Mircea Sandu se va răzbuna pe Răzvan

Tot ce se întîmplă în fotbalul ăsta de astăzi, toate manevrele şi toate lucrurile cărora nici măcar noi, ca jurnalişti, nu le găsim înţelesul, se întîmplă din cauză că tot noi, ziariştii care mai sîntem astăzi, n-am fost în stare […]

Tot ce se întîmplă în fotbalul ăsta de astăzi, toate manevrele şi toate lucrurile cărora nici măcar noi, ca jurnalişti, nu le găsim înţelesul, se întîmplă din cauză că tot noi, ziariştii care mai sîntem astăzi, n-am fost în stare timp de 20 de ani să eliberăm fotbalul de două personaje care l-au schilodit : Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir. Ambii şi-au creat două armate de slugi credincioase. În fapt, un sistem bolnăvicios din care nu poţi să mai ieşi o dată ce ai intrat. Sau dacă ieşi fără ca vreunul din ei să-ţi dea voie, îţi rişti cariera sau măcar trebuie să plăteşti un tribut naşului Sandu sau lui Dragomir.

Sînt informaţii în piaţă care spun că Răzvan Lucescu a făcut o mare greşeală că l-a refuzat pe Mircea Sandu. Sandu care prin intermediari i-ar fi transmis: „E mai bine pentru el să se întoarcă şi să facă deplasarea cu echipa în Brazilia. Să fie atent la ce face, pentru că tot în fotbalul ăsta rămîne”. Tradus înseamnă: „Fă ce-ţi spunem noi, pentru că de noi depinzi şi la Rapid. De arbitrii noştri, de regulile noastre de la Ligă, de comisiile noastre şi aşa mai departe”. Dacă e aşa, mafia instalată de 20 de ani în fotbalul românesc ameninţă şi-şi desfăşoară acum activitatea pe faţă. Direct. Fără scrupule. Imediat după meciul cu Bosnia de la Zenica, Sandu l-a umilit pe Răzvan. Cu declaraţiile pe care le-a dat despre selecţioner. Declaraţii fără precedent ale lui Sandu către un antrenor pe care l-a avut sub contract. Era clar că-l vrea plecat . Orice om ar fi zis atunci: „Plec. Îmi dă direct în moalele capului. Ce nu înţeleg? Trebuie să-mi dau demisia. Să plec!”. Numai că Răzvan n-a făcut gestul ăsta. A vrut să joace o carte superspectaculoasă, dar şi periculoasă. Şi i-a zis de acum o lună şi ceva lui Mircea Sandu: „După meciul cu Bosnia de la Bucureşti, plec! Indiferent de rezultat”. Se gîndea că poate învinge Bosnia. A crezut în asta şi a cîştigat. Şi a mai demonstrat un lucru. Că vrea să stea drept  şi să iasă din sistemul murdar al lui Mircea Sandu cu capul sus, nu cocoşat. Fără să-i fie frică. Chiar dacă naşu’ Sandu s-a simţit ofensat. Uitase, probabil, cum îşi călcase în picioare antrenorul naţionalei cu o lună înainte.

Duplicitarii
Mai e ceva legat de fostul antrenor de la lot. Am văzut, citit şi ascultat multe comentarii legate de faptul că Răzvan nu trebuia să plece de la echipa naţională. Eu cred însă că o probă mai mare de caracter nu a dat pînă acum nici un antrenor în România. Recunosc că au fost momente în care şi eu l-am criticat pe Răzvan Lucescu, dar niciodată nu i-aş fi putut cere, ca suporter al echipei naţionale, să rămînă la echipă dacă acum două luni aş fi urlat pe la televizor: „Să plece! Să ne lase! Nu e antrenor!”. De ruşine n-aş fi putut să fac asta. Din conştiinţă şi din principiu. Pentru că, de fapt, asta a reuşit Răzvan Lucescu cu rezultatul contra Bosniei: să scoată la suprafaţă jigodismul foştilor lui şefi. Duplicitatea unor jurnalişti şi a unor tabere care fac jocuri în fotbalul românesc. Acum, Răzvan Lucescu v-a lăsat în pace, dar doar după ce v-a demonstrat cine e. Domnule Sandu, nu mai faceţi acum un nou pas greşit! Nu fiţi răzbunător, lăsaţi-l să-şi facă meseria pentru că după o perioadă, nu prea lungă, vă asigur că va deveni din nou singura soluţie adevărată pentru echipa naţională. Vom avea nevoie de el. O să vedeţi!