Înzăpezit de voie: Robert Falcon Scott
În timp ce unii se ascund în case pe timpul anotimpului rece sau migrează spre ţări calde, alţii se îndreaptă de voie şi nesiliţi de nimeni spre Marele Alb sau “The Great Alone”. Unul dintre ei a fost exploratorul Robert […]
În timp ce unii se ascund în case pe timpul anotimpului rece sau migrează spre ţări calde, alţii se îndreaptă de voie şi nesiliţi de nimeni spre Marele Alb sau “The Great Alone”. Unul dintre ei a fost exploratorul Robert Falcon Scott, cunoscut de lume drept Căpitanul (Brav, aş adăuga) Scott.
După expediţia norocoasă “The Discovery Expedition” la începutul anilor 1900, acesta şi-a mai încercat norocul pentru a doua oară, câţiva ani mai târziu, într-o călătorie care s-a dovedit a fi ultima din viaţa acestuia. Deşi acum este privit ca un om onorabil “căzut la datorie”, în trecutul nu foarte îndepărtat caracterul şi competenţa sa au fost puse la îndoială; din cauza lor ar fi survenit moartea sa şi a celorlalţi patru camarazi.
Această călătorie a fost totodată o cursă contra cronometru cu norvegianul Amundsen pentru cucerirea Polului Sud. Scott a luat cu el sănii şi câini, cât şi cai (aleşi la întâmplare, Scott neavând niciun fel de experienţă în privinţa deplasării cu cai în zonele arctice)şi vehicule care puteau fi împinse de oameni. Ghinionul l-a urmat îndeaproape pe explorator: din cauza vremii nefavorabile, a lipsei de experienţă, a ordinelor contradictorii date, sănii au fost pierdute, caii au murit iar avansul lui Amundsen a crescut considerabil.
Deşi în ianuarie 1912 Căpitanul a atins Polul Sud împreună cu echipa sa, acum de patru oameni (restul se întorseseră spre casă), Amundsen i-o luase înainte cu 5 săptămâni. “Toate visele de peste zi au dispărut”.
Pe 29 martie Scott a decedat, ultimul din cei cinci. Ultimul său mesaj: “Ne-am asumat nişte riscuri, despre care ştiam că există; lucrurile nu au ieşit în favoarea noastră, nu putem să aruncăm vina pe nimeni, decât să ne înclinăm în faţa Providenţei, determinaţi să dăm ce e mai bun din noi până la final…Dacă am fi supravieţuit, aş fi avut de spus o poveste despre puterea, rezistenţa şi curajul camarazilor mei care ar fi îmblânzit inima oricărui britanic. Aceste câteva cuvinte şi corpurile noastre stau în locul acelei poveşti, dar sigur, cu siguranţă, o ţară minunată şi bogată ca a noastră va avea grijă de cei care depind de noi în lipsa noastră”.
În anii care au urmat tragediei, peste 30 de monumente au fost ridicate numai în Marea Britanie pentru a le comemora moartea şi 5,5 milioane lire sterline au fost donate familiilor celor decedaţi.
Călătoria sa extraordinara şi moartea sa neaşteptata nu au fost uitate. Numai ce zilele trecute librăria mea preferată, Anthony Frost, a rezervat un loc pentru albumul fotografiilor pierdute şi recuperate ale Căpitanului Scott din acea perioadă;o parte dintre ele pot fi văzute pe Timp Liber.
Erou sau arogant iresponsabil?