Meciul lor, finala lui Mircea Sandu

Nimic din ceea ce trăim astăzi n-ar fi fost posibil fără preşedintele FRF.

Am un sentiment straniu. Aş vrea să scriu ceva de bine despre Mircea Sandu! Dar parcă nu pot. E ceva ce mă opreşte, e o forţă care […]

Nimic din ceea ce trăim astăzi n-ar fi fost posibil fără preşedintele FRF.

Am un sentiment straniu. Aş vrea să scriu ceva de bine despre Mircea Sandu! Dar parcă nu pot. E ceva ce mă opreşte, e o forţă care parcă îmi scoate tastatura din calculator şi calculatorul din priză. O forţă din interior, dar şi din exterior, din aerul respirat zilnic. Cum naiba să scriu de bine despre Mircea Sandu? Uoff. Atît ne-am obişnuit să-l criticăm, să-l înjurăm, să-l persiflăm, să-l jignim de multe ori, încît cred că şi el s-a obişnuit cu asta. E posibil să aibă chiar un şoc văzînd un articol pozitiv la adresa sa. Ceea ce n-ar fi de dorit, căci ziua asta de 9 mai 2012 nu e importantă, e extrem de importantă.

De fapt, asta e şi ideea. Ziua asta de 9 mai 2012 e ziua lui Mircea Sandu. Nu ziua de naştere, ci ziua în care preşedintele FRF şi-a găsit un loc în istoria Bucureştiului. Un lucru este cît se poate de limpede: fără Mircea Sandu, tot ceea ce se întîmplă în aceste zile în capitala noastră n-ar fi putut avea loc. Iar asta trebuie spus.

Sigur, nu Mircea Sandu joacă această finală. Nu el a construit stadionul. Nu el a adus gazonul ăsta de un milion de euro, bani cu care nemţii populau jumătate din arenele Bundesligii, da’ asta e altă discuţie şi deja editorialul ar deveni unul normal  de negativ. Puterea obişnuinţei, deh! Deci, revenind, Mircea Sandu n-a făcut nimic din toate astea. Dar a făcut ceva mult mai important: A ADUS FINALA LA BUCUREŞTI. Cu relaţiile sale, cu aranjamentele sale, cu prietenii săi importanţi de la UEFA.

Fără Mircea Sandu n-am fi avut acum stadion modern. Fără Mircea Sandu, primarul Sorin Oprescu n-ar fi atît de aproape azi de un nou mandat. Fără Mircea Sandu, mulţi n-ar fi fost azi mai bogaţi cu cîteva milioane sau, după caz şi poziţie, zeci de milioane de euro, bani proveniţi din umflarea „românească” a devizelor. Fără Mircea Sandu, individul devenit consilier municipal n-ar fi avut ocazia să facă o bişniţă mică şi să ne arate, încă o dată, ce găinari ajung să conducă un oraş. Fără Mircea Sandu, hotelurile din Bucureşti şi împrejurimi n-ar fi fost astăzi atît de pline. Fără Mircea Sandu, n-am fi fost astăzi în atenţia presei din întreaga lume. Fără Mircea Sandu, marile posturi de televiziune n-ar fi transmis astăzi din Bucureşti, iar reporterii acreditaţi la acest eveniment n-ar fi avut ocazia să aibă multă grijă să nu spună Budapesta în loc de Bucureşti.

Fără Mircea Sandu, spaniolii n-ar fi avut ocazia să afle că noi, românii, nu sîntem doar cei care le culegem căpşunele de pe cîmp, portofelele din buzunare, praful din case sau decibelii de pe străzi, ci sîntem o naţie care poate organiza un mare eveniment, că sîntem o ţară destul de mare în Uniunea Europeană şi că avem o capitală care nouă ni se pare urîtă, dar care poate fi chiar drăguţă cu un pic de grijă. Fără Mircea Sandu, bucureştenii n-ar fi respirat azi un aer mai important
decît ieri, deşi un pic mai aglomerat, şi n-ar fi simţit acest tumult pe care un astfel de eveniment îl creează.

Mircea Sandu a fost omul care a crezut în această idee. A crezut în capacitatea noastră de a organiza o astfel de finală. S-a ţinut de ea, n-a părăsit-o nici în momentele în care avea de dus o altă luptă, mult mai importantă pentru el decît pentru noi, lupta cu boala. A cîştigat şi acea luptă, a adus şi finala Europa League la Bucureşti. E un învingător.

Nu pot să nu mă întreb de ce n-a vrut să ducă şi alte lupte? Prin care să cureţe fotbalul românesc, să-l transforme într-unul adevărat, unde valorile sînt respectate şi unde nonvalorile îşi găsesc doar un loc secundar, chiar dacă locuiesc în palate. Dar mă opresc aici. Avem timp de mîine încolo. Căci strălucirea va trece, iar mizeria va reveni. Din păcate.
Astăzi însă este ziua lui Mircea Sandu. Pentru că ne-ai adus această finală la Bucureşti, mulţumim, Naşule!