Arhiva

Toate articolele
Cele mai noi articole de Arhiva
De cînd îl știu

Vara lui 1987. Radio București difuza lunea o emisiune de sport, “Magazin sportiv”, o retrospectivă a săptămînii precedente. Acolo, de ceva vreme, Ovidiu ținea o rubrică. În vara aceea, după Wimbledon, a recitat, cu vocea sa joasă și gravă, o […]

...

Ponta a vrut să se folosească de imaginea lui Halep în campanie, dar ea l-a refuzat

Mai întîi știrea, fără comentariu. În perioada 2-16 noiembrie, prim ministrul Victor Ponta a făcut presiuni la Simona Halep pentru un meci de imagine. Schimbul de mingi ar fi urmat să aibă loc la clubul Stejarii, care aparține omului de […]

...

Reunirea de la Rahova

Ieri, de ziua lui Gică Popescu, Hagi i-a strîns și au mers la Rahova. Pe Stelea și pe Didi, pe Dumitrescu, pe celălalt Ilie, „Cobra”, pe Gâlcă, pe Gabi Balint. Plus Chivu, cel care va putea spune peste ani că […]

...

Revoluție în fotbal declanșată de comentatorii TVR! » Iată 10 informații care vor bulversa Universul :)

FIFA a decis să-i introducă pe cei 8 comentatori TVR în albumele Panini. Mario Balotelli a anunțat pe Twitter că oferă 4 Bocanaci și 3 Mihoci pe un Șelaru. Celebrul comediant american Dave Chappelle a declarat că a ajuns la […]

...

Ion Țiriac, bomba nucleară și o demonstrație de meserie

Sînt 12 ani de atunci. Un interviu cu Ion Țiriac pe tema finalei de Cupa Davis cu SUA, cea de la București, din 1972. Bogdan Enoiu și trupa sa de la McCann au organizat atunci un eveniment superb, „Rejucarea unui […]

...

Casa de comenzi „Dragomir”

Comisiile independente de la LPF judecă după toanele preşedinţilor de cluburi

Pe vremuri, Dumitru Dragomir ne dădea „servici în centru”, cum îi plăcea să spună, şi salarii în ton cu dolarul, moneda forte a acelor ani, la „Sportul românesc”. Tot […]

duminică, 28 februarie 2010, 10:43

Comisiile independente de la LPF judecă după toanele preşedinţilor de cluburi

Pe vremuri, Dumitru Dragomir ne dădea „servici în centru”, cum îi plăcea să spună, şi salarii în ton cu dolarul, moneda forte a acelor ani, la „Sportul românesc”. Tot atunci, actualul preşedinte al LPF îşi deschisese şi o galerie de artă. O înfiinţase la parterul tipografiei „Universul”, o clădire cenuşie pe ale cărei scări întunecoase, ca să nu aluneci, trebuia să faci echilibristică precum acrobaţii din trupa Moşoianu. Vorba lui Petre Roman, arăta „ca dracu’ ” o galerie de artă la parterul unei tipografii fondate la începutul secolului trecut. O botezase, pompos, „Galeriile Dragomir”. Ca proprietar de ziar, Dumitru Dragomir n-a fost un patron rău. Cînd vechii lui prieteni erau criticaţi, ţinea cu ziariştii. Galeria de artă n-a prea mers. Bossul s-a orientat rapid şi a deschis acolo o discotecă. Biliard, sandvişuri, d’astea.

Ca şef al Ligii Profesioniste, Dragomir face ce îi cer conducătorii. Nu le e şef decît pe hîrtie şi la alegeri. În rest, le respectă poftele, pardon, comenzile. Săptămîna care a trecut a mai făcut două demonstraţii. Sigur, nu dumnealui, ci comisiile pe care le păstoreşte. Comisii independente, se-nţelege. Fanii Stelei au aruncat cu bulgări de zăpadă în teren la meciul cu Ceahlăul. Clubul s-a ales doar cu avertisment. Gigi Mulţescu, antrenorul-ţintă al tirului, şi-a luat 3 etape. În toamnă, doar pentru scandări belicoase la adresa lui Gigi Becali a curs cu suspendări ale terenului. Normal, Gigi avea interes să joace cu arena goală. Mai bine aşa decît cu corul de huiduieli în spate şi în suflet. Acum, cînd finanţatorul stelist are interes să se împace cu fanii, merge şi un avertisment. Cică pentru aruncatul cu bulgări regulamentul nu prevede vreo suspendare. Corect. După logica imbatabilă de mai înainte, se poate arunca, Doamne fereşte, cu grenade, să zicem. Mă-ndoiesc că prevede regulamentul cîte etape de suspendare se dau la aruncatul cu grenada.

Mutarea Craiovei la Severin, altă telenovelă jucată după interesul proprietarului de club. Şi în batjocura fanilor din Severin ori Craiova. Pe site-ul Ligii a apărut luni, negru pe alb, că Universitatea – Gaz Metan se va disputa la Severin. Joi, Liga a spus pas variantei Severin. Nu permitea regulamentul să joci la mai mult de 50 de kilometri distanţă. Iar între Craiova şi Severin sînt 115. Dar luni, cînd pe site-ul Ligii figura mutarea, era alt regulament? În fine, vineri, s-a modificat legea, aşa că Severinul a rămas în picioare. Programare bătută în cuie cu o zi înaintea meciului, cînd televiziunile şi cei de la Gaz Metan se priponiseră pe la Filiaşi, jumătatea distanţei dintre Craiova şi Severin, neştiind încotro s-o apuce.

Sînt doar două exemple. Şi cele mai recente. Eşti şef de club? Ai vreun interes? Suni la casa de comenzi şi se rezolvă! Acum, Dumitru Dragomir nu mai pare aşa simpatic. Îi stătea mai bine cu galeriile de artă.

Comentarii (20)Adaugă comentariu

Dani (44 comentarii)  •  1 martie 2010, 7:41

Asa DA !

hooliganu (9 comentarii)  •  1 martie 2010, 9:16

Si asta e doar inceputul,pt. ca returul e de abia la etapa a2 a,sa vedem mai spre sfarsit ce va fi.Oricum Steaua trage cu mitica,Dinamo cu arbitrii[la 2 goluri a fost ajutata,sa vedem ce mai spune nesimtitul de Borcea].Decizia pro-Craiova e o targuiala,astfel mititelu renunta sa mai conteste prezenta lui Prunea,e o acadea aruncata copilului rau de gura si recalcitrant.Asa se face performanta in fotbalul romanesc.La marea bulgareala din Ghencea nua mai fost nimeni in pericol,ce sa facem…..nu toti arbitrii sunt ‘eroi’ ca Deaconu

florin (8 comentarii)  •  1 martie 2010, 9:56

jos hotii!!

Nikko (8 comentarii)  •  1 martie 2010, 12:02

Mai bine ramaneau acolo, la Filiasi, televiziunile astea, ca a fost o transmisie de tot râsul…

dimi (26 comentarii)  •  1 martie 2010, 12:04

In 1978 cand era presdinte la Steagu Rosu Brasov ,la meciul cu Electroputere Craiova (Steagul fiind in B) a dat telefon arbitrului de centru si i-a zis:D-le am auzit ca ne arbitrati cu Electroputere?Da asa este. Sa stiti ca daca nu castigam cer sa va schimbe.Si a fost 0-0, iar brigada n-a mai primit o luna delegari.Aceasta este fata adevarata a lui Dragomir!Si acuma mare scula la LPF.Rusine prostimii ca-l suportam si mai ales celor dela GSP-Tv care il invita seara de seara.

marian (4 comentarii)  •  1 martie 2010, 12:39

cameleonul e o gluma pe langa dragomir.s-a creat o casta prea puternica acolo si nu prea mai e vreo cale de a o sparge.corb la corb nu-si scoate ochii.iar treaba cu mutatul echipei dintr-un oras in altul nu stiu sa mai fie si in alta tara.sa joace in alta parte daca nu sunt suspendati sau au stadionul in renovare nu exista asa ceva in tarile din vest.pai maine ne trezim ca toti vor sa joace in alta parte.

maradona (2 comentarii)  •  1 martie 2010, 13:26

Super articol! Exact asa stau lucrurile

justitiarul (6 comentarii)  •  1 martie 2010, 15:08

dragomir e un mafiot. joaca dupa interese.

Ghandalf (7 comentarii)  •  1 martie 2010, 18:54

Dar oare s-a uitat cineva pe la cotele de la pariuri ?
Sau macar putintica statistica in legatura cu procentajul de cote mari care ies pe la meciurile din liga lu mitica ?!?
Ar fi interesant… vrea vreun ziarist premiul Pulitzer ?
Un curios… DIXIT

george (1 comentarii)  •  1 martie 2010, 21:14

scrie undeva in regulament ca daca se arunca cu brichete se suspenda terenul si se penalizeaza echipa?

gil (7 comentarii)  •  1 martie 2010, 21:58

voi ziaristii de sport ar trebui sa faceti un sondaj,cati oameni se uita la liga 1 si cati la campionatul angliei

boti1x2 (7 comentarii)  •  1 martie 2010, 22:43

Mitica Dragomir?hai sa-l dam uitarii,nu merita nici macar un gram de cerneala,sa-l ingonaram,e singurul lucrul lucru pe care il merita in lumea asta.

Aady (1 comentarii)  •  1 martie 2010, 23:22

dar despre faptul ca pe domnul dragomir il doare-n…. ca-i in direct la emisiunea, lui ioanitoaia ce parere aveti?

room (11 comentarii)  •  2 martie 2010, 12:13

un rest din batalia politica de la noi, asta este lupta dintre solomon si mititelu, de suferit nu sufera decat microbistii. Pacat!!!

unul (6 comentarii)  •  3 martie 2010, 9:49

De asta (Mititica dragomir) ne scapa doar Cel de Sus. In rest ,trebuie sa-l suportam .E cam greu ,stiu,dar nu avem ce face.

directorul (1 comentarii)  •  3 martie 2010, 10:44

Intrutotul de acord cu cele spuse despre casa de comenzi. Se joaca pe bani iar domnul Dragomir are grija de banii investitorilor.

Cat despre intrarea domnului Multescu pe teren, eu unul l-as fi suspendat pentru tot restul campionatului, nu pentru trei etape. Parerea mea este ca a intrat pe teren voit, a cautat sa intrerupa meciul intr-un moment nefavorabil lui, cand Steaua era „calare” pe adversar. Ca in curtea scolii cand unul se supara, isi lua mingea si pleca acasa.
Daca intrerupi un meci este ca si cum l-ai porni de la 0. Mai trec 15 ca sa intri in joc, 15 minute in care Ceahlaul a inscris de 2 ori pe niste greseli stupide.

In fine…ultimul meci din „liga lui Mitica” vizionat.
Suntem departe cred si de liga a II-a a unui campionat civilizat.

unul (3 comentarii)  •  3 martie 2010, 15:22

pai asta stim cu totii ,mitica face jocul echipelor din capitala!!! sa nu uitam ca in tur Trica si Kone au luat cate doua etape suspendare dupa meciul cu steoaia fara ca cei doi sa fie avertizati cu cartonase!!! si exact 2 etape au luat ca urma ca CFR sa joace cu otelul si cu Dinamo!!
alta executie a fost cel a lui Muresan si Deac care au luat galbene exact inaintea meciului cu oile

Popescu Alexandru (1 comentarii)  •  3 martie 2010, 19:54

– Asa se intampla cand un individ ca Dragomir, cu puscarie la activ si dosare penale pe rol este tinut in fruntea LPF de catre niste conducatori de cluburi, pe care probabil il pot santaja in functie de interes.
– Daca fostele glorii ale fotbalului romanesc, nu reusesc sa schimbe nimic, fotbalul ramane la nesfarsit pe mana acestor nemernici.

didy (2 comentarii)  •  4 martie 2010, 8:56

Mai apuc ziua fără ,Dragomir,Sandu ,fam.Becali,Borcea?

Andyyy (2 comentarii)  •  7 martie 2010, 15:11

de acord cu Ghandalf … d-le Nanu macar asa pentru tine (sunt convins ca sunt unii din presa dar nu au curaj sa scrie care stiu de chestia asta) urmareste cum cresc/scad cotele apoi rezultatul … la meciul de anu trecut Dinamo – Brasov 2 case de pariuri din Ungaria au dat faliment cu toate ca cota Brasovului de la 12 a scazut undeva la 8 si oleak dupa care s-a blocat meciul … si cand te gandesti ce declaratii mai dadeau papagalii cu Borcea in spital si chestii din astea

Comentează