, în bară! Şi Dumnezeu n-a dat-o! Că de pe urma lu Lăcătuş… Sau a lui Boloni, care a pierdut 40 de mingi. Dar aşa păţeşti dacă nu-ţi faci echipă numai cu români. Păi cum, mă, io bag milioane şi stau cu emoţiile astea? Dar ştiu ce-i fac lui Lăcătuş.
– Ce?
– Îl pun antrenor, şi-l dau afară. Iar îl pun, iar îl dau afară. Să vadă şi el cum e.
– Dar de Piţurcă v-a plăcut?
– De Piţurcă da, ăla e fotbalist!
– Dar nici el n-a dat nici un şut pe poartă.
– Bine mă, dar măcar el a dat cu capul. Te uiţi şi tu pe statistică? Cîte scrie acolo că a dat?
– Trei.
– Păi vezi? Şi ce mai zice la el acolo?
– Accelerari. ZERO.
– Păi foarte bine. Ce accelerări, sîntem la curse, unde sîntem!? Aici e fotbal, tată, nu Formula 1! Bravo lui! Hai ceau, la revedere! Să nu uitaţi să mă aşteptaţi la aeroport. Ceeeel mai mare conducătoooo…..tiiit…tiiiiit…tiiiit……