Naşul din umbră
Marele cîştigător al alegerilor de la FRF nu e Mircea Sandu, ci Dumitru Dragomir
Cînd vor să-l ia peste picior pe Ionuţ Lupescu, cîrcotaşii spun despre el că a fost maestrul paselor cu latul, lungi de un metru. Istoria va […]
Marele cîştigător al alegerilor de la FRF nu e Mircea Sandu, ci Dumitru Dragomir
Cînd vor să-l ia peste picior pe Ionuţ Lupescu, cîrcotaşii spun despre el că a fost maestrul paselor cu latul, lungi de un metru. Istoria va reţine altceva. Cel poreclit „Kaiserul” a jucat un rol principal la una dintre cele mai mari victorii ale Generaţiei de Aur, acel 5-1 cu Ţara Galilor. Ionuţ a marcat atunci de două ori. Doi ani mai tîrziu, în America, Lupescu a creat, alături de Hagi şi Ilie Dumitrescu, celebra fază din care Ilie a marcat golul doi contra Argentinei. Anii au trecut, fotografia s-a mai înceţoşat. Ionuţ a organizat ceva mişcări sindicale împotriva lui Sandu şi a lui Dragomir, apoi s-a convins că decît în stradă e mai bine lîngă cărbunii de la Casa Fotbalului.
Săptămîna care şi-a dat ieri duhul ar fi trebuit să poarte comprese reci. A început cu realegerile de la FRF şi s-a terminat cu apariţia unui termen care va face istorie în fotbalul nostru: sibutramina. În ziua alegerilor, l-am văzut pe Ionuţ Lupescu în rol de supraveghetor al tagmei oamenilor de fotbal. Se foia între prezidiu şi Marea Adunare Federală, privind semeţ peste creştetele votanţilor. Aducea cu un paznic de gheretă care veghează cum parchează şoferii TIR-urile. Seara, a apărut la restaurantul lui Gino, unde Naşul a udat reînscăunarea. Printre calamari şi languste, părea uşor stingher. Tonul îl dădea Dumitru Dragomir. Aşa se întîmplase şi dimineaţa, cînd bosul LPF condusese şedinţa în stilul său elevat. „Să vedem ce au în guşă cei doi candidaţi”, a spus „Corleone” invitîndu-i pe Sandu şi Iacov la un duel al proiectelor dinainte tranşat.
Problemele de sănătate ale lui Mircea Sandu îl vor ţine departe, măcar o vreme, de jilţul prezidenţial. Mulţi pariază că înlocuitorul va fi Lupescu. N-aş risca. Chestionat asupra problemei, Dragomir a venit la GSP TV şi a lămurit cum stă treaba. „Lupescu e cu echipa naţională, Kassai şi Mihalache sînt daţi naibii pe organizare, competenţe, domnule, iar eu, să nu uităm, sînt primul vicepreşedinte, ce Dumnezeu!”. Susţinut de greii fotbalului românesc, Dragomir ar putea fi adevăratul cîştigător al alegerilor de la FRF. În ceea ce-l priveşte pe Lupescu, rolurile de paznic al turmei federale şi de asistent al şpriţului realegerii sînt cele mai inestetice pase date vreodată în cariera sa.