Italia, che sorpresa!

Italia egal catenaccio. E o teorie veche, o teoremă chiar la un moment dat. Astăzi nu mai e de actualitate decît pentru ignoranţi sau pentru cei ce au rămas închistaţi într-o imagine veche. Italia lui Prandelli, e necesară această asociere, […]

Italia egal catenaccio. E o teorie veche, o teoremă chiar la un moment dat. Astăzi nu mai e de actualitate decît pentru ignoranţi sau pentru cei ce au rămas închistaţi într-o imagine veche. Italia lui Prandelli, e necesară această asociere, Italia lui Prandelli deci a arătat extrem de bine contra Spaniei. Deşi pleca, să recunoaştem, cu şansa a doua.

Felul în care a arătat Italia contra campioanei mondiale invită, pentru cine nu ştia, la redescoperirea clasei lui Prandelli. Toată lumea s-a arătat surprinsă de modulul Spaniei, fără atacant. Toată lumea mai puţin selecţionerul italian, care, după felul în care şi-a alcătuit echipa, a intuit totul perfect. Coborîrea lui De Rossi între cei doi „centrali”, ca omul de mijloc într-o linie de 3, plus plasarea lui Giaccherini la mijloc spre stînga, iată două exemple de strategie mai degrabă ofensivă. Cu cei doi, Italia a cîştigat o construcţie limpede a fazei de atac şi, mai ales, o densitate notabilă în cea mai puternică zonă a Spaniei, cea de creaţie, mijlocul. Italia a dominat tactic trei sferturi de meci, de parcă spaniolii habar n-aveau pe cine au în faţă sau, mai probabil, şi-au privit cam de sus adversarul. Campioana mondială a avut un singur stres, Pirlo, de unde şi sacrificarea lui Sergio Busquets cu marcaj poziţional la jucătorul lui Juve. În rest, Italia a avut posesie, a dominat terenul, a ratat ocaziile. Adaptabilitatea facilă la sistemul 3-1-4-2, folosit în Serie A de multe echipe, inclusiv de două din Top 5, Juve şi Napoli, arată că „azzurrii” au lucrat temeinic la aspectul tactic.

Ceea ce Spania n-a prea făcut. Spania a fost o confuzie generală pînă la intrarea lui Torres. Del Bosque a încercat să joace precum Guardiola la Mondialul Cluburilor. Lui Pep i-a ieşit atunci cu Santos, în finală, doar că Del Bosque a uitat că fundaşii italieni sînt cei mai buni din lume atunci cînd au toţi adversarii în faţa lor, dar au reale dificultăţi cînd cineva se deplasează continuu prin spate. Vezi golul egalizator marcat de Fabregas. Torres, chiar aşa ratangiu cum e, a evidenţiat limitele lui De Rossi pe fază defensivă şi a ajutat la unica perioadă bună a campioanei mondiale, ultimul sfert.”

Urmează Italia-Croaţia. Ce duel! Cu Italia obligată să puncteze, e de presupus că Prandelli va continua pe aceeaşi linie, dar cu „killerul” de careu Di Natale în primul „11”, în locul neînţelesului Balotelli.  Italia a arătat bine cu Spania, acum trebuie să confirme.