De ce iubim Barcelona
Pentru că joacă fotbal şi rîde. Pentru că îl are pe Messi. Şi pe Guardiola. Şi, poate, pentru că au jucat acolo Hagi şi Gică Popescu „Gazzetta dello Sport” de ieri, adică de „domenica”, deschide cu Guardiola aruncat pe braţe […]
Pentru că joacă fotbal şi rîde. Pentru că îl are pe Messi. Şi pe Guardiola. Şi, poate, pentru că au jucat acolo Hagi şi Gică Popescu
„Gazzetta dello Sport” de ieri, adică de „domenica”, deschide cu Guardiola aruncat pe braţe de ai lui. În rest, toate ziarele, inclusiv „L’Equipe”, urlă pe toată pagina 1 şi pe toate coloanele cu poze şi titluri pe Messi. Ca unul care l-am prins pe Diego Armando Maradona cu antena pentru sîrbi, încă mai sînt convins că „El Pibe” a fost cel mai mare. Deşi trag cu ochiul pe „Official Programme” şi văd că Lionel va face pe 24 iunie abia 24 de ani. Totuşi, la 26 de ani, Diego era campion al lumii, trăgînd după el, în Mexico ’86, toată echipa Argentinei!
Discuţia nu e neapărat despre Messi. Ci despre Barcelona. „Ştiu că vor avea 70 sau 75 la sută posesia mingii. Important ce vom face noi cu restul de 25 sau 30 la sută”, a spus Alex Ferguson înaintea finalei. Pînă la urmă, posesia a fost chiar mai mică. 63% la 37%, dar asta s-a datorat probabil şi finalului de meci, cînd spaniolii se gîndeau mai degrabă la cine va ridica trofeul, decît ce mai pot schimba Rooney sau Giggs.
Pe ambele peluze ale arenei pictate din scaune şi fotolii roşii, scrie, cu litere negre şi umbre albe „Wembley”. În peluza ocupată de galeria Barcelonei, cea din spatele porţii la care catalanii au dat golurile doi şi trei, adică ale triumfului, ce potrivire!, înaintea meciului se putea citi, ca un mozaic, „We love Wembley”. Barcelona iubea Wembley-ul, cum ar veni, marcînd prin plăcuţe aşezate pe scaune, iubirea faţă de un loc în care Dream Team-ul lui Cruyff cucerea Cupa Campionilor în ’93.
La final, cînd fanii catalani au plecat, a rămas doar „Wembley”. Semn că dedicaţia de dragoste fusese aplicată doar pentru o seară, din plăcuţe, aşezate atent pe mozaicul fotoliilor. În locul suporterilor Barcelonei, aş fi schimbat, măcar pentru o noapte, din „We love Wembley”, în „We love Barca”.
De ce iubim Barcelona? Poate pentru bucuria pe care Messi & Co au afişat-o la final, stropindu-se cu apă din aspersoarele de pe „Wembley”, aşa cum făceam în curtea şcolii. Pentru omagiul adus lui Abidal de o echipă despre care marile ziare europene se întreabă dacă e sau nu cea mai mare din istorie. Peste Ajax-ul lui Cruyff, peste Bayern-ul lui Beckenbauer, peste Milanul lui Gullit şi Van Basten…
De ce mai iubim Barcelona? Haideţi să ne amintim că acolo au jucat cîndva doi dintre cei mai mari fotbalişti români, Hagi şi Gică Popescu. Poate noi mai uităm, istoria Barcei s-ar putea să reţină…