Pep! De ce a plecat? De ce ar mai fi rămas?

„Fotbalistul vine la stadion, joacă, sau nu, face duş şi pleacă acasă. La mine e altfel. Se termină meciul, cîştig sau pierd, merg la interviuri, apoi mă duc în biroul meu, desfac o sticlă de vin, iau un pic de […]

„Fotbalistul vine la stadion, joacă, sau nu, face duş şi pleacă acasă. La mine e altfel. Se termină meciul, cîştig sau pierd, merg la interviuri, apoi mă duc în biroul meu, desfac o sticlă de vin, iau un pic de ««jamon»» şi încerc să mă relaxez. E perfect, am cîştigat, înseamnă că ne-am făcut bine treaba. Dar în timpul ăsta vine un tip şi-mi zice: ««Mister, m-am încălzit o repriză, nici măcar cîteva minute n-am prins, eşti supărat pe mine?»». Apoi vine altul: ««Mister, de ce m-ai schimbat? Ce-am greşit?»». Iar tu pleci acasă fără să termini paharul de vin şi iei cu tine supărările lor. Şi nu le poţi spune: ««Stai calm, o să joci data viitoare»». Nu poţi, pentru că sîntem adulţi. Şi atunci le spui: ««N-ai jucat din acest motiv»» sau ««Te-am scos din cauza asta»». El dă din cap, dar ceea ce înţelege e altceva: ««Tu îl vrei pe celălalt, nu pe mine»». Pentru că, pînă la urmă, în viaţă totul se reduce la a te simţi apreciat într-o meserie pe care o faci din plăcere. La baschet joacă toţi într-un meci. Eu am un lot de 24 din care intră cel mult 14. Cei care nu joacă trăiesc o mică dramă. Iar eu adun dramele săptămînă după săptămînă. Şi vine un moment cînd ajungem să nu mai suportăm reciproc. De aceea e bine ca un ciclu să nu dureze prea mult”.

Guardiola spunea aceste cuvinte vara trecută, într-un interviu excepţional acordat unui ziarist excepţional, Marti Perarnau pe numele său, foarte apropiat de Barcelona. A reflectat în cîteva cuvinte personalitatea sa, relaţia pe care o vede cu jucătorii, ceea ce-l irită, ceea ce nu-i place, pentru a trage şi o concluzie, aceea că, în viziunea sa, ciclul unui antrenor trebuie să fie suficient de scurt încît să nu intervină monotonia.

10 motive pentru o plecare
Plecarea lui Guardiola a comoţionat şi a emoţionat lumea fotbalului din Spania. Toată lumea se întreabă ce motive a avut totuşi Guardiola pentru a lua această decizie acum. Fără pretenţia că ar fi în ordinea importanţei lor, iată cîteva:

1. Lipsa motivaţiei. După ce a cîştigat, într-o perioadă extrem de scurtă, de trei ori campionatul, de două ori Liga, de două ori Mondialul Cluburilor, de două ori Supercupa Europei, asta ca să numim doar trofeele importante, o nouă motivaţie, cu aceeaşi echipă, era destul de greu de descoperit.

2. Lipsa ideilor. E posibil, iar lucrul ăsta s-a văzut destul de bine în meciurile cu Real şi Chelsea, ca Pep să fi ajuns într-un aşa-numit „blackout” al ideilor. Lipsa unui plan B a fost ceea ce i-a reproşat lumea după aceste două episoade. Mental, nivelul de oboseală la care a ajuns Guardiola este colosal, el fiind recunoscut pentru inovaţiile pe care le aducea în jocul echipei, multe dintre ele, vezi plasarea lui Messi ca fals 9, fiind de-a dreptul revoluţionare.

3. Problemele din lot. Extrem de apropiat de jucătorii săi, în special de nucleul dur al vestiarului, cel catalan, Guardiola s-ar fi văzut pus în situaţia de a lua şi cîteva decizii nepopulare. Puyol, Xavi, chiar David Villa şi Dani Alves, poate chiar Pique sînt cîteva nume în dreptul cărora planează mai mici sau mai mari semne de întrebare cu privire la viitor, ori lui Pep i-ar fi fost extrem de greu să ia măsuri nepopulare pentru aceşti oameni. Să ne amintim de „feelingul” pe care nu l-a mai avut cu Eto’o şi Ibrahimovici, cu Ronaldinho şi Deco, cu Bojan şi Gudjohnsen, cu Henry sau Marquez, toţi extrem de importanţi, la un moment dat. Dar cu care i-a fost uşor să ia o decizie pentru că ei nu reprezentau ce reprezintă azi cei de mai sus.

4. Legături cu vechea conducere. Adus de Laporta, Guardiola i-a rămas fidel chiar şi cînd noul preşedinte, Rosell, îl ataca puternic. A vrut să plece acum doi ani, cînd echipa lui Laporta a pierdut alegerile, dar a rămas la solicitarea vestiarului. La fel, la solicitarea vestiarului, a prelungit şi în sezonul trecut, deşi din nou a fost tentat să renunţe.

5. Disensiuni cu noua conducere. Guardiola a părut de multe ori singur în lupta cu Real Madrid. Atît în teren, cît şi mediatic.Deşi a înţepat de cîteva ori arbitrajul, Pep n-o făcea cu ritmicitatea lui Mourinho atunci cînd pierdea. Adept al filozofiei fotbalistice, Pep a simţit nevoia să se delimiteze atunci cînd nucleul dur al noii conduceri a clubului pedala pe panta victimizării şi a reproşurilor îndreptate spre arbitri. A lăsat senzaţia însă că e singur împotriva acestui curent.

6. Disensiuni cu Sandro Rosell. Om de business, preşedintele de azi al Barcelonei e adeptul transferurilor de impact. Neymar e un exemplu, jucător pe care Guardiola nu l-a vrut, dar pentru care Rosell a insistat, ajungîndu-se la un soi de schimb, Fabregas vara trecută contra Neymar în viitor, Rosell nefiind adeptul repatrierii extrem de scumpe a unui fotbalist considerat „trădător” pentru că a abandonat Barcelona în favoarea lui Arsenal. În plus, tratamentul pe care Rosell l-a avut faţă de Johan Cruyff, căruia i-a retras titlul de preşedinte de onoare al clubului, l-a deranjat extrem de tare pe Pep.

7. Amintirea lui Cruyff. În 1994, la Atena, „Dream Team”-ul lui Cruyff era vaporizat de Milanul lui Capello într-o finală a Ligii unde nimeni nu dădea vreo şansă italienilor. Atunci, Cruyff a vrut să plece, înţelegînd că a venit finalul ciclului său. A cedat rugăminţilor vestiarului, cu Guardiola membru important, şi a rămas. A pierdut campionatul ’94-’95 în favoarea Realului şi iar a vrut să plece. Iar a fost intors, dar în sezonul ’95-’96, în 10 zile, într-o serie ce aminteşte de cea de azi, a pierdut tot, campionatul în faţa lui Atletico, semifinala de UEFA cu Bayern, ambele acasa, şi finala Cupei cu Atletico, la Zaragoza. Urmarea? Cruyff a fost demis. Poate că Guardiola, care a trăit din teren acele vremuri, a vrut să evite un episod asemănător.

8. O nouă motivaţie. Există în viaţa unui bărbat momentul în care vrea să vadă cine e cu adevărat. Despre Guardiola s-a spus că nu va fi în stare să antreneze în altă parte şi e de presupus că el e primul care vrea să ştie dacă e aşa sau nu.

9. Banii. Nu aduc fericirea, dar e foarte important numărul lor. Guardiola nu e sărac. Dar nici bogat, dacă ne raportăm, spre exemplu, la Mourinho. În spatele unui om de succes stă o femeie de succes. Corect. În spatele unui om de fotbal de succes stă o armată de oameni care trăiesc din ceea ce face el. Şi nu doar din familie. Iar interesele acestei armate sînt şi ele importante.

10. Prietenia faţă de Tito Vilanova. Mai mult decît un secund, Tito a fost un excepţional prieten. Dintotdeauna. E foarte posibil ca Guardiola să fi vrut să-i dea lui Tito această şansă, ca răspuns la tot ceea ce a făcut Tito pentru el.

Ce urmează pentru Barcelona?
Deocamdată urmează o perioadă cu Tito Vilanova ca „principal”. Un soi de tranziţie, cu finala Cupei ca barometru. Asistentul lui Guardiola era, de fapt, legătura sa cu vestiarul. Extrem de iubit de jucători, e văzut drept cel ce poate duce mai departe, fără convulsii, metodele lui Guardiola. Mulţi spun că, de fapt, ideea trecerii lui Messi în centrul liniei de atac i-ar fi aparţinut lui Tito, iar meritele le-a luat Pep. Unicul punct negativ al actualului antrenor al Barcelonei îl constituie trecutul său ca şi inexistent ca fotbalist.

Din punctul de vedere al lotului, există zone unde vor trebui făcute mutări. Apărarea, în special banda stîngă, dar şi zona centrală, o rezervă pentru Busquets, plus un atacant de careu, cam asta ar fi agenda Barcelonei în această vară. Aşa cum au obişnuit cei doi coloşi ai Spaniei, în anul în care unul cîştigă titlul, celălalt încearcă să contrabalanseze mediatic cu un transfer de marcă. Va urma deci o vară agitată.

Plecarea lui Guardiola lasă un gol în lumea fotbalului. Magnetul cu care Barcelona a atras superlativele presei din întreaga lume îl are ca protagonist pe omul de 41 de ani, plecat la drum ca o soluţie de avarie, protagonist apoi al celei mai delicioase perioade din antrenoratul recent, prin numărul mare de trofee într-o perioadă atît de scurtă. Faptul că după două eşecuri dureroase, cu Real şi Chelsea, un Camp Nou plin ochi îşi cînta iubirea faţă de echipă i se datorează, căci acum 10 ani, după o semifinală de Ligă pierdută a fost aproape război în oraş. Pep s-a aşezat pe banca Barcelonei din pasiune pentru fotbal, din dragoste pentru club, din convingere faţă de un model. A pierdut cîte ceva din fiecare şi a ales să plece. Luînd cu el, poate, o minge, icoana sa fotbalistică, sensul existenţei sale ca antrenor. O minge pe care o va aşeza acasă, într-o vitrină, iar atunci cînd va fi singur o va privi şi îşi va aminti cum a învăţat un grup de tineri plini de bani şi, uneori, de ifose, să i se subordoneze.

Se spune că o experienţă trăită alături de o fiinţă nu se va mai repeta niciodată. Pentru toate experienţele pe care Guardiola le-a oferit aceşti 4 ani, infinitas gracias, Pep!