Terapie pentru Barcelona

La Leverkusen, campioana Europei a arătat certe semnale că deja şi-a asumat drumul pe care trebuie să-l urmeze în acest sezon

Pentru cei care iubesc fotbalul, 14 februarie a fost ziua întoarcerii la fotbalul adevărat, cel din Champions League, intrat […]

La Leverkusen, campioana Europei a arătat certe semnale că deja şi-a asumat drumul pe care trebuie să-l urmeze în acest sezon

Pentru cei care iubesc fotbalul, 14 februarie a fost ziua întoarcerii la fotbalul adevărat, cel din Champions League, intrat în faza sa cea mai interesantă, după toamna Ligii Campionilor. S-a nimerit ca primul meci sa fie al Barcelonei. Şi de multă vreme un meci al Barcelonei n-a mai avut un orizont de aşteptare atît de mare.

Venea campioana Europei după o serie de meciuri proaste, ce au scos brusc din sertarele memoriei suporterilor catalani semnele de întrebare. După foarte multă vreme. De regulă aceste semne de întrebare sînt ale fanilor, mai puţin ale celor în cauză, asta pentru că un sportiv ştie că o carieră e oscilantă, iar rezultatele sînt neregulate chiar şi în cazul celor mai mari campioni, care n-au fost şi nu vor fi invincibili. Un campion face un pas înainte şi devine mare atunci cînd ştie să gestioneze aceste semne de întrebare.

Pînă în decembrie, Barcelona adunase 40 de luni de succese, de superlative, de laude, inclusiv la cele 3 momente punctuale de eşecuri importante: semifinala de Ligă cu Inter, finala Cupei pierdută cu Real în prelungiri şi un eşec cu Sevilla, acasă, sinonim cu ieşirea din Cupă. Turbulenţele în această perioadă au fost extrem de puţine şi survolate fără nici un stres. 40 de luni care înseamnă o oboseală mentală indiscutabilă, neuronii fiind, pînă una-alta, cel mai important „muschi” al unei fiinţe umane. De la neuroni pleacă inclusiv problemele de ordin fizic, dar mai ales cele de ordin psihic.

În Spania există două precedente apropiate: „Dream Teamul” lui Cruyff şi „galacticii” lui Florentino. Două echipe atît de frumoase, care au sucombat în autoadmiraţie. „Morir de exito” era concluzia autopsiei efectuate, la vremea respectivă, de legiştii din presa spaniolă, concept destul de greu de tradus mot a mot.

Meciul de la Leverkusen era important tocmai din această cauză. Cu campionatul aproape pierdut în faţa unui „MouTeam” aflat în situaţia catalanilor de acum exact 3 ani, „PepTeam” avea de arătat că precedentele situaţii pot servi ca lecţie. Într-un fel, a arătat. În două deplasări legate, Pamplona şi Leverkusen, am văzut un Guardiola ce pare conştient de paşii pe care trebuie să-i urmeze.

Sergi Roberto, Tello şi Cuenca în teren cu Osasuna, ultimii doi intraţi cînd situaţia era deja gravă, iar banca de rezerve oferea soluţiile Xavi, Iniesta, Fabregas. Pique scos din lot cu Bayer, o atenţionare evidentă pentru fundaşul central, al cărui sezon oribil n-are cum să nu fie legat de plonjonul său în universul monden. Decizii conjugate, care vor să arate lotului în general că, unu la mînă, există soluţii şi nimeni nu e titular pentru că are un CV fabulos şi, doi, că Guardiola conduce nava şi o va face şi în sezonul viitor.

Mai în detaliu, s-a mai observat că fără Xavi nimic nu e la fel, dar că, paradoxal, fără Iniesta e şi mai complicat. Că Mascherano la Barcelona nu poate fi decît fundaş central, că Sergio Busquets e, poate, următorul ca importanţă în mintea lui Pep după Messi, că Fabregas încă întîrzie să-şi asume rolul lui Xavi sau Iniesta, cînd aceştia lipsesc, sau că Alexis poate deveni mai important ca Villa.

Şi încă amănunt. Ultimul sprint al lui Messi, la golul de 1-3, e cea mai bună veste pentru Barcelona. Acela era golul lui Dani Alves, dar felul în care Messi a căutat asocierea l-a făcut să-i paseze. Cînd Messi e enervat şi are chef să-şi arate valoarea, Barcelona e alta.