Tinerii lor şi tinerii noştri

La 19 ani, Iker Muniain are deja 100 de meciuri oficiale pentru Bilbao. La 23 de ani, Gardoş şi Mihai Costea sînt încă tineri de perspectivă. La 24 de ani, Messi s-a săturat de trofee.

Valoarea nu ţine cont de […]

La 19 ani, Iker Muniain are deja 100 de meciuri oficiale pentru Bilbao. La 23 de ani, Gardoş şi Mihai Costea sînt încă tineri de perspectivă. La 24 de ani, Messi s-a săturat de trofee.

Valoarea nu ţine cont de numărul anilor. E o teorie pe care am auzit-o de foarte multe ori în fotbal. Am auzit-o, însă de aplicat, cel puţin pe la noi, nu prea. Încă sîntem prizonierii acelor concepţii conform cărora tinerii şi foarte tinerii noştri jucători trebuie să se mai „coacă”, o expresie la fel de idioată precum cea cu cei formaţi „în propria pepinieră”, rămasă din limbajul de lemn al vremurilor trecute. Ce legătură o exista între o pepinieră şi un centru de copii şi juniori şi cam care e procesul de „coacere” al unui fotbalist? Iată nişte mistere ce se perpetuează în timp.

Aseară, Messi a cîştigat al treilea Balon de Aur consecutiv. La 24 de ani. În afara unui titlu mondial cu Argentina, pe care, din păcate, mă tem că nu-l va lua prea curînd, Messi s-a plictisit deja de cîte trofee are în palmares. La 24 de ani, Messi este tînăr sau nu prea mai este? În termeni strict fotbalistici, evident.

Alt exemplu. Mai clar. Se numeşte Iker Muniain. În decembrie a împlinit 19 ani. Deja a atins borna celor 100 de meciuri oficiale pentru Bilbao. A debutat în Primera la 16 ani şi 8 luni. În Primera Division, atenţie!, adică în campionatul campioanei mondiale, care dă campioana mondială a cluburilor şi deţinătoarea Ligii şi în care se regăsesc primii doi fotbalişti din lume.

În toamnă, cînd Gardoş i-a rupt piciorul lui Băcilă, de la Pandurii, în favoarea stelistului, ca o circumstanţă atenuantă, s-a adus în discuţie vîrsta. Este un tînăr de viitor, o speranţă a fotbalului românesc. Ştiţi cîţi ani are Gardoş? 23 de ani. Aproape vîrsta lui Gerard Pique, care a cîştigat chiar mai mult ca Messi, de vreme ce e şi campion mondial cu Spania. De vîrsta lui Pique e Tănase, de la care tot aşteptăm să se maturizeze odată, pe acolo e şi Mihai Costea, despre care încă nu ştim dacă încă e crud pentru fotbal sau mai dornic de a sta lîngă Crudu.

Gardoş n-are nici o vină. Noi toţi o avem. E felul nostru de a privi tinereţea. Cîte dintre echipele noastre din partea de sus a clasamentului au între titulari tineri nu de 16, nu de 17, nici măcar de 18, hai să fim generoşi, de 19 sau 20 de ani? La 23 de ani, Gardoş e pentru noi de perspectivă. La 24 de ani, Pique e mai mult decît o certitudine, e o garanţie. Pînă şi Muniain, la 19 ani, a depăşit stadiul de promisiune. Încrederea noastră în tineri e limitată, mergem în continuare pe ideea că experienţa e mai importantă decît talentul, ambiţia şi dorinţa de a reuşi a tinerilor din ziua de azi. Uităm că vremurile s-au schimbat, timpul n-are răbdare, copii de cîţiva ani deschid acum mult mai uşor un i-Pad decît noi, la vîrsta lor, o cutie de bomboane. A şti să-i responsabilizezi pe aceşti tineri, iată un demers pe care noi îl cam ocolim, pe undeva şi din teama asumării răspunderilor. A-i face să înţeleagă care le sînt priorităţile, a-i determina să înţeleagă că profesionismul şi profesionalismul pot conlucra foarte bine cu cheful de viaţă specific vîrstei. Are cineva senzaţia că Pique stă lîngă Shakira şi doar o ascultă cum cîntă, are cineva senzaţia că Shakira stă lîngă Pique şi doar îi admiră culoarea ochilor? Fals. Dacă ai cap, le poţi face pe amîndouă la fel de bine. Dar pentru asta, trebuie cineva să se preocupe şi să-ţi explice anumite lucruri, pentru că nimeni nu s-a născut totuşi învăţat.

Cînd vom învăţa să ne învăţăm tinerii vom progresa, în fotbal şi nu numai. Cît timp vom aştepta ca ei să „se coacă”, dar o vom face doar privind la acest proces, vom rămîne la stadiul de azi, o pepinieră bătrînă.