Arhiva

Toate articolele
Cele mai noi articole de Arhiva
De cînd îl știu

Vara lui 1987. Radio București difuza lunea o emisiune de sport, “Magazin sportiv”, o retrospectivă a săptămînii precedente. Acolo, de ceva vreme, Ovidiu ținea o rubrică. În vara aceea, după Wimbledon, a recitat, cu vocea sa joasă și gravă, o […]

...

Ponta a vrut să se folosească de imaginea lui Halep în campanie, dar ea l-a refuzat

Mai întîi știrea, fără comentariu. În perioada 2-16 noiembrie, prim ministrul Victor Ponta a făcut presiuni la Simona Halep pentru un meci de imagine. Schimbul de mingi ar fi urmat să aibă loc la clubul Stejarii, care aparține omului de […]

...

Reunirea de la Rahova

Ieri, de ziua lui Gică Popescu, Hagi i-a strîns și au mers la Rahova. Pe Stelea și pe Didi, pe Dumitrescu, pe celălalt Ilie, „Cobra”, pe Gâlcă, pe Gabi Balint. Plus Chivu, cel care va putea spune peste ani că […]

...

Revoluție în fotbal declanșată de comentatorii TVR! » Iată 10 informații care vor bulversa Universul :)

FIFA a decis să-i introducă pe cei 8 comentatori TVR în albumele Panini. Mario Balotelli a anunțat pe Twitter că oferă 4 Bocanaci și 3 Mihoci pe un Șelaru. Celebrul comediant american Dave Chappelle a declarat că a ajuns la […]

...

Ion Țiriac, bomba nucleară și o demonstrație de meserie

Sînt 12 ani de atunci. Un interviu cu Ion Țiriac pe tema finalei de Cupa Davis cu SUA, cea de la București, din 1972. Bogdan Enoiu și trupa sa de la McCann au organizat atunci un eveniment superb, „Rejucarea unui […]

...

Crăciunul ca tratament

Ne întoarcem în familii după un an în care am fost propovăduitori tăcuți ai rutinei sfîșietoare, închinată supraviețuirii și pe care fericiri de împrumut ne-o cîrpesc zilnic. Ne înconjurăm de prieteni sau ne ascundem în singurul cuibar în care sportul, […]

duminică, 25 decembrie 2011, 1:57

Ne întoarcem în familii după un an în care am fost propovăduitori tăcuți ai rutinei sfîșietoare, închinată supraviețuirii și pe care fericiri de împrumut ne-o cîrpesc zilnic. Ne înconjurăm de prieteni sau ne ascundem în singurul cuibar în care sportul, dramele și victoriile lui, valorează acum mult mai puțin decît nuca din cozonaci. Familia.

Toate faulturile par astăzi inutile, toate offside-urile devin derizorii, nici un cartonaș galben nu ne trezește așteptarea celui de-al doilea, pentru echipa adversă. Bărbați ursuzi, cerberi pentru o telecomandă, o noapte în pub, o seară pe stadion.

Pe ecrane, reportaje cu sportivi în vogă tăind porci, mestecînd șorici sau dansînd cu șampanii în mînă. Președinți de club în vile somptuoase, colindători muți cerșind mai natural ca niciodată. Încă un episod din combinația, stingheră pentru mine,  sport – Crăciun – reportaj.  Un fel de piftie cu bucăți de portocală și gust de caltaboș.

Tocmai de-aceea, pentru noi e rugămintea aceasta: pentru cei care în aceste zile “tratăm” cu familie și bucurie adevărată duzina de luni în care ne-am agitat, am răbufnit și ne-am resemnat pentru mingea de fotbal, de baschet, pucul, racheta, spada sau mănușa de box.

Să ne întoarcem cu gîndul, o secundă,  spre marii sportivi care petrec singuri și bătrîni acest Crăciun. Să ne amintim un sfert de clipă de ce-am pierdut veritabil în sport și de ce n-am avut timp să prețuim.

Poate părea prea mult pentru foarte mulți. Dar e și un răspuns la piftia despre care vorbeam.

Crăciun fericit!

Comentarii (5)Adaugă comentariu

vali roman (4 comentarii)  •  25 decembrie 2011, 23:20

… si sa ne intrebam cat timp oare mai avem ca sa-i privim in ochi (si din ce unghi) ?

McAnton (7 comentarii)  •  26 decembrie 2011, 8:15

Un articol sensibil spre remarcabil , de citit langa semineul asteptat un tur si retur in aceasta explozie de evenimente sportive in care fotbalul ramane rege . Ou sont les neiges d’antan cand alergam pe dealuri sa prindem bulgarii . Sau ungurii . Sau sarbii .

cineva (7 comentarii)  •  26 decembrie 2011, 10:43

Bunul simt ca paradox intr-o lume de doua parale. Un articol de bun simt face cat 100 de barfe ambalate pretios- si mincinos- in ambalaj de „jurnalism de investigatie”. Domnule Berceanu: iti zic multumesc si iti urez la mai multe texte ca acesta. Ma intreb insa cat o sa rezisti printre „profesionistii” din redactie.

caine rosu 18 (33 comentarii)  •  27 decembrie 2011, 10:48

Felicitari si, inca o data, Sarbatori fericite! Tine-o tot asa si la anul! LA MULTI ANI!

alabala (1 comentarii)  •  3 ianuarie 2012, 17:03

Sefu’, ai cantat Imnul Secuiesc la ora 01.00 ora bukurestiului?

Comentează