Şi fotbaliştii plîng, nu-i aşa?

De obicei, jucătorii lăcrimează în meciurile de adio. Claudiu Niculescu a făcut-o marcînd fostei sale echipe

Claudiu Niculescu a venit la Dinamo în 2001. O inginerie ciudată, în urma căreia Gigi Neţoiu, atunci patron la Craiova, îl lăsase să plece […]

De obicei, jucătorii lăcrimează în meciurile de adio. Claudiu Niculescu a făcut-o marcînd fostei sale echipe

Claudiu Niculescu a venit la Dinamo în 2001. O inginerie ciudată, în urma căreia Gigi Neţoiu, atunci patron la Craiova, îl lăsase să plece gratis din Bănie în Ştefan cel Mare. Povestea, şi aşa încurcată, avea să nască una dintre replicile de neuitat în fotbalul nostru. Fotbalistul era şi coproprietatea clubului Extensiv al fraţilor Mihăilescu dacă vi-i mai amintiţi, iar cei de la Extensiv au contestat plecarea lui Niculescu de la Universitatea la Dinamo. La una dintre comisiile federale s-a decis ca jucătorul să revină la Universitatea. Colegul Adrian Florea, care a albit în anii în care răspundea de „campioana unei mari iubiri”, l-a sunat pe Viorel Ilinca, preşedintele-marionetă de atunci al „alb-albaştrilor”. Răspunsul a fost memorabil: „Cum adică să revină jucătorul la noi? Inadmisibil, vom face recurs!”.

Hulit în Oltenia, Claudiu Niculescu a fost adoptat repede în Ştefan cel Mare. Poate şi pentru măiestria cu care transforma în penalty-uri lovituri libere de la 18, 20 sau 25 de metri. A plecat în Italia, apoi în Cipru şi Germania, dar străinătăţurile nu i-au prea priit. A revenit la Dinamo, numai că dinţii i se tociseră. Nu mai era golgeterul de altădată. Astă-vară a fost convins, greu, că decît să aştepte un blid cu euro în Ştefan cel Mare, mai bine să-şi caute în altă parte. Şi-a găsit adăpost, pe bani frumoşi, la „U” Cluj.

Vineri, Claudiu s-a întors în Groapă, iar din golurile sale s-a născut umilinţa dinamovistă. După un 4-3 în favoarea „şepcilor roşii”, vopseaua de pe faţa „cîinilor” s-a scurs şi a reapărut, a cîta oară?, schimonoseala. Într-un fotbal în care totul, dar absolut totul se cumpără şi se vinde, l-am văzut pe Claudiu Niculescu marcînd două goluri fără să facă tumbe, fără să chiuie. Dar marcînd, nu sărind coarda împotriva fostei echipe!

Şi pe teren şi la final l-am văzut cu lacrimi în ochi. Mai e loc azi de sentimente? Uite că mai e. Maestrul Radu Cosaşu îl cita deunăzi pe Gică Craioveanu, care se încăpăţînează să creadă „că fotbalul a rămas un joc”. Claudiu, şi tu te încăpăţînezi să crezi asta?