Banderola
Cristi Chivu e gata să renunţe la calitatea de căpitan al „naţionalei”. Dar nu e o calitate, ci o onoare, Cristi!
„Despre Cristi Chivu cred că nimeni nu are dreptul să comenteze. E un om care face cinste acestei ţări […]
Cristi Chivu e gata să renunţe la calitatea de căpitan al „naţionalei”. Dar nu e o calitate, ci o onoare, Cristi!
„Despre Cristi Chivu cred că nimeni nu are dreptul să comenteze. E un om care face cinste acestei ţări oriunde se duce. Trebuie să învăţăm să ne respectăm adevăratele valori”. Aceste cuvinte – care „ne doare”, vorba marelui dispărut Jean Constantin – îi aparţin lui Răzvan Lucescu şi au fost rostite sîmbătă seară, ziua de graţie 29 mai 2010, după 2-3 cu Ucraina. Apropo, vorba unui prieten, „m-am uitat zece minute şi credeam că ai noştri sînt în galben. Ar fi fost bine, galben e culoarea învingătorilor!”.
Selecţionerul echipei României are dreptate şi nu prea. „E un om care face cinste acestei ţări oriunde se duce”. Corect. „Trebuie să învăţăm să ne respectăm adevăratele valori”. Iarăşi corect. Sau, şi mai corect, nu vom învăţa niciodată. Din păcate. „Despre Chivu cred că nimeni nu are dreptul să comenteze”. Oare? Cred, de exemplu, că printre primii care-şi pot „permite” acest drept e Răzvan Lucescu. Şi, dincolo de antrenorul echipei naţionale, cam toată lumea. Totuşi, proaspătul cîştigător al Champions League nu e nici Emil Cioran, nici Petre Ţuţea, nici Corneliu Coposu, nici Brâncuşi, nici Regele Mihai… E un fotbalist la urma-urmei. Nu un erou naţional. Carevasăzică, ne facem curaj.
E prea mult, Cristi! Las la o parte faptul că sînt o mie şi ceva de vinovaţi pentru visul jalnic în care se chinuie fotbalul intern. Presa poate fi vinovatul o mie unu. Printre alte drepturi ale tale se numără şi acela de a intra în „silenzio stampa”. Fie! Deşi îmi amintesc un „Recurs al etapei” cu Bobby Robson, Gică Popescu şi Andrei Vochin, moderat, bineînţeles, de Ovidiu Ioaniţoaia. Andrei l-a întrebat pe Sir Bobby dacă a intrat vreodată în „silenzio”. Răspunsul marelui antrenor a îngheţat şi a degajat atmosfera în aceeaşi măsură. „What? Never in my life”. A spus-o un Sir, Cristi!
„Dacă vreţi, renunţ la banderolă”, a ameninţat Cristi Chivu în preziua meciului de la Lvov. Mai bine renunţi la idee, Cristi! În 1985, după un 1-1 cu Anglia, Costică Ştefănescu a smuls cîteva fire de iarbă de pe legendarul „Wembley”. Cîţiva ani mai tîrziu, avea să declare că „toată viaţa mă voi mîndri că am fost de două ori căpitanul Romaniei pe <Wembley> şi n-am pierdut niciodată”. Firele de iarbă se vor fi îngălbenit, mîndria lui Costică va rămîne. Mircea Lucescu, Dinu, Ştefănescu, Hagi, Gică Popescu… Unii dintre ei n-au cucerit trofee continentale precum Chivu. Dar toţi se mîndresc mereu că au purtat banderola de căpitan al echipei naţionale.